Festivalul - concurs de colinde „Asta-i sara, sara mare” a adunat la Torino 8 coruri românești din Europa

Email Imprimare PDF


Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Torino a găzduit sâmbătă și duminică, 9-10 decembrie, cea de-a doua ediție a festivalului - concurs de colinde „Asta-i sara, sara mare", aflat sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, transmite Romanian Global News.

La eveniment au participat următoarele coruri: „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" – Paris (Franța), „Agapis" - Villeneuve Saint Georges (Franța), „Sfântul Andrei" – Viena (Austria), „Plugușorul" - Saarbrucken (Germania), „Cântăm Domnului" - Parohia Torino 1 (Italia), „Anghelos" - Parohia Torino 2 (Italia), „Albă stea" – Parohia Alba (Italia) și „Cântăm Sfântului Cuvios Gheorghe" – Parohia Chivasso (Italia).

Festivalul - concurs, a cuprins două părți: sâmbătă seara, corurile au avut de interpretat un program impus, cuprinzând un colind armonizat („La Betleem" - de Constantin Drăgușin), un colind folcloric sau bizantin și unul din tradiția țării din care provine corul, iar duminică, coralele au interpretat, la alegere, alte colinde.

Juriul a fost format din: Virginia Popescu, fostă violonistă la Scala din Milano, Luciano Folco, profesor la Conservatorul „Giuseppe Verdi" din Torino și tenorul Vittorio Marciano.

Din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, la eveniment a fost prezent arhim. Atanasie, vicar eparhial al Episcopiei Italiei, care a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și al Preasfințitului Părinte Siluan, al Episcopiei Italiei, iar la final a înmânat câștigătorilor premiile speciale.

La ediția de anul acesta, juriul a decis următoare clasare a corurilor:

Locul 1: „Cântăm Domnului" - Parohia Torino 1

Locul 2: „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" – Paris

Locul 3: „Sfântul Andrei" – Viena

Locul 4: „Anghelos" - Parohia Torino 2

Locul 5: „Agapis" - Villeneuve Saint Georges și „Albă stea" – Parohia Alba

Locul 6: „Plugușorul" - Saarbrucken și „Cântăm Sfântului Cuvios Gheorghe" – Parohia Chivasso.

Evenimentul a fost transmis live pe Apostolia TV (www.apostolia.tv) și pe site-ul oficial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (www.episcopia-italiei.it/stiri).

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.