Ce a declarat și ce răspuns a dat jurnaliștilor Klaus Iohannis, la Summitul „Inițiativei celor Trei Mări” din Varșovia?

Email Imprimare PDF

27_iohannis_3
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi, 6 iulie a.c., la Varșovia (Republica Polonă), o declarație de presă, la Summitul „Inițiativei celor Trei Mări", transmite Romanian Global News.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ne-am întâlnit astăzi, aici, în Varșovia, într-un format foarte interesant, un format care se numește „Inițiativa celor Trei Mări", și am avut un oaspete foarte special. În afară de participanții uzuali, care suntem țările din regiunea Adriatică - Marea Neagră - Baltică, am avut astăzi musafir pe Președintele Statele Unite, domnul Donald Trump.

Am avut o sesiune dedicată relației transatlantice foarte bună și foarte constructivă, după care am avut ocazia să participăm la o manifestare într-o piață centrală din Varșovia, manifestare care, după părerea mea, a fost și foarte bine organizată, și conținutul discursului principal, al Președintelui Trump, a fost foarte bun. A reiterat faptul că Articolul 5 este, evident, foarte important și va fi întru totul respectat de Statele Unite. Este articolul din contractul NATO, dacă pot să mă exprim așa, care garantează că orice țară sprijină orice altă țară, dacă este nevoie.

Acum se desfășoară încă două sesiuni mai degrabă economice, foarte bune, cu teme foarte importante, legate în special de partea economică, de infrastructură. Reamintesc, cu această ocazie, că obiectivul principal al acestui format este discutarea și, evident, în perspectivă, realizarea unor coridoare Nord-Sud, care vin în completarea coridoarelor Est-Vest – și vorbesc de coridoare la modul general.

Este și vorba de transport rutier, de transport pe cale ferată, de transport de date, și așa mai departe, dar, sigur, și de transport de energie. Vorbim aici de transport – de exemplu, în cazul gazului, s-a discutat alternativa, interesantă, de altfel, care a apărut, cu gazul lichefiat. Toate acestea fac tema dezbaterilor noastre.

Un aspect mai special pentru noi a fost faptul că am invitat participanții să facem acest Summit anul viitor în România, invitație care a fost imediat acceptată.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: În perspectiva Summitului de anul viitor, de la noi, domnule Președinte, România are niște obiective particulare pe care le urmărește, ca organizator?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Evident că vom contura câteva obiective, împreună și cu ceilalți. Nu dorim, și asta e foarte important, să dezvoltăm inițiative care ne separă de restul Uniunii Europene. Noi vrem să dezvoltăm inițiative care ajută țările noastre, dar care se integrează perfect în obiectivele mari ale Uniunii Europene. Deci, dacă avem obiective – da, dorim și noi să avem parte de proiecte care dezvoltă infrastructura românească, dorim și noi să contribuim și să beneficiem de securitate energetică. Toate acestea sunt și obiectivele noastre.

Jurnalist: V-ați gândit să păstrați acest format, cu un invitat din afara celor 12 state, pentru anul viitor?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sigur, se poate antama așa ceva. Putem să ne gândim la așa ceva, dar eu cred că este important să găsim proiecte pentru regiunea noastră, care se și integrează și în programul european. Dar suntem foarte deschiși. Noi promovăm comerțul liber și fair, în condiții foarte bune, dar, pe de altă parte, sigur, vrem să avem parte de toate ofertele economice care vin în avantajul țărilor noastre. Și, că veni vorba de format, vă amintesc – eu am participat la prima sesiune, nici nu a fost de fapt un Summit. S-a organizat în 2015, în marja Reuniunii ONU de la New York, și atunci am fost puțini Președinți și, în general, participarea nu a fost, ca să zic eu, foarte notorie. Dar, iată că am reușit, în doar câțiva ani, să transformăm acest format în ceva foarte atractiv. Nu numai pentru țările no astre și nu numai pentru europeni, ci, iată, și pentru americani.

Jurnalist: Discuțiile pe partea energetică cu această nouă alternativă, care este gazul lichefiat american, ar putea intra cumva în contradicție cu ceea ce își dorește Germania, având în vedere că ei încă mizează pe Nordstream 2, adică gaz rusesc în continuare?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am atins acest subiect și în sesiunea care tocmai este în desfășurare. După părerea mea, trebuie să fim foarte realiști și să ne gândim în primul rând la economiile noastre. Dacă vrem să avem securitate energetică, trebuie să avem disponibilitate energetică, adică trebuie să profităm de toate ofertele de energie care sunt pe piață și în acest fel să obținem în final condiții foarte bune pentru economiile noastre. Și nu cred că trebuie să se teamă cineva de această nouă ofertă de gaz lichefiat. Dacă condițiile de preț, de livrare, sunt bune și se încadrează în normele noastre, atunci, sigur, este o sursă în plus. Și discuția este mai veche în Uniunea Europeană, că depinde Uniunea Europeană – aici România nu neapărat -, dar o mare parte din Uniunea Europeană depinde foarte mult de gazul rusesc. Or, dacă această dependență ar scădea printr-o altă ofertă, dacă e bună, atunci, sigur, toată lumea are de câștigat. Cu cât mai multe oferte, cu atât mai avantajat este consumatorul.

Jurnalist: Și dacă îmi permiteți, am văzut că se vorbește despre o posibilă autostradă, să-i spunem așa, Nord-Sud, de la statele baltice către Balcani, către Marea Neagră. Ar fi România pe traseu, s-a discutat? Sau e mult prea devreme?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, nu e deloc devreme și am discutat. Sigur, acesta este, printre altele, un proiect care nu doar trebuie vehiculat teoretic. La un moment dat, trebuie să fie și realizat. În ziua de astăzi, de exemplu, dacă cineva vrea să transporte marfă din România în Polonia, și avem tot mai multe legături economice, ne dăm imediat seama că nu este deloc ușor. Și nu este vorba doar de coridor auto Nord-Sud, care trebuie să lege țările baltice de sudul continentului. Este vorba, în același mod, și de legături pe cale ferată, de exemplu. Vă mulțumesc!

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.