Românii din Târnauca Herței au sărbătorit Ziua Satului

Email Imprimare PDF

10_romanii_din_tarnauca_hertei
Comuna Târnauca este una din cele mai mari localități ale ținutului Herța, care pe parcursul anilor a dat naștere unor mari personalități ale vieții literare și culturale românești. Târnăucenii țin foarte mult la limba română, la obiceiurile și tradițiile strămoșești, la valorile naționale ale neamului, scrie BucPress, preluat de Romanian Global News.

 

An de an în această pitorească localitate de la frontiera ucraineano-română târnăucenii sărbătoresc în ultimele zile ale lunii octombrie Ziua comunei – Hramul Bisericii din localitate. Pentru a-i da o adevărată haină de sărbătoare, primarul comunei Târnauca, domnul Ion Pantea împreună cu direcția școlii, a căminului cultural și a oamenilor de bună credință, organizeaza mai multe manifestări culturale și sportive.

Sărbătoarea satului a început cu un serviciu divin la biserica din localitate, iar pe stadiounl central, 4 echipe de fotbal din comuna Târnauca au participat la un turneu de mini-fotbal, organizat în memoria fotbalistului Tudor Țânta. În aceeași zi artiștii amatori din localitate, dar și din ținutul Herța au prezentat publicului spectator pe scena căminului cultural din Târnauca un spectacol de sărbătoare. La eveniment au fost prezenți autoritățile raionului, dar și consulul Aurelian Rugină de la Consulatul general al României la Cernăuți, care au transmis mesaje de felicitare locuitorilor comunei cu prilejul Zilei Satului.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.