Parteneriatul Româno-georgian se va intensifica. Primirea de către Preşedintele României, Klaus Iohannis și de către Primul Ministru, Sorin Grindeanu a Prim-ministrului Georgiei, Giorgi Kvirikashvili

Email Imprimare PDF

15_klaus_prim_ministrul_georgieiCu ocazia aniversării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Georgia, domnul Sorin Grindeanu, Prim-ministrul României, și domnul Giorgi Kvirikashvili, Prim-ministrul Georgiei, au adoptat următoarea Declarație Comună, preluată de Romanian Global News.


"Anul acesta România și Georgia celebrează 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. În cursul acestor ani, am fost martorii unei dezvoltări constante a relațiilor noastre. Prietenia strânsă și dialogul politic substanțial au condus la o colaborare fructuoasă în plan bilateral și multilateral între țările noastre, incluzând o cooperare activă la nivelul forurilor legislative și al altor instituții. Începând cu anul 1992, relațiile bilaterale au cunoscut o dezvoltare susținută, prin vizite și contacte la nivel înalt, consultări la nivel de lucru și derularea unor proiecte de interes comun, precum și prin schimburi economice, sociale și culturale.

Având în vedere legăturile strânse existente, subliniem hotărârea noastră de a extinde în continuare relațiile noastre la un nivel calitativ superior, cu obiectivul creșterii frecvenței contactelor la nivelul celor două societăți și consolidării eforturilor comune în direcția promovării păcii, securității și stabilității în regiune, în beneficiul țărilor și popoarelor noastre.

Intențiile noastre se fundamentează pe respectul reciproc pentru principiile fundamentale ale dreptului internațional, suveranitatea și integritatea teritorială, inviolabilitatea frontierelor, precum și pentru democrație, valorile comune și viziunea asupra unei Europe libere, unite și pașnice. Parteneriatul sincer pe care îl împărtășim ne încurajează să ne dezvoltăm în continuare relațiile, spre un nivel strategic.

Țările noastre sunt parteneri apropiați din punct de vedere istoric și politic. În același timp, România și Georgia reprezintă o punte naturală între Europa și Asia, prin intermediul Mării Negre. Astfel, suntem hotărâți și ne considerăm obligați să explorăm întregul potențial de cooperare existent în domeniile transporturilor, energiei și securității, precum și în ceea ce privește schimburile culturale. Având în vedere importanța Mării Negre pentru creșterea conectivității, ne vom concentra cu prioritate eforturile asupra dezvoltării și multiplicării rutelor energetice și de transport de-a lungul coridorului Marea Neagră - Marea Caspică, precum și în relație cu vecinătatea extinsă.

România recunoaște aspirațiile europene și euro-atlantice ale Georgiei, precum și faptul că Acordul de Asociere nu reprezintă scopul final al cooperării sale cu Uniunea Europeană. În acest scop, România va continua să ofere Georgiei sprijin politic și practic.

România apreciază contribuția semnificativă a Georgiei la securitatea euro-atlantică și participarea sa la misiunile și operațiile NATO, în special în Afganistan. În același timp, România este decisă să acționeze în direcția consolidării rolului Parteneriatului Estic și să utilizeze cât mai bine politicile, programele și proiectele dezvoltate cu sprijinul UE, în beneficiul partenerilor săi estici, inclusiv al Georgiei.

Georgia apreciază sprijinul ferm și constant al României pentru aspirațiile europene și euro-atlantice ale Georgiei. Din acest punct de vedere, sunt relevante contribuțiile consistente ale României, inclusiv sprijinul acordat pentru recenta intrare în vigoare a amendamentului la Regulamentul 539/2001 din 28 martie 2017, prin care s-a oferit cetățenilor georgieni posibilitatea de a călători fără vize în spațiul UE. În calitate de partener de încredere al instituțiilor europene și euro-atlantice, Georgia dorește aprofundarea cooperării sale active, cu scopul de a deveni membru cu drepturi depline al acestora.

Alături de partenerii noștri, România și Georgia sunt decise să dezvolte cooperarea pentru întărirea securității și stabilității euro-atlantice, cu precădere în zona Mării Negre.

Succesul celor 25 de ani de cooperare între România și Georgia ne-a inspirat să ne consolidăm eforturile și să contribuim împreună la procesul de asigurare a păcii și stabilității, pentru un viitor mai bun pentru generațiile următoare".

Adoptată în București, la 26 aprilie 2017.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.