A doua săptămână a Școlii de Vară românești din Asolo, sărbătoarea Sânzienelor, iei și a Drapelului Național

Email Imprimare PDF


Cu binecuvântarea Preasfințitului Siluan, lucrările Școlii de Vară III, de la Parohia Ortodoxă din Asolo, continuă. În a doua săptămână am avut ca temă principală, Costumul Tradițional Românesc, simboluri și tehnici de confecționare a acestuia. Săptămâna a culminat cu tradiționala Sărbătoare a Sânzienelor și a drapelului național, transmite Doamna preoteasa Doina Dimcea, preluată de Romanian Global News.

Vineri seara după acatistul săvârșit în capela ce poarta hramul Sf. Ioan Botezătorul, de la Villa Razzolini Loredan, în parcul care ne desfășurăm activitățile în aer liber. Copii au trăit momente din copilăria părinților, emoționați simțindu-ne cu toții ca acasă, în România.

În cadrul școlii copii leagă prietenii, lucrează în echipă, cântă și vorbesc românește. Părinții și consilierii din parohie sunt cei care fac posibilă această școală românească, ducând mai departe zestrea străbunilor.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Acasă-i România, acasă-i tricolorul

Suntem una cu ţara

Că noi suntem poporul

Acasă este glia, pădurea şi izvorul

E doina şi vioara,

Eroi ce-şi află somnul

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.