Dilema grădiniței românești din Cernăuți: a fi sau a nu fi Reflecții privind testul democrației ucrainene față de români

Email Imprimare PDF

11_copii_gradinita_cernauti
Proiectul deschiderii, în orașul Cernăuți, a unei grădinițe românești a intrat în discuție publică încă la începutul anilor '90 ai secolului trecut. De atunci și până acum, cea de a doua comunitate etnică din capitala Bucovinei își tot revendică, fără să fie luată în seamă, dreptul de a-și educa preșcolarii în limba maternă, scrie într-o analiză Centrul Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi" www.bucpress.eu, preluat de Romanian Global News.

Fostul regim totalitar și-a propus să creeze un alt tip de om – homo sovieticus, care, în fond, trebuia să fie un fel de mancurt rusificat. Rusificarea de altă dată a devenit astăzi calul de bătaie al noii democrații ucrainene. Dar aceasta uită sau se face a uita că politicile sovietice de rusificare au adus prejudicii nu doar ucrainenilor, ci și altor națiuni conlocuitoare. Românii și-au pus mari speranțe în schimbarea regimului comunist și transformarea Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene în republică cu adevărat democratică. Dar entuziasmul nostru, atât de pronunțat la începutul anilor '90, s-a dovedit a fi de scurtă durată. Reflexele, ca să nu spunem metehnele regimului sovietic n-au dispărut și nu dispar cu una cu două. Ele sunt atât de adânc înrădăcinate încât orice demers al comunității românești privind drepturile și interesele sale legitime este privit, în mare, de noua funcționărime, ca un fel de atentat la independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Practic nu există (așa cum nici înainte nu a existat) demers al comunității românești care să nu se lovească de stavila împotrivirii oficialităților. Vă amintiți, probabil, de proiectul ridicării unui monument lui Ștefan cel Mare și Sfânt în Codrii Cosminului (refuzat pe motiv că ar afecta, chipurile, relațiile de prietenie dintre Ucraina, Polonia și România!), la fel vă amintiți și de refuzul autorităților de a reveni la denumirile istorice ale localităților din raionul Herța (în pofida rezultatelor referendumurilor locale!) și de reticența acestora de a decreta limba română limbă regională într-un raion cu populație sută la sută românească, de odiseea deschiderii unei școli românești în centrul urbei cernăuțene, de torpilarea procedurii de deschidere a Cimitirului militarilor români din Cernăuți, de refuzul autorităților de a deschide la Cernăuți o filială a Institutului Cultural Român și de câte alte proiecte neînfăptuite din cauza nedorinței celor de la putere de a le pune în practică.

Când a apărut problema deschiderii de clase ucrainene în școlile din satele românești, locuitorii acestora nu și-au arătat public nemulțumirea, chiar dacă, în marea majoritate a cazurilor, aceste clase erau deschise forțat, cu dirijare regizată din umbră. Au înțeles să respecte principiile democrației și să nu pună la îndoială opțiunea (manipulată, din păcate) a părinților? A fi în dezacord cu un asemenea proiect (mai mult al autorităților decât al părinților) ar fi echivalat, în opinia autorilor acestuia, cu a te pronunța împotriva statului.

Ne-am referit la aceste aspecte ale relațiilor comunității românești cu autoritățile pentru a scoate în evidență o durere mai veche a românilor din Cernăuți şi din Ucraina în ansamblu: de ce, atunci când își revendică un drept ce li se cuvine în mod firesc și legitim, românii noștri trebuie practic să-l cerșească? Și asta ani în șir. De ce, în cazuri similare, ucrainenilor li se satisfac imediat solicitările. Fără probleme, fără comentarii, fără interminabile bătăi pe la ușile celor de la putere, indiferent de culoarea politică? Ați auzit vreodată să nu ajungă bani, învățători sau spații pentru clasele ucrainene din satele românești? Dacă cineva dispune de asemenea informații, vă rugăm să ne comunicați. Noi însă nu am auzit de așa ceva în cei 26 de ani de independență a Ucrainei.

Câtă apă mai trebuie să curgă pe Prut ca să poată fi depășite stereotipurile sovietice, ca autoritățile să ajungă, în sfârșit, la înțelegerea unui lucru extrem de simplu: românii din Ucraina, ca cetățeni loiali ai acestui stat, au același drept la limba maternă ca și ucrainenii. Chiar dacă sunt minoritari. Și nu niște minoritari oarecare, nu minoritari oriunde, ci pe pământurile locuite de ei de mii de ani! Respirăm și noi același aer al tinerei democrații ucrainene, tot mai orientată (cel puțin declarativ) către valorile democrației europene, suntem și noi oameni în această țară, avem și noi drepturi în acest stat de drept!

Câte discuții, memorii, cereri trebuie să mai facem pentru ca mult stimatul nostru primar Kaspruk (și mai cu seamă consilierii, sfetnicii din umbră, unii chemaţi, alţii - nedoriţi ai domniei sale) să înțeleagă că și copilașii români din Cernăuți (care, numărați corect, ajung la câteva mii de suflete!) au dreptul la o grădiniță românească! Măcar la una din cele 55 existente !

Lucrările de reabilitare a nou-înființatei grădinițe din strada Armeană 17A (localizată între str. Rusească și Biserica Armenească din Cernăuți) sunt pe sfârșite. Ne zbatem pentru această grădiniță ani de zile. Într-un timp, parcă găsisem ceva înțelegere la edilii orașului. Dar când e să ia o hotărâre concretă, ei umblă, ca pe timpul sovieticilor, cu cioara vopsită a internaționalismului proletar, propunându-ne în loc de o grădiniță românească o grădiniță multinațională. Va să zică, românii, care sunt în număr de cca. 30 de mii în orașul Cernăuți nu au dreptul la o grădiniță în limba română. Ei trebuie să înghită, și de data aceasta, galușca pe care le-o tot oferă autoritățile timp de mai bine de două decenii și jumătate: orice numai nu ceea ce cer românii. Dacă se poate, ceva care să-i pună în raporturi delicate cu reprezentanții altor etnii, cu care să concureze pentru anumite spații, grupe, material didactic și câte altele. Poate iese și vreun conflict de natură interetnică. Mai știi? Poate cineva își dorește și așa ceva. Altfel cum se explică nedorința celor care dirijează educația preșcolară în oraș de a transfera grupa românească de la Grădinița nr.1 la preconizata Grădiniță românească din str. Armeană nr.17A, lăsând loc liber înființării acolo atât de multdiscutatei grupe poloneze? Or, grădinița nr.1 se află doar la câțiva metri de Casa Națională a polonezilor. Dacă acest spațiu este bun pentru copiii români, de ce să nu fie potrivit și pentru preșcolarii poloni, care și ei merită, fără nicio îndoială,educație în limba maternă.

Imposibilitatea micuților români de a fi educați în limba maternă duce la grave carențe în pregătirea acestora pentru școală. Pedagogii celor patru școli românești din oraș ar avea de spus mult mai multe la acest capitol.

Sprijinul propus de Primarul Sectorului 1 din București de a aloca tot necesarul pentru amenajările interioare ale viitoarei grădinițe românești chiar e de nelijat, în condițiile în care edilii orașului se plâng la tot pasul de lipsă de fonduri pentru sectorul școlar și preșcolar? Și aceste amenajări nu necesită sume simbolice. O fi costând câteva sute de mii de euro. I-or fi prisosit sectorului preșcolar cernăuțean acești bani tocmai pentru că vin din România? Să nu-i accepte oare diversele instituţii ale statului ucrainean – primăria, direcţia de învăţământ, alte servicii publice şi... ne-publice doar pentru faptul că sunt meniți unei grădinițe ucrainene de copii români? Nu vrem să credem în așa ceva...

Mulțumim domnului Ion Muntean, președintele Consiliului regional Cernăuți și domnului Grigore Timiș, deputat al poporului în Rada Supremă Ucraineană, pentru solicitudinea de care au dat dovadă și implicarea în proiect. Dar se pare că nimeni nu mai este auzit...

Se vede limpede că autoritățile trag special de timp pentru a renunța, în ultima instanță, la ideea deschiderii grădiniței românești. De ce, domnilor guvernanți, domnilor edili, domnilor funcționari publici, de ce domnilor sfătuitori din umbră şi fel de fel de băgători de seamă faceți acest lucru? Chiar nu s-a schimbat nimic în ultimii 26 de ani în atitudinea domniilor voastre față de români?

Ne-am bucurat în aceste zile de ridicarea regimului de vize pentru Ucraina în UE. Dar Ucraina mai dorește și implementarea valorilor UE în propria democrație. Sau despre aceasta nu merită să ne răcim gura. Sau merită, dar numai la simpozioane și de la tribune cât mai înalte?

La ce bun atâtea convenții și tratate în apărarea drepturilor minoritarilor etnici, dacă noi, ca români, cetățeni loiali ai statului ucrainean, suntem nevoiți să cerem cu mâna întinsă drepturile ce ni se cuvin?

Știm că ne vom bucura în curând de întâlnirea Poroșenko-Iohannis la Cernăuți. Așteptăm cu nerăbdare această întâlnire importantă. O așteptăm din mai multe motive, dar mai cu seamă pentru a afla răspunsul la întrebarea pe care ne-o tot punem de mai bine de un pătrar de secol: cât timp vom mai fi, noi, românii din Ucraina, ostatici ai spiritului, încă viu în această parte a lumii, al regimului totalitar?

Sau poate până atunci domnul Primar Kaspruk, prietenii şi neprietenii domniei sale, diverşii consilieri şi "eminenţele cenuşii" ale Primăriei cernăuţene vor demonstra, totuși, că sunt europeni și vor anunța deschiderea în curând a grădiniței românești... De mai bine de un an și jumătate Centrul Cultural Român din Cernăuți, împreună cu celelalte societăți de cultură ale românilor din regiune, trimite scrisori peste scrisori către Primăria municipiului cu dovezi clare în favoarea deschiderii Grădiniței de copii români în imobilul rămas liber din str. Armeană 17A, iar răspunsul tot mai întârzie să vină. N-am vrea să fie unul care să ne dezamăgească.

Altfel, Europa, și așa destul de dezamăgită de clasa politică ucraineană, ar mai afla o veste proastă. Și n-ar fi cazul.

Centrul Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi"

O parte din corespondența cetrului cu Primăria orașului Cernăuți poate fi consultată pe www.bucpress.eu.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.