Concursul și Festivalul Internaţional de Caricatură de la Haifa, ediția a XXIII-a. Premiu special creației caricaturistului român George Licurici.

Email Imprimare PDF

29_festivalul_internatinal_de_caricatura_haifa
Concursul și Festivalul Internaţional de Caricatură de la Haifa este singurul eveniment internaţional de profil din Israel, cunoscut în mediile de specialitate pe plan internaţional. Anual, la expoziția Festivalului sunt selecționate circa 130 de lucrări realizate de graficieni din întreaga lume. În fiecare an, peste 15 caricaturişti din România trimit lucrări spre jurizare. A XXIII-a ediție a Festivalului va avea loc în perioada 4 - 14 octombrie 2017 la Complexul Cinematecii din Haifa, transmite Romanian Global News.

Temele ediției 2017 ale competiției sunt:

1. „Inovație tehnologică"

2. Categoria liberă - „Petreceri și sărbători"

În acelaşi timp cu Festivalul de caricatură, se derulează Festivalul Internaţional de Film de la Haifa, ceea ce asigură celor două evenimente un plus de vizibilitate în Israel, dar şi pe plan internaţional.

Anul acesta, Festivalul de caricatură va oferi un premiu special creației caricaturistului român George Licurici.

Festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări ale competiției de caricatură va avea loc în data de 10 octombrie, la ora 18:30, la Auditorium din Haifa (Bd. Hanassi nr. 142).

Născut în 1956, la Roman, George Licurici devine pasionat de caricatură după 1985 când debutează la revista Vânătorul şi Pescarul Sportiv, condusă pe atunci de Mircea Sântimbreanu, semnând prima sa apariţie, Un tânăr păşind pe Calea Moşilor. Urmează peste 1 000 de caricaturi în mai toate publicaţiile care acceptau acest gen de umor în paginile lor. Participă la Saloane de umor desenat din întreaga ţară câştigând numeroase premii la Brăila, Costineşti, Galaţi, Bucureşti, Tulcea, Vaslui, Suceava, Gura Humorului, Călăraşi, Focşani, Târgu Mureş, Petroşani, Miercurea Ciuc etc. A deschis expoziţii personale la Costineşti, Suceava, Rădăuţi, Bucureşti (Hotel Marriot, Sala Brâncuşi – Palatul Parlamentului, Centrul de Informare al Delegaţiei Comisiei Europene în România) şi Torino (Centro Incontri Regione Piemonte). În 1994 participă în colectivul pentru admiterea României în FECO (Federaţia Internaţională a Caricaturiştilor) pentru publicaţia căreia, FECONews, devine corespondent de presă în 1995. Participă cu lucrări la majoritatea competiţiilor internaţionale de gen. Unele dintre lucrările sale au primit distincţii: Omiya (Japonia, 1996), Davenport (SUA, 1996), Aksehir (Turcia, 1997), Tolentino (Italia, 2001), Alanya (Turcia, 2005), Porto (Portugalia, 2006), Gallarte (Italia, 2007), Istanbul şi Bursa (Turcia, 2008), Baku (Azerbaidjan, 2009), Barakaldo (Spania, 2009), Berlin (Germania, 2010), Daejeon (Coreea de Sud, 2010, 2014), Yeni Bogazici (Cipru, 2011), Beijing (China, 2011), Kiev (Ucraina, 2012), Trento (Italia, 2012), Haifa (Israel, 2012), Vitoria-Gasteiz (Spania, 2012), Stuttgart (Germania, 2013), Pacific Palms (Australia, 2013), Bergen op Zoom (Olanda, 2013), Vinica (Macedonia, 2015).

Totodată, George Licurici este realizator de emisiuni radio în ciclul Atentat la tristeţe (Radio As), autor de articole de presă despre starea umorului, colaborator pentru numeroase publicaţii naţionale şi străine şi, de asemenea, colaborator al ziarului Satul românesc, satul european, editat de Comisia Europeană în România.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.