„Festival românesc – schimb de cultură și tradiții” - Roma, Italia

Email Imprimare PDF

18_festival_romanesc
Tradițiile și obiceiurile românești vor fi promovate la Roma- Italia, în perioada 22 – 24 iulie 2017. Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni (instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni) în parteneriat cu Asociația Socială Culturală Emigranți Români derulează proiectul „Festivalul românesc – schimb de cultură și tradiții", transmite Romanian Global News.

În Piața Nassyria – Fonte Nuova – Roma, Italia vor avea loc o expoziție de obiecte și produse culinare cu specific românesc și un concert de muzică populară tradițională. Spectacolul din data de 23 iulie, este destinat promovării valorilor și identității culturale românești și va fi susținut de artiști consacrați ai scenei românești și din diapora: Ștefania Rareș, Elisabeta Turcu Juverdeanu, Gabriel Dorobanțu, Ilie Caraș, Viorel Strâmbeanu, Elena Lazăr, Lidia Bolfosu, Dorin Bercuci, Elena Beninati, Ansamblul Folcloric Altărașul și Fabio și Silvia Coladarci.

La eveniment sunt așteptați să participe români stabiliți în Italia, italieni, dar și turiști.

Proiectul „Festivalul românesc – schimb de cultură și tradiții" vizează consolidarea relațiilor dintre comunitatea românească din Roma/ zonele limitrofe și comunitatea italiană; promovarea valorilor culturale românești în rândul românilor stabiliți în Italia, dar și în rândul italienilor; îmbunătățirea imaginii României și a comunității de români din Italia.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.