George Friedman: Cele două direcții din care este ameninţată România

Email Imprimare PDF

25_george_friedman
Vizita lui Klaus Iohannis în America şi întâlnirea lui cu Donald Trump au o explicaţie simplă: România a căpătat o importanţă crucială pentru Statele Unite, spune, într-un interviu acordat Digi24,preluat de Romanian Global News. celebrul consultant şi analist politic George Friedman, care avertizează că România e ameninţată din două direcţii.

„Pentru Statele Unite, două sunt ţările care contează când vine vorba de contracararea Rusiei: una e Polonia, cealaltă e România. Acum, cu evenimentele din Turcia, România e şi mai importantă. E de o importanţă crucială pentru Statele Unite. De aceea a mers (Klaus Iohannis, n.red.) în vizită în SUA. Pentru că e atât de important", a spus George Friedman.

„În mod cert, (România, n.red.) este o ţară foarte proamericană. Cred că e pentru că e interesul său naţional. România e expusă pe frontul estic, Moldova se confruntă cu presiuni din partea ruşilor. Celelalte ţări pot oferi o susţinere economică, dar numai Statele Unite oferă informaţiile şi resursele militare pe care România trebuie să le aibă pentru a rămâne liberă", a adăugat el.

„Aveţi de-a face cu probleme care vin din două direcţii: România se confruntă cu ruşii, care sunt o putere în declin. Vă confruntaţi, de asemenea, cu turcii, care sunt o putere în ascensiune. Asta vă face importanţi pentru noi, dar e o regiune foarte periculoasă în care să trăieşti", a mai spus fondatorul Geopolitical Futures și Stratfor.

„Când Rusia e slabă, se preface că e puternică. A invadat Siria fără niciun fel de motiv, cu niciun scop - ce-i păsa ei de Assad?, doar pentru a-i arăta poporului rus că e o mare putere. (...) Vorbim despre război hibrid. Războiul hibrid e ceea ce fac cei slabi când nu pot purta celălalt război. Războiul hibrid înseamnă propagandă, dezinformare, adrese de e-mail sparte. Dacă tragi linie, însă, problema Rusiei e că are o economie subdezvoltată, depinde de vânzările de petrol şi nu controlează preţul petrolului, iar acum trebuie să accepte această situaţie. (...) Problema e că nu e vorba de personalitate. Preţul petrolului e 50 de dolari barilul. Nu e de ajuns. Şi dacă cel mai mare strateg din istoria lumii ar veni la putere în Rusia, tot 50 de dolari barilul rămâne. Vezi o ţară care a fost cândva o mare putere, care vrea să pretindă că e în continuare o mare putere, dar care, în realitate, nu are capacitatea de a fi aşa ceva", a mai spus George Friedman.

George Friedman este fondatorul Geopolitical Futures şi al agenţiei Stratfor, două organizaţii de elită în sfera previziunilor şi analizei geopolitice.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.