Din banii Țării Mamă, renovarea Sălii cu Orgă din Chișinău avansează

Email Imprimare PDF

14_sala_cu_orga_din_chisinauRestaurarea parţială a Sălii cu Orgă a fost realizată în proporţie de 70 la sută. Anunţul a fost făcut de arhitectul-şef al companiei care se ocupă de lucrări, în cadrul vizitei de săptămâna trecută pe şantier a ministrului Culturii, Monica Babuc, şi a ambasadorului României la Chişinău, Daniel Ioniţă, transmite Liber TV, preluat de Romanian Global News.

Ministrul Culturii, Monica Babuc a declarat că, în prezent, lucrările la Sala cu Orgă se desfășoară conform Acordului stabilit între Guvernul României și cel al Republicii Moldova în noiembrie 2014, conform căruia, a fost acordat un milion de euro pentru restaurarea edificiului.

„Grantul României va contribui și el într-o foarte mare parte, dar nu definitiv. Acest un milion de euro va contribui la consolidarea edificiului Sălii cu Orgă, la repararea rețelelor inginerești și electrice, a demisolului, a acoperișului, a cupolei și a fațadelor", a declarat Monica Babuc.

„Va fi demontată orga, care va fi transportată probabil că în România pentru restaurare. O parte va fi conservată aici chiar în sediu, vor fi construite cutii speciale. Şi când va fi renovată sala va fi remontată din nou", a declarat Larisa Zubcu, directorul Sălii cu Orgă.

„Acest obiectiv este un complex de acțiuni pe care Guvernul României le desfășoară în Republica Moldova, menit să apropie cele două maluri ale Prutului. Lucrările au avansat și este clar că muncitorii știu ce trebuie să facă și au în vedere o repunere în valoare a edificiului într-o manieră artistică", a spus Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță.

Lucrările de restaurare sunt executate de o firmă din Iaşi, care a participat şi la renovarea Cetății Soroca.

Considerată monument istoric de valoare, clădirea a fost construită la începutul secolului trecut și găzduia banca de stat. În anii '70 a fost transformată în sală de concerte.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.