Nicolae Negru: Ne va uni Partidul Unității Naționale?

Email Imprimare PDF


Semnele de decență și normalitate în politica noastră sunt foarte rare și ar fi păcat să le trecem cu vederea atunci când observăm vreunul. Ne referim de data aceasta la decizia președintelui partidului „Dreapta", Ana Guțu, care și-a prezentat, duminică, demisia, în cadrul unui congres extraordinar convocat pentru a decide participarea formațiunii sale într-un nou proiect de consolidare a forțelor unioniste, inițiat de fostul ei coleg liberal, ex-ministrul Apărării, Anatol Șalaru, scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Gestul Anei Guțu e cu atât mai lăudabil, cu cât relațiile lor personale în perimetrul PL, după ruptura cu Ghimpu, nu păreau din cele mai strălucite, ei făcând schimb de replici nu tocmai politicoase pe rețelele sociale.

„Dreapta" și-a schimbat nu numai liderul, care va fi Anatol Șalaru, ci și denumirea în „Partidul Unității Naționale". Obiectivul programatic al reunirii cu România rămâne în vigoare pentru a atrage cei circa un sfert din alegători unioniști atestați de ultimele studii sociologice, alegători care consideră că reunirea e singura cale de ieșire din impasul dramatic, catastrofal, în care se află statul Republica Moldova și cetățenii ei.

Evident, unioniștii, pe care îi curtează și PL cu o deosebită insistență în ultima vreme, și PNL, și, într-o măsură oarecare, PAS, nu vor merge în mod automat spre PUN. Atractivitatea PUN va depinde de Șalaru și echipa pe care o va forma. Deocamdată, nu putem spune că aceasta impresionează, fiind alcătuită din persoane puțin recognoscibile. Intenția liderului PUN de a atrage niște „nume grele", ca Alexandru Tănase, probabil mai urmează a fi realizată.

Este important că Șalaru este adeptul lucrului în echipă, dar aceasta nu înseamnă că figura liderului contează mai puțin. Rămâne să vedem cum va fi el însuși perceput de public, dacă va reuși să se impună, notorietatea nu garantează în mod automat succesul electoral și exemplele de acest fel, o mulțime, sunt la vedere. O confirmă și experiența Anei Guțu. În afară de faptul că Șalaru, ca lider, nu a trecut prin „focul" unor alegeri, asupra persoanei sale mai atârnă suspiciunea că ar fi „omul lui Plahotniuc", ieșit din PL pentru a realiza proiectul atragerii electoratului liberal, dezamăgit în ultima vreme de prestația lui Ghimpu.

Unioniștii sunt cetățeni bine informați, care, spre deosebire de nostalgici, nu votează pentru un portret sau o lozincă. Dezamăgiți de manipulări, de tot felul de proiecte obscure, ei sunt în așteptarea unor lideri politici inteligenți, credibili, vizionari, care să adune în jurul lor persoane integre, entuziaste, profesioniste, care să elaboreze și să realizeze, pas cu pas, o strategie optimă a reUnirii. Va răspunde PUN acestor așteptări? Vom trăi și vom vedea.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.