Premierul României Mihai Tudose: “Am agreat la Chișinău câteva propuneri de integrare a Republicii Moldovei cu unele acțiuni în programul dedicat Centenarului Marii Uniri”

Email Imprimare PDF

16_tudose_filip
Premierul României, Mihai Tudose, a declarat vineri că în cadrul discuțiilor cu omologul său moldovean Pavel Filip a fost abordat și subiectul Centenarului Marii Uniri și că există deja propuneri de integrare cu câteva acțiuni ale Chișinăului în programul dedicat evenimentului de anul viitor.

„Avem câteva propuneri de integrare a Moldovei cu câteva acțiuni în acest eveniment foarte important, în acest program. Până la începutul lui septembrie concretizăm câteva elemente pentru a fi introduse în program. Partea moldovenească are câteva propuneri, am vorbit deja cu câțiva colegi care au făcut parte din delegație, pentru a puncta și bugeta, evident", a declarat Mihai Tudose pentru TVR1, citat de Agerpres și preluat de Romanian Global News.

Premierul Mihai Tudose a mai declarat la TVR1 că deplasarea pe care a efectuat-o la Chișinău reprezintă „o vizită simbol", de angajament ferm din partea României de susținere a parcursului proeuropean al Republicii Moldova.

„Este o vizită simbol de angajament ferm în ceea ce privește intenția României față de Rep. Moldova de continuare a demersurilor noastre de a susține drumul (...) Rep. Moldova către Uniunea Europeană, parcursul proeuropean către Uniunea Europeană. Parcurs care, în ultimii doi ani, s-a dovedit de succes. Am văzut niște indicatori de popularitate, dacă vreți, sau încredere în instituții ale statului. Acum doi ani erau toate între 7% și 10-11% că e vorba de parlament, de guvern, de justiție. Acum lucrurile s-au schimbat și reformele pe care Guvernul Republicii Moldova le-a început și le desfășoară în condiții foarte bune au dat rezultate", a declarat premierul Mihai Tudose.

În legătură cu cooperarea bilaterală pe proiecte cu impact economic și infrastructura critică, premierul a menționat că în privința finalizării gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău se au în vedere termene și etape clare.

„Dacă drumul Rep. Moldova este clar către Vest, către Uniunea Europeană, atunci interconectările pe sistemele vitale pentru orice țară de energie, gaz și energie electrică este clar că ar trebui să fie interconectate (...) cu restul Europei. (...) România fiind vecinul Rep. Moldova cu aceste structuri, de data aceasta nu mai vorbim dacă se face, ci vorbim de etape, de termene de finalizare. S-a mai vorbit și pe vremea altor guverne, s-au mai schimbat guvernele și la București, s-au mai schimbat guvernele la Chișinău. Important este că, poate nu întotdeauna viteza de deplasare a fost cea optimă, dar direcția a fost aceeași. Niciun guvern de la Chișinău și niciun guvern de la București atunci când s-au schimbat nu au negat sau abandonat aceste proiecte. Nu s-a mai apăsat pe accelerație cu același entuziasm întotdeauna", a susținut Tudose.

Referitor la realizarea unor proiecte comune, inclusiv cu fonduri europene, premierul a spus că acest lucru este posibil și există astfel de proiecte în curs. Tudose a menționat că până la ședința comună de guvern, anunțată a se desfășura în toamna acestui an la Chișinău, vor avea loc întâlniri periodice, o dată pe lună sau la trei luni, în format de comitete interministeriale care vor analiza stadiul de implementare a proiectelor bilaterale.

„Iar apoi ședințele de guvern comune să facă acel raport de progres pe aceste ateliere. Și atunci fiecare dintre proiecte, că e vorba de energie, că e vorba de infrastructură, învățământ, sănătate, protecția mediului, de utilizare în comun a fondurilor europene, vor fi rezultate din aceste ateliere de lucru interministeriale dintre România și Rep. Moldova. Prima analiză va fi cumva în această toamnă, în ședința de guvern comună ce va avea loc la Chișinău", a mai declarat Tudose.

Investițiile la gazoductul dintre România și Republica Moldova au constituit unul dintre subiectele abordate în cadrul unei întrevederi pe care premierul Mihai Tudose a avut-o vineri la Chișinău cu omologul său Pavel Filip. Premierul Republicii Moldova și-a exprimat speranța că, până la sfârșitul anului viitor, gazoductul Iași — Ungheni — Chișinău va fi finalizat.

De asemenea, cei doi premieri au discutat interconectarea Republicii Moldova la rețeaua de electricitate a României.

Menționăm că premierul Mihai Tudose a efectuat vineri, 21 iulie, o vizită oficială de o zi la Chișinău, în cadrul căreia a avut întâlniri cu omologul său Petru Filip și cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu.

În cadrul vizitei, Mihai Tudose a înmânat cheile a încă 96 de microbuze școlare donate de Guvernul României instituțiilor de învățământ din R. Moldova.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.