Grigori Karasin: Rusia își va evacua munițiile din Transnistria doar când conflictul transnistrean va fi rezolvat. Adică atunci când R. Moldova va fi federalizată și controlată de Moscova!

Email Imprimare PDF

25_grigory_Karasin
Rusia este pregătită să evacueze munițiile stocate în depozitele din Transnistria, dar aceasta este posibil doar când se va ajunge la o reglementare a diferendului transnistrean, iar până acolo e cale lungă, a declarat marți ministrul de externe adjunct rus, Grigori Karasin, într-un interviu acordat agenției de presă RIA Novosti.

 

În acest context, ministrul adjunct de externe al Rusiei a menționat că atunci când avea loc procesul de repatriere a muniției se făceau demersuri intense cu privire la "Memorandumul Kozak", care prevedea — potrivit lui — o soluționare politică cuprinzătoare a problemei transnistrene.

Dar, "la solicitarea 'sfătuitorilor' lor occidentali, autoritățile de la Chișinău au făcut să eșueze semnarea acestui document. În aceste condiții, conducerea Transnistriei a blocat repatrierea armelor. Rusia este în continuare dispusă să repatrieze munițiile, dar, să fim realiști, acest lucru se poate face numai după realizarea unei reglementări transnistrene efective. Din păcate, până acolo e cale lungă. Premisele nu s-au copt încă", a declarat Grigori Karasin.

Federația Rusă — ca mediator al conflictului — a propus un plan de soluționare a diferendului transnistrean în 2003, amintește portalul Deschide.md. Atunci, fostul viceprim-ministru al Rusiei, Dmitri Kozak, pregătise un plan de soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria prin constituirea unui stat moldovenesc federal asimetric. Acesta prevedea staționarea trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova pentru încă 20 de ani (până în 2023), dar planul a fost respins în final de către Chișinău.

La ora actuală, președintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, este exponentul acestei idei federaliste pe care Moscova mizează să o pună în aplicare după alegerile parlamentare din 2018. Kremlinul speră ca Partidul Socialist (prorus) să câștige alegerile și să formeze majoritatea în parlament, conform aceluiași portal.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.