Cavalcada dansului popular la Festivalul folcloric „Perinița” din Jula, Ungaria

Email Imprimare PDF


La Centrul Cultural Românesc din Jula a avut loc vinerea trecută, cea de-a 25-a ediţie a Festivalului de cânte- ce şi dansuri populare „Periniţa", eveniment organizat de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria. Cu acest prilej, au evoluat solişti şi formaţii artistice de dansuri populare a tuturor şcolilor în care se învaţă limba română în Ungaria din cele trei judeţe: Bihor, Bichiş şi Ciongrad, scrie Foaia Românească, preluată de Romanian Global News.

Întâlnirea culturală între copiii români, dascălii lor şi spectatorii din Jula s-a concretizat pe scena festivalului „Periniţa", într-o evoluţie armonioasă şi complexă. Păstrătorii de tradiţii din: Aletea, Bătania, Chitighaz, Cenadul Unguresc, Jula, Leucuşhaz, Săcal, au reuşit, şi de această dată, să transmită emoţii publicului, prezentând un program variat, oferit de solişti vocali şi grupuri folclorice, dar şi multe formaţii de dansuri populare.

După cuvintele de bun venit şi de deschidere a celei mai noi ediţii a festivalului de către preşedintele AȚRU, domnul Tiberiu Juhász, primii care au evoluat în scenă au fost elevii Școlii generale „Nicolae Bălcescu" din Jula, instruiţi de către coregraful Ioan Andrei Nedro. Elevii claselor 1–2 au prezentat un buchet de dansuri româneşti: Sârba de la Aletea, Hora mare şi Lugojana. Dansatorii claselor 3–4–5 de la şcoala din Jula au pus în scenă Dansuri din Chitighaz şi coregrafia „Drumul spre casă", iar cei de clasele 6–8 au dansat dansuri din Micherechi. Următorii protagonişti ai dansurilor populare au fost dansatorii ansamblului „Doina Bihorului", conducător Gheorghe Gros. Aceştia au deschis şi festivalul cu dansul „Periniţa", iar în continuarea programului au

prezentat alături de dansatorii de la şcoala din Leucuşhaz, Cenadul Unguresc şi Săcal, dansuri din Banat şi Bihor.

Școala generală „Lucian Magdu" din Bătania a pus în scenă o horă moldovenească, iar corul şcolii a prezentat un program de cântece populare împreună cu micii solişti: Viviana Sarca, Roland Ristin şi Reka Misik. Aceştia au fost pregătiţi de profesoarele Andreea Szenes şi Zsu- zsana Marta. Școala din Chitighaz a pregătit pentru acest eveniment dansuri populare locale, instruiţi fiind de Csapó Magdolna, după care a intrat în scenă Ansamblul şcolii de artă „Kaláris" din Chitighaz. Grupul vocal al Școlii generale din Aletea, condus de profesoara Simona Müller, a interpretat cântecele populare „Floare de mălin" şi „Lucru mare-i omenia".

Festivalul a fost încheiat de Ansamblul Păstrătorilor de Tradiţii, format din elevii Liceului românesc „N. Bălcescu" din Jula, coregraf Ioan Andrei Nedro.

După festival, toţi elevii participanţi au fost răsplătiţi cu o masă de prânz şi, la fel ca în fiecare an, cu un program relaxant la Băile Cetăţii din Jula. A.Becan

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.