Reprezentanții românilor din Ucraina au discutat la Kiev despre Legea Educaţiei cu experţii Comisiei de la Veneţia . Ce au discutat?

Email Imprimare PDF

31_reprezentanti_romanilor_ucraina_kiev
Miercuri, 01 noiembrie 2017, la Kiev a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor minorităţilor naţionale din Ucraina cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei. Experţii europeni s-au aflat timp de două zile la Kiev pentru a clarifica situaţia creată de noua Lege a Educaţiei, adoptată la 5 septembrie curent de Rada Supremă a Ucrainei – informează Agenţia BucPress, preluată de Romanian Global News.

Această controversată lege a creat nemulţumire în rândul minorităţilor naţionale din Ucraina, care consideră că odată cu adoptarea ei, li se restrâng drepturile de a învăţa în limba maternă şi de a-şi păstra cultura şi identitatea naţională.

Din partea comunităţii româneşti la această întâlnire au participat dr. Ion Popescu, preşedintele Comunităţii Româneşti din Ucraina, membru onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina", acad. Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai minorităţilor ungară, greacă, poloneză...

Mai multe detalii despre dialogul minorităţilor naţionale din Ucraina cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia ne-a oferit Aurica Bojescu, membră a delegaţiei comunităţii româneşti. Ea a relatat pentru Radio Cernăuţi că speră foarte mult că experții Consiliului Europei vor lua în calcul nemulțumirea minorităților naționale cauzată de adoptarea noii Legi a Educației.

31_andrii_parubii
BucPress reamintește că experții europeni au avut marţi o întâlnire cu Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Andrii Parubii, care i-a rugat să dea un aviz pozitiv art. 7 al Legii Educaţiei, deoarece va fi destul de greu de a modifica acest articol în Parlamentul de la Kiev.

Interviul audio aici:

http://bucpress.eu/politica/romanii-din-ucraina-au-discutat-5257

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.