România face o mișcare tactică extrem de importantă în Basarabia! Va fi ea dusă la capăt?

Email Imprimare PDF

10_cu_noroc.
La întâlnirea avută cu membri ai Guvernului de la București, Liviu Dragnea, liderul PSD, partid de guvernământ în România, a anunțat disponibilitatea ca România să preia o societate de energie din R. Moldova și să realizeze mari proiecte de infrastructură în Basarabia, transmite Romanian Global News.

 

Propunerea, venită de la premierul Mihai Tudose, nu este nouă, existând un proiect în acest sens încă din anul 2014.

Ideea vehiculată în acel moment era ca Electrica să cumpere filiala de distribuție a energiei deținută de către Red Union Fenosa. Aceasta este deținută de către grupul spaniol Gas Natural Fenosa, care caută de mai mult timp să iasă din Republica Moldova. Concomitent, grupul spaniol deține 100% din acțiunile Gas Natural Fenosa Furnizare Energie, care se ocupă de vânzarea electricității.

Un alt proiect din domeniul energetic viza exportul de electricitate din România în Republica Moldova. Era vizată construirea unei linii pe ruta Suceava-Bălți, dar și export pe ruta Isaccea-Cahul. În acest caz companiile care se ocupă de proiect sunt Transelectrica – transportatorul național de energie din România, și Moldelectrica – omoloaga de peste Prut.

România a construit în 2014 gazoductul Iași – Ungheni, dar, în acest moment, cantitățile de gaze care au trecut prin conductă sunt destul de mici. Se preconizează, însă, extinderea gazoductului până la Chișinău, astfel încât locuitorii capitalei R. Moldova să beneficieze de gaz românesc.

România vrea să exporte cantități mai mari de gaze naturale în Republica Moldova odată cu intrarea în producție a zăcămintelor descoperite în Marea Neagră, a căror extracție va începe în 2018.

De asemenea, conform lui Dragnea, a fost analizată şi o primă strategie de finanţare pentru marile lucrări de infrastructură din Republica Moldova.

Liderul PSD a anunțat că, în acest scop, vor avea loc întâlniri tehnice cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi ai Băncii Europene de Investiţii, specificând totuși că problemele ce trebuie rezolvate nu sunt deloc ușoare.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.