MRP: Consultare cu românii din Marea Britanie. Guvernul României vrea să includă doleanțele românilor din Regat în negocierea Brexitului

Email Imprimare PDF

16_discrimination
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni demarează o consultare cu românii din Marea Britanie care să ajute guvernul de la Bucureşti să le susțină cauza în cadrul negocierilor privind brexitul,transmite Romanian Global News citând un comunicat.

Consultarea ar viza în principal cunoașterea în timp real a problemelor românilor, drepturile acestora și a membrilor de familie, precum şi eventualele dificultăți cu care s-ar putea confrunta aceştia în acest contextul ieşiri Marii Britanii din UE.

Ministerul va analiza și integra sugestiile și propunerile primite din partea românilor din Marea Britanie urmând a le transmite către ministerele de resort, în scopul includerii acestora în mandatul de negociere a reprezentanților români la Bruxelles.

"Participarea responsabilă și oportună a comunităţii româneşti la consultare va permite autorităților de la București să formuleze un mandat realist și solid de negociere cu organismele europene, astfel încât drepturile și libertățile românilor care au ales să traiască în Marea Britanie să le fie garantate", transmit reprezentanţii Ministerului.

Asociațiile, parohiile şi orice cetăţean român din Marea Britanie interesat să participe la această consultare o poate face trimiţând un email la adresa Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.