Întâlnire de lucru a reprezentanților Congresului Românilor din Serbia cu autoritățile locale din Mehedinți

Email Imprimare PDF

25_autoritatile_locale_mehedinti_reprezentanti_serbia
Își strigă durerea de peste două secole și își păstrează tradițiile și obiceiurile românești cu sfințenie. Se lovesc în permanență de un proces dur de asimilare și de imposibilitatea de a-și trimite copiii la școală pentru a învăța limba maternă. Sunt românii din Timoc, cei pentru care România a impus condiții dure Serbiei la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, în martie 2012. Reprezentanți ai acestor români timoceni au vorbit joi, la o întâlnire cu autoritățile locale, la Severin, despre situația lor, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

La propunerea senatorului PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu, autoritățile județene și parlamentarii social-democrați au avut o întâlnire cu reprezentanții Congresului Românilor din Serbia, organizație umbrelă care reunește cele mai importante și reprezentative organizații ale românilor/vlahilor din Timoc. Discuțiile bilaterale vin ca urmare a unei întâlniri la nivel mai înalt al românilor din Serbia cu grupul parlamentar al PSD din Senatul României, ce s-a consumat în luna septembrie. Românii tin Timoc au cerut ajutorul autorităților din Mehedinți pentru a-și păstra identitatea românească într-o zonă afectată grav de un proces de asimilație, dar și pe fondul unei confuzii identitare întreținută de autoritățile sârbe.

Din partea Congresului Românilor din Serbia a participat la întâlnire Dr. Dragișa Costandinovici, președintele Consiliului politic al Partidului Neamului Românesc din Serbia, Zavișa Jurj, președintele asociației ,,Ariadnae Filum,, și Dușan Pârvulovici președintele Comitetului pentru drepturile omului din Negotin.

Din partea autorităților locale au participat pe lângă senatorul PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu, Nicolae Draghia, prefectul județului Mehedinți, Aladin Georgescu , Presedintele Consiliului Județean, Ionică Negru, vicepreședintele Consiliului Județean , parlamentarii PSD, Alina Teiş, Vlad Bontea, Alexandru Balanescu, primarul Orsovei, Marius Stoica și Emilia Mihăilescu, managerul Centrului Cultural "Nichita Stănescu ".

În marja întâlnirii, senatorul PSD de Mehedinți, Liviu Mazilu a anunțat că lucrează la un proiect legislativ menit să faciliteze finanțarea unor obiective de investiții ale organizațiilor românești din Serbia, după modelul finanțărilor acordate românilor din Republica Moldova și Ucraina. Senatorul social democrat spune că noua lege va permite acest tip de finanțare prin intermediul autorităților locale din România, în baza unor contracte de prietenie și înfrățire.

https://www.facebook.com/tele2drobeta/videos/1295342527237748/

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.