Marian Costache: Dl. G.V. Sarry la 90 de ani! Viața binecuvântată a unui fost deținut politic

Email Imprimare PDF

10_detinuti_politici
Luni, 08 ianuarie 2018, Domnul George Valentin Sarry din Montréal a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. Astfel, el devine unul din puținii nonagenari ai comunității noastre cu care ne putem mândri. Mai mult, dintre toți, el este singurul rămas în viață despre care putem spune că reprezintă generația de aur a rezistenței împotriva comunismului și a exilului românesc, a exilului luptător și categoric anticomunist, scrie Marian Costache preluat de Romanian Global News.

La ora actuală este singura persoană din comunitatea noastră despre care putem spune că niciodată nu a făcut nici-un compromis cu regimul comunist, cu cel mai criminal regim din istoria patriei noastre și a întregii omeniri.

Personalitate binecunoscută comunității noastre, în principiu, domnia, sa n-ar mai avea nevoie de prezentări. Cu toate astea, merită să amintim cel puțin faptul că este un fost deținut politic din perioada 1948-1960 ; că în închisoare a fost unul dintre cei care n-a acceptat niciodată compromisul și colaborarea cu regimul comunist ; c-a ajuns aici la Montréal în anul 1961, și că de atunci tot timpul a fost prezent la activitățile și viață noastră comunitară. De o smerenie și o modestie extremă, uneori exagerată, asemănătoare pustnicilor și a sfinților, în momentul când și-a scris și și-a publicat memoriile din închisoare n-a dorit absolut deloc să se laude pe sine însăși.

În ultimii ani, despre Domnul George Valentin Sarry au mai scris și alții în presa noastră comunitară de la Montréal. Dar, oricât de bine și de frumos am scrie noi astăzi despre el, nimeni nu va putea niciodată să egalizeze talentul deosebit și descrierile făcute lui așa cum au făcut-o Ion Ioanid, Ion Pantazi și Gabriel Bălănescu în memoriile lor de închisoare, memorii dintre cele mai cunoscute și mai renumite din întreaga bibliotecă a gulagului românesc. Pentru a ilustra puțin din curajul său, din caracterul și comportamentul său, din dragosta sa față de semenii lui, voi reproduce un scurt pasaj luat din volumul 1 al cărții «Închisoarea noastră cea de toate zilele» scrisă de Ion Ioanid și publicată în anul 1991 la Editura Albatros. Pasajul următor se găsește la pagina 109 :

«A rămas celebră pățania lui George Sarry, de la Baia Sprie. Fiind un băiat foarte solid și îndemânatic, se specializase în perforat de suitori, muncă extrem de grea, deoarece se fora vertical, în sus, și toată apa cu rumegușul de rocă îți curgea în cap, fiind astfel tot șutul ud până la piele. Trebuind să privești în permanență în sus, apa îți intra în ochi împreună cu toată acea pulbere de piatră, care provoca iritații, conjunctivite și uneori chiar leziuni. Pe lângă asta, la fiecare început de șut trebuia să construiești, împreună cu echipa de dulgheri, podul sau platforma pe care urcai apoi aparatul, coloana și sfredelele și de pe care urma să începi să perforezi. La fiecare sfârșit de șut, după ce artificierul venea și încărca găurile, totul trebuia dat jos și podul demontat. / După explozie, în șutul următor, rulătorii transportau materialul căzut, degajau locul și operația se repeta, construind din nou podul, de data asta mai sus, cu atât cu cât avansase forajul, ca să poți din nou perfora mai departe. La fel se proceda (montându-le și demontându-le de fiecare dată) și cu conductele de aer și apă, al căror traseu se lungea pe măsură ce lucrarea înainta. / George Sarry, care era tânăr și extrem de voinic, își făcuse reputația de bun perforator și, la Baia Sprie (după obiceiul mineresc), una din lucrările lui figura pe planul minei sub numele de„Suitoarea lui Sarry". »

La această muncă extrem de grea și riscantă s-a numit și s-a propus el singur pentru că știa că are doar 22 de ani și astfel îi poate ajuta și proteja pe cei mai slabi, pe cei în vârstă și pe cei cărora știa că acasă îi așteaptă familia și copiii. Această muncă la care nu exista nici-o formă de protecție sau securitate l-a făcut să aibă probleme cu ochiul drept tot restul vieții. Așa și-a câștigat tânărul (de atunci) George Sarry dragostea și prețuirea tuturor colegilor săi de închisoare, punându-se tot timpul primul pe el însuși în locurile cele mai grele și cele mai periculoase. Astfel de pasaje în care-l descoperim pe curajosul și inteligentul tânăr găsim foarte multe în cărțile lui Ion Ioanid și a altora.

Personal am avut parte de o mărturisire a unui fost coleg de-al său de închisoare care-mi povestea de dânsul că ura și detesta turnătorii (adică cei care colaborau și dădeau raportul la gardieni și la securiști) și că aceștia se fereau de mâna și pumnul lui George Sarry. Tot atunci colegii lui i-au făcut și versuri : Păsărică mută-ți cuibul / Nu mai ciripi / Că de nu / Te bag în mâinile maistrului Sarry !

După ce și-a publicat memoriile, am înțeles o dată-n plus, faptul că George Sarry s-a considerat un om fericit și binecuvântat prin suferința și jertfa sa. Și, după închisoare, ca o răsplată bine-meritată pentru dragosta sa față de semeni și față de aproapele, Bunul Dumnezeu l-a răsplătit cu 90 de ani alături de o familie frumoasă și care-l iubește și-l apreciează enorm de mult.

La multi ani Domnule George Sarry, să ne trăiți întru mulți ani și să ne bucurați și de acum înainte de prezența d-vstr binecuvântată.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.