Deputatul Constantin Codreanu: ”Cer Guvernului României să semneze cu Guvernul Republicii Moldova un Acord privind diaspora comună a celor două state actuale ale noastre”

Miercuri, 01 Noiembrie 2017 București, România/Romanian Global News
Imprimare

13_codreanu
Marți, 31 octombrie 2017, deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat o Declarație politică la tribuna Camerei Deputaților, cerând guvernului României semnarea cu guvernul Republicii Moldova unui Acord privind diaspora comună a celor două state, transmite Romanian Global News.

Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a declarat următoarele:

"Domnule președinte, stimați colegi, România și Republica Moldova reprezintă în Europa un caz unic de națiune bistatală. Având în comun limbă română, cultura, istoria și vocația de viitor, cele două state ale noastre au în prezent, evident, și o diasporă comună.

Cei circa 1 milion de cetățeni români din Republica Moldova, ca și cei circa 800 de mii de alți solicitanți ai redobândirii cetățeniei române sau etnicii români care nu fac deocamdată parte din aceste două categorii nu reprezintă în Republica Moldova o diasporă, după cum nici cetățenii Republicii Moldova stabiliți în România nu reprezintă o diasporă, ci doar persoane aparținând celuilalt stat din interiorul spațiului lingvistic, cultural, istoric și spiritual comun.

Această situație de fapt ne obligă să dezvoltăm o cooperare largă, intensă și eficient destinată comunităților de români din afara spațiului cultural comun.

La 20 octombrie 2015 ministrul delegat pentru românii de pretutindeni a semnat la Chișinău un Memorandum de înțelegere cu șeful Biroului Relații cu Diaspora din Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, document care a prevăzut interacțiunea la nivelul celor două instituții în vederea realizării unor evenimente și acțiuni comune.

Ca document politico-diplomatic cuprinzând expunerea generală a faptelor și argumentelor juridice în domeniu, Memorandumul nu comportă efecte juridice. Acesta doar a premers tratativele care ar fi trebuit să se finalizeze cu semnarea unui Acord interguvernamental privind diaspora comună a României și Republicii Moldova.

Lipsa unui asemenea Acord comportă efecte nefaste în alte state, cum ar fi bunăoară Ucraina sau Federația Rusă, care fragmentează artificial minoritatea noastră înrudită după criterii formale: etnonimul Român și infranimul românesc Moldovean".

Deputatul Constantin Codreanu i-a cerut Guvernului Tudose discutarea și semnarea cu omologii de la Chișinău a Acordului privind diaspora comună a celor două state românești ale noastre:

"În prezent suntem în faza de pregătiri pentru ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova, preconizată a se ține la Chișinău în luna noiembrie curent. În același timp, de la semnarea Memorandumului de înțelegere din 2015 a trecut un termen suficient – doi ani. Prin urmare, cer Guvernului nostru, premierului Mihai Tudose, în calitate de deputat de diaspora, care îi reprezintă în Parlamentul României inclusiv pe românii din Republica Moldova și în calitate de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, să discute și să semneze cu Guvernul Republicii Moldova, cu Premierul Pavel Filip, un Acord interguvernamental privind diaspora comună a celor două state actuale ale noastre".

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.