PS Ioan Casian în vizită de lucru la românii din Calgary

Email Imprimare PDF


Preasfințitul Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a efectuat în 18 mai 2017 o vizită pastorală la Parohia Sf. Andrei din oraşul canadian Calgary, transmite Alexandru Popovici citat de www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.

Obiectivul vizitei a fost binecuvântarea și sfințirea locului unde se va construi noua biserică și centrul comunitar al românilor ortodocși din Calgary. Oaspeții au fost întâmpinați de Pr. Paroh Vasile Moisi și preotul slujitor Lucian Moldovan, alături de un grup de credincioși și membri ai Consiliului Parohial.

După slujba de binecuvântare și sfințire a locului, PS Ioan Casian a adresat un cuvânt de mulțumire celor prezenți, îndemnându-i să sporească eforturile de obținere a aprobărilor necesare pentru începerea lucrărilor de construcție.

Sf. Ap. Andrei ca propovăduitor al Evangheliei pe teritoriul României și ocrotitor al acestei comunități a devenit prezent, peste secole, și pe pământ canadian, iar rodul cuvântului său se vede deja în chip concret, a spus Preasfinția Sa.

Ierarhul a menționat că această slujbă de sfințire a locului viitoarei biserici are loc în contextul bucuriei pascale pe care o trăim și este prima de acest fel de la întronizarea PS Sale ca episcop eparhiot, constituind un început binecuvântat al drumului nou la care au pornit românii ortodocși din Canada prin înființarea Episcopiei lor.

A urmat o discuție cu membrii Consiliului Parohial care au explicat stadiul la care se află acum și pașii pe care trebuie să-i parcurgă în viitorul apropiat în vederea împlinirii dorinței și rugăciunilor lor de a avea propriul locaș de rugăciune.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.