Mehmet Köse, preşedintele Departamentului pentru relaţii cu turcii din străinătate s-a văzut cu senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senat

Email Imprimare PDF


Joi, 15 iunie a.c., a avut loc întrevederea dintre domnul senator Viorel-Riceard Badea, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni, şi domnul Mehmet Köse, preşedintele Departamentului pentru relaţii cu turcii din străinătate din cadrul Oficiului Prim-ministrului Republicii Turcia, aflat în fruntea unei delegaţii a Departamentului, transmite Romanian Global News.

În cadrul acestei întâlniri, au fost abordate tematici legate de gestionarea problematicilor comunităţilor româneşti şi turceşti aflate în afara graniţelor celor două ţări, modalităţile prin care instituţiile statului relaţionează cu cetăţenii săi stabiliţi în străinătate, elaborarea unor politici specifice în concordanţă cu desfăşurarea procesului general al migraţiei contemporane.

Interlocutorii au trecut în revistă obiectivele politice ale strategiilor guvernamentale ale celor două state, pentru comunităţile naţionale aflate în străinătate, constatând similarităţi în tratarea şi implementarea mai multor domenii de referinţă, cum ar fi: păstrarea identităţii culturale, menţinerea relaţiei cu patria şi promovarea imaginii acesteia, susţinerea procesului de adaptare şi integrare.

Partea turcă a propus realizarea unei baze instituţionale bilaterale prin încheierea unui protocol de colaborare care să statueze modalităţile de acţiune conjugată în relaţia cu membrii diasporei celor două state, solicitând, totodată, părţii române acordarea de expertiză în domeniu.

În continuare, s-a subliniat de către ambele părţi necesitatea efectuării unor schimburi de experienţă în domeniu, în vederea consolidării profilului identitar al celor două comunităţi etnice în statele de reşedinţă, precum şi pentru o mai bună relaţionare a comunităţilor cu autorităţile locale şi cele din ţara de origine, în desfăşurarea proceselor electorale, în acţiuni culturale sau de natură educaţională.

Domnul Mehmet Köse i-a adresat domnului Viorel-Riceard Badea invitaţia de a efectua o vizită oficială în Turcia.

La întrevedere a participat şi domnul Radu-Mihai Mihail, secretar al Comisiei românilor de pretutindeni.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.