Inaugurare în Parohia Ortodoxă română din Montecatini Terme

Luni, 30 Octombrie 2017 Montecatini Terme, Italia/Romanian Global News
Imprimare

12_inaugurare_in_parohia_ortodoxa
Copiii români din Montecatini Terme au un spaţiu special amenjat pentru joacă. Acesta, alături de parcarea Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Muceniţă Pelaghia" - Montecatini Terme, au fost inaugurate duminică, 29 octombrie 2017, printr-o slujbă de binecuvântare. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa oficialităţilor italiene şi române, dar şi de participarea unui număr mare de credincioşi, transmite Romanian Global News.

Împlinirea unui an de când în Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Muceniţă Pelaghia" - Montecatini Terme – Italia, Protopopiatul Ortodox Toscana, a poposit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi, a fost marcată printr-o serie de manifestări religioase şi inaugurale. În prezenţa invitaţilor de seamă ai parohiei, duminică, 29 octombrie 2017, a avut loc sfinţirea parcului de joacă pentru copiii români din Montecatini Terme, precum şi a parcării parohiei. Programul dedicat acestui moment aniversar a început la orele dimineţii cu slujba Utreniei, şi a continuat cu Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh Matei Tulan şi de părintele Sabin Foca. La momentul împărtăşirii, numeroşi credincioşi de toate vârstele au primit Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost înălţate rugăciuni pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu în toţii anii de misiune ortodoxă la Montecatini Terme. De asemenea, preoţii slujitori au rostit ectenii pentru ca mila lui Dumnezeu să se reverse asupra parohiei şi de acum înainte, având binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Încurajare pentru proiectele parohiei

În contextul manifestărilor organizate de Parohia Ortodoxă Montecatini Terme, s-au ţinut o serie de discursuri de către următorii invitaţi: primarul oraşului Montecatini Terme, Giuseppe Bellandi, viceprimarul oraşului Montecatini Terme, Ennio Rucco, Siliana Biagini, consilier în cadrul Primăriei Montecatini Terme, şi Don Pietro Rota, parohul de la ʺParrocchia Corpus Domini ʺ din Montecatini Terme. Cu toţii au apreciat efortul comunităţii ortodoxe române din Montecatini Terme de a dinamiza activitatea pastorală, socială, administrativă şi misionară. De asemenea, întreaga comunitate parohială, păstorită de preotul paroh Matei Tulan, a fost încurajată să continue proiectele propuse ce au nevoie de susţinere din partea celor ce doresc să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor. Un cuvânt cu totul deosebit a fost adresat celor prezenţi de senatorul român Viorel Badea, care a atras atenţia asupra pericolelor ce se abat asupra familiei şi asupra comunităţii parohiale în Europa. În acelaşi timp, Viorel Badea a subliniat că este important ca românii să se adune în rugăciune în biserică, uniţi în credinţă, pentru a păstra limba strămoşească, tradiţiile şi obiceiurile transmise de-a lungul veacurilor de înaintaşi.

Imnul României, cântat cu lacrimi în ochi

A urmat o procesiune cu prapuri şi cruci spre locul de joacă pentru copii, ce a fost sfinţit cu Agheasma mică, după citirea unei rugăciuni speciale. În sunetul cântărilor religioase, cei prezenţi s-au îndreptat spre parcarea parohiei, un spaţiu generos de 2500 metri pătraţi, obţinut spre folosinţă gratuită de la un donator italian. Inaugurarea s-a realizat prin tăierea a două panglici, având culorile steagurilor României şi Italiei. De asemenea, s-a intonat imnul Italiei şi cel al României, moment în care s-au arborat steagurile celor două ţări. La final, s-a organizat o agapă frăţească, la care au participat toţi invitaţii şi credincioşii veniţi de aproape şi de departe. „Am dorit să marcăm împlinirea unui an de când icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu a venit în parohia noastră cu binecuvântarea Înaltpreafinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Părinte Siluan. Prin contribuţia unor credincioşi cu inimă mare, am reuşit să amenajăm un parc de joacă pentru copii. Printr-o minune a Maicii Domnului, în luna mai a anului 2017, am încheiat un contract de concesiune în mod gratuit, pe perioadă nedeterminată, a unei suprafeţe de 2500 de metri pătraţi, aflată la câţiva metri de biserica noastră. S-au realizat lucrări de modernizare şi reabilitare prin efortul credincioşilor parohiei. Cu lacrimi în ochi, oamenii au cântat imnul României, privind cum se înalţă către ceruri steagul tricolor. Considerăm că obţinerea acestei suprafeţe de teren este darul lui Dumnezeu, prin rugăciunile Maicii Domnului, şi rod al binecuvântării Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan", a remarcat părintele paroh Matei Tulan. În parcarea parohiei s-a organizat o expoziţie de fotografie cu activităţile social-misionare, filantropice, educative şi culturale derulate de-a lungul timpului. La seria discuţiilor legate de proiectele misionare ale parohiei s-au adăugat spre orele amiezii părintele Ioan Trandafir Bobârnea, protopop al Protopopiatului Toscana şi parohul Parohiei Ortodoxe Române Firenze II, precum şi părintele Mihai Anton de la Parohia Prato. (Constantin Ciofu)

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.