Biserica Ortodoxă Română, prima instituție românească care își extinde rețeaua educațională în diasporă!

Email Imprimare PDF


Cu bucurie Vă aducem la cunoștință că, începând din toamna anului acestuia, vor începe, la Roma, cursurile de licență (specializarea Teologie Pastorală) ale extensiei Facultății de Teologie Ortodoxă "Iustinian Patriarhul" (FTOUB), din cadrul Universității din București (UNIBUC), transmite Părintele Ioan Lupășteanu, preluat de Romanian Global News.

Pentru aceasta, vă îndemnăm să ne trimiteți, în primă fază, dosarele de candidatură, scanate, pe adresa Secretariatului Facultății, Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , în vederea pre-înscrierii, necesare, în cazul nostru, pentru a evita orice eventuale probleme formale la momentul înscrierii propriu-zise, prevăzute pentru prima jumătate a lunii septembrie.

Condiţiile de admitere sunt aceleaşi ca şi la Bucureşti, și sunt prezentate în anexa de mai jos.

Posesorii de diplome de bacalaureat eliberate în străinătate vor trebui să le echivaleze pe acestea până la momentul înscrierii, acest lucru făcându-se, prin intermediul Secretariatului Facultății de la Roma, de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), fără să fie, deci, nevoie de o deplasare la București.

Se pot înscrie la Facultate toţi posesorii unei diplome de Bacalaureat şi care nu au absolvit o altă Facultate de Stat în România (pe locuri fără taxă). Pentru absolvenții altor Facultăți de Stat, dacă există, se vor crea locuri separate cu taxă începând din 2018.

Dosarele vor fi admise doar dacă vor conține binecuvântarea chiriarhală.
La momentul înscrierii propriu-zise, vor trebui depuse dosarele fizice şi se va achita şi taxa de examen, în cuantum de 70 EUR. Dosarele celor admişi vor fi depuse, pe durata studiilor, în Arhivele UNIBUC.

Deşi şcolarizarea va fi, în întregime, finanţată de la Bugetul Statului Român, va exista totuși o contribuţie la cheltuielile organizatorice ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, într-un cuantum ce va fi stabilit în curând.

Examenul de admitere se va desfăşura astfel:

23 septembrie 2017- Testul psihologic și Testul de muzică;
25 - 26 septembrie 2017 - Colocviul de Dogmatică

La sfârşitul Colocviului se vor putea comunica şi rezultatele, urmând ca acestea să fie afişate oficial la câteva zile după aceea pe site-ul Facultăţii.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.