Directoarea liceului ”Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, amenințată de autoritățile separatiste pro-ruse de la Tiraspol

Email Imprimare PDF

18_elenora_cercavschi
Directoarea liceului "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, se plânge pe mai multe incidente la hotarul administrativ de la Nistru și afirmă că nu beneficiază de protecție din partea autorităților constituționale de la Chișinău, transmite Radio Chișinău, preluat de Romanian Global News.

Din cauza faptului că a refuzat să obțină așa-numita "cetățenie transnistreană", Eleonora Cercavschi a fost amenințată de autoritățile separatiste că nu îi va mai fi permisă intrarea în regiune.

Incidentele la care face referire directoarea liceului "Ștefan cel Mare și Sfânt", Eleonora Cercavschi au avut loc la 9 și 12 iunie curent, când a fost oprită la intrarea în regiunea transnistreană, la punctul de trecere din localitatea Doroțcaia, raionul Dubăsari. I s-a imputat faptul că nu deține așa-numita "cetățenie transnistreană" și că nu are voie să se afle pe teritoriul acesteia.

„Da, eu nu am acceptat-o și nici n-o să accept cetățenia unui stat fantomă. Dar ar trebui din partea statului Republica Moldova să fiu cât de cât protejată. Pe data de 9 iunie mă întorceam de la examen, m-au stopat, mi-au zis că nu sunt cetățean al Transnistriei și n-am dreptul să circul prin vămile lor. Pe date de 12 iunie, dimineață mi-au dat voie să trec, iar la întoarcere înapoi, iarăși mă stopează", a declarat Eleonora Cercavschi.

Eleonora Cercavschi mai spune că nu poate beneficia de servicii medicale în regiune, din același motiv, că nu este "cetățean" al regiunii separatiste și i se reproșează că ar locui acolo ilegal. Ea s-a adresat autorităților de la Chișinău, Parlamentului, Guvernului și Biroului de Reintegrare, pentru a lămuri această situație. Ca urmare, Biroul de Reintegrare a intervenit cu o solicitare de remediere la reprezentatul politic al regiunii, după cum a confirmat pentru Radio Chișinău, vice-premierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.

„Am trimis informație și solicitarea de a remedia această încălcare către reprezentatul politic de la Tiraspol și, în același timp, am informat partenerii din formatul 5 plus 2 cu privire la încălcările flagrante ale drepturilor omului și a libertății de circulație în regiunea transnistreană, în particular, pe cazul doamnei Cercavschi", a declarat Gheorghe Bălan.

Eleonora Cercavschi și-a exprimat îngrijorarea că această intervenție nu va fi suficientă și că nu îi va putea oferi protecție în fața deciziilor imprevizibile ale autorităților transnistrene.

„Aici e scris că, adică, atât timp cât sunt în funcție ei au o înțelegere, dar eu nu o să fiu toată viața în funcție și nici nu vreau. Mai departe ce fac? Cum mă protejează statul Republica Moldova? Poate se gândesc și la noi, la ăștia care am munci aici o viață întreagă pentru interesele țării. Dar a avut nevoie cineva de noi"?, a spus Eleonora Cercavschi.

Elevii și profesorii liceului cu predare în limba română "Ștefan cel Mare și Sfânt" din Grigoriopol sunt nevoiți să facă naveta în fiecare zi la Doroțcaia, acolo unde își are sediul instituția. Acest lucru se întâmplă din 2002, când liceul a fost evacuat din Grigoriopol, pentru că administrația orașului a cerut școlii să accepte predarea în "limba moldovenească", în baza alfabetului chirilic și a programei școlare elaborate de administrația de la Tiraspol.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.