Moment aniversar pentru românii din Ungaria, la Catedrala Episcopală din Jula

Email Imprimare PDF

25_catedrala_episcopala_din_jula
Praznicul Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ținut anual în data de 8 iulie, a fost prilej de sărbătoare la Catedrala Episcopală din Jula. Pe de o parte au fost cinstiți, așa cum se cuvine, acești martiri și mărturisitori ai credinței creștin-ortodoxe, transmite www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.

Din anul 2002 un fragment din sfintele lor moaşte se află și în Catedrala din Jula, potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

În același timp a fost aniversată împlinirea a 10 ani de slujire arhierească a PS Siluan care a fost hirotonit și întronizat tot în această Catedrală ca Episcop al românilor ortodocși din Ungaria în data de 8 iulie 2007.

În semn de mulțumire adusă Bunului Dumnezeu, pentru acel ceas binecuvântat, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri teologi de la Facultatea și Seminarul Ortodox din Arad.

Cuvântul a fost rostit de Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim care a săvârșit și slujba de Te Deum, îndată după Sfânta Liturghie.

Câteva dintre realizările mai importante din această perioadă au fost prezentate apoi de Părintele Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei, care a vorbit despre rolul Bisericii Dreptmăritoare Române în viața comunității românești din Ungaria, despre realizările legate de slujirea arhipăstorească, de restaurările de biserici etc.

Un cuvânt de mulțumire a fost rostit apoi și de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan care și-a exprimat recunoștința față de Bunul Dumnezeu, pentru chemarea făcută și ajutorul acordat, părinților săi care l-au adus pe această lume, Ierarhilor care și-au pus amprenta pe viața, dar și față de toți colaboratorii săi apropiați din Ungaria.

Mulțumire deosebită a fost adusă Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru purtarea de grijă părintească și sprijinul acordat constant acestei Eparhii și tuturor românilor, din Țară și din Diaspora, dar și reprezentanților corpului diplomatic român, conducătorilor instituțiilor românești din Jula, Budapesta și alte localități.

Toți cei prezenți au fost invitați apoi la o agapă comună, din partea Episcopiei, la acest moment aniversar.

Comunitatea ortodoxă românească din Ungaria are un trecut istoric îndelungat, fiind consemnată deja în anul 1651, în manualele de istorie bisericească, prezența și lucrarea Mitropolitului Sofronie, al Cetăților Lipova și Jula; ea a încercat să se organizeze după trasarea noilor granițe, în urma Tratatului de Pace de la Trianon, din anul 1920 și a reușit aceasta, la nivel eparhial, sau mai degrabă vicarial, începând din anul 1946, dar a avut un Episcop Eparhiot, în fruntea ei, doar din anul 1999, prin persoana Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec, care a condus destinele acestei Eparhii vreme de 8 ani (1999-2007), devenind apoi Episcopul Oradiei.

Din anul 2007 și până în prezent, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria este Preasfințitul Părinte Siluan.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.