Slujire arhierească la românii din Offenburg

Email Imprimare PDF

17_slujire_arhiereasca
În zilele de 17 şi 18 iunie credincioşii parohiei românești „Sfânta Treime" din Offenburg au avut privilegiul de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim. În vizita pastorală, ierarhul a slujit Taina Sf. Maslu și a avut o seară duhovnicească împreună cu credicioșii parohiei, iar duminică ÎPS Serafim a slujit Sfânta Liturghie arhierească, transmite Romanian Global News.

Harului vindecător al trupului şi sufletului din Taina Sfântului Maslu săvârşită de ÎPS Serafim, împreună cu P.Cuv. părinte Chiril de la Centrul Mitropolitan din Nürnberg şi de preotul paroh Laurenţiu Băcilă, i-au urmat bogatul cuvânt de învăţătură despre rugăciune, credinţă, nădejde şi dragoste ca mijloace certe de dobândire a mântuirii. Răspunsurile ample şi limpezi ale Ierarhului la întrebările credincioşilor au completat seara duhovnicească.

Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de Înaltpreasfinţia Sa împreună cu părinţii sus amintiţi în Duminica Sfinților Români a conferit credicioşilor participanţi (aproximativ 130) un plus de linişte, bucurie şi pace harică atât de necesară tuturor, mai ales în zilele noastre în spaţiul în care trăim. Seninătatea şi pacea privirilor, dar şi sclipirile ochilor şi feţele descreţite şi zâmbitoare ale credincioşilor au fost semne certe ale împărtăşirii bucuriei generată de împreuna-rugăciune. Cuvântul Ierarhului a întregit prin conţinut şi căldură şi petrecerea zilei Domnului întru mântuirea sufletelor.

Răspunsurile la strană au fost date de cântăreţul parohiei, Vasile-Laurenţiu Băcilă, susţinut admirabil de un grup de teologi doctoranzi de la Strasbourg cărora le mulţumim din suflet pe această cale. În semn de apreciere şi de mulţumire pentru multele şi minunatele daruri duhovniceşti primite, credincioşii parohiei au organizat la sfîrşitul Sfintei Liturghii o colectă destinată proiectului ÎPS Sale de ajutorare a copiilor nevoiaşi din Moldova.

Vizita Mitropolitului s-a încheiat cu o agapă frăţească pe spaţiul verde de lângă biserică, desfăşurată în acelaşi spirit de pace, bucurie şi dragoste.

Pr. Laurențiu Băcilă

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.