Legendele dacilor” – ateliere de benzi desenate - la Muzeul Național de Istorie a României

Email Imprimare PDF

24_legendele_dacilor
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) desfășoară în următoarea perioadă o serie de ateliere educative şi de creaţie intitulate „Legendele dacilor", ateliere de benzi desenate care vor avea loc în luna iulie, în zilele de duminică, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, București, transmite Romanian Global News.

Atelierele, inspirate din expozițiile permanente ale muzeului – „Copia Columnei lui Traian" și „Tezaurul Istoric" – sunt susținute de autorul Mihai I. Grăjdeanuși au ca scop atragerea copiilor și tinerilor către muzeu, cunoașterea istoriei, precum și încurajarea dezvoltării imaginației, creativității și talentului artistic.

Modalitatea în care este prezentată copia Columnei lui Traian la MNIR – expunerea succesivă a reliefurilor narative cu scene istorice din războaiele daco-romane – pot duce cu gândul la benzile desenate. Inspirați de personajele de pe Columnă, fiecare participant va crea o pagină de benzi desenate având ca erou BD principal, un dac sau un roman.

Tezaurul Istoric este, de asemenea, o sursă generoasă de inspirație, motivele zoomorfe care se găsesc pe obiectele de cult sau de paradă, precum și ornamentele bijuteriilor din metal prețios vor deveni personaje fantastice din povestea creată prin intermediul benzilor desenate.

Datele de desfășurare a atelierelor sunt: 9, 16, 23, 30 iulie, în intervalul orar 10.00 – 12.00.

Durată atelier: 1 orăși 30 minute (maximum 2 ore)

Vârsta recomandată: 8 – 14 ani sau 14 – 18 ani

O grupă poate fi formată din maximum 12 participanți.

Preț participant: 25 lei

Înscrierile se fac telefonic la numărul 021.315.82.07/interior 1008 sau prin e-mail la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , cu cel puţin trei zile înainte de data în care va avea loc atelierul.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.