Mircea Druc: ”Un trădător unionist”

Email Imprimare PDF

12_cu_druc
Orice retrospectivă onestă a românismului și unionismului în Basarabia și Nordul Bucovinei ar fi utilă pentru a înțelege mai bine situația actuală. În ajunul destrămării Imperiului sovietic și în deceniile următoare, NOI eram puțini și singuri. Militanții unioniști din Frontul Popular din RSSM, intelectualii, scriitorii mai ales, erau atacați vehement. Mulți au plătit cu viața, scrie fostul prim ministru al R. Moldova, Mircea Druc, într-o analiză preluată de Romanian Global News.

 

În 1990, editorialistul unei reviste moscovite întreba retoric: "Asta-i mulțumirea că i-am eliberat pe moldoveni de sub ocupația fasciștilor româno-germani!? De astea cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!? Bunăoară, noul premier al Moldovei Sovietice, care a absolvit două facultăți. La cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova. A mai făcut și aspirantura la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți conducători moldoveni, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău. Indiscutabil, acest Druc e un trădător unionist, tâmpit și fanatic. E periculos!"

Cât am fost deputat în Sovietul Suprem și președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM eram anatemizat pentru românism și unionism. Mass-media, controlată de clanurile de pe ambele maluri ale Nistrului, mă mai acuza și de toate tarele tranziției de la economia planificată centralizat la cea de piață liberă. În mass-media de limbă rusă de la Chișinău, Tiraspol și Comrat am fost numit "călăul Republicii Găgăuze". Și am rămas cu această etichetă până în ziua de astăzi.

Comparând evenimentele trăite de generația mea constat, subiectiv firește, că în prezent este la fel de greu, dar cu mult mai pasionant, să militezi pentru Reîntregirea Patriei. Este provocatoare, chiar incitantă, declarația recentă a președintelui de la Chișinău. Zice că în toamnă va înregistra o inițiativă legislativă vizând interzicerea partidelor unioniste. Știm că ascensiunea fostului comunist Igor Dodon a decurs într-o evidentă corelație cu menținerea sau restabilirea în posturi de conducere a unor persoane dubioase, românofobe, unele având și cetățenie română. Acestea, pe toate planurile și cu toate mijloacele disponibile, atacă astăzi Unionismul. Exemple:

Un director la statistică a făcut tot posibilul ca românii, în 2004, să iasă ca o minoritate de 2%. A reușit și fraudarea rezultatelor la recensământul populației din 2014.

Un vechi colaborator al comuniștilor, ex-ambasador al Republicii Moldova la ONU, le cerea agresiv unor tineri

unioniști să plece de la o acțiune de protest desfășurată în Chișinău de mai multe partide.

Un moldovean "statalist și patriot", participant la numeroase acțiuni anti-românești, caută cu înfrigurare niște argumente prin arhive. El ține neapărat să demonstreze lumii întregi "continuitatea unei mișcări antiunioniste pan-moldave".

Un vice ministru la educație, printr-un ordin semnat recent, împiedică practic informarea populației de către tinerii unioniști. E vorba de voluntarii care, în cadrul „Caravanei Unirii", vizitează localitățile basarabene și informează oamenii despre beneficiile Unirii celor două state românești.

Un ex-colonel KGB fabrică dosarele "dușmanilor norodului moldovenesc" și le înmagazinează într-o bancă de date on line intitulată "Iudele Moldovei". O broșură cu aceeași denumire a fost editată și difuzată de "Adunarea constituantă a mișcării populare Salvăm Moldova", care luptă cu „încercările fără precedent de românizare a Republicii Moldova și cu riscul înalt de pierdere a identității naționale, limbii și istoriei".

Scriitorului Alexandru Vakulovski consideră o mare onoare faptul că "mancurții, spălați pe creier" l-au inclus în lista neagră "Iudele Moldovei", care "cuprinde nume marcante ale culturii noastre, adevărate personalități". Tot el a lansat sintagmă sugestivă "Dodoniștii și Stataliștii", completând astfel mijloacele stilistice ale mass-mediei din întreg spațiul românesc. Fără îndoială, există o legătură intrinsecă între politica președintelui Dodon și activitatea foștilor ofițeri KGB. Din start, în spatele "foștilor" s-a aflat "viitorul" Republicii Moldova - actualul președinte. Noua mișcare antiunionistă e formată din ex directori ai SIS și MAI, nepoți de KGB și FSB. La adunătura de inaugurare a ținut un discurs patriotic Vlad Bătrâncea, scutierul președintelui Dodon. Acest deputat, a rupt demonstrativ în parlamentul de la Chișinău harta României Reîntregite. Tot el, spun jurnaliștii, ar fi apărut într-o fotografie efectuând salutul nazist hitlerist.

Recent, într-un articol din "Timpul", alarmat de cele ce se întâmplă în Republica Moldova, George Simion întreba: "NOI, ce facem?" Răspunsul adecvat al fiecărui unionist, indiferent dacă în prezent locuiește în România, în Basarabia, Nordul Bucovinei sau Diaspora, ar fi acesta: Urmați-mă! Faceți ca mine! (Follow me! Seguimi! Следуйте за мной! ¡Síganme! Suivez-moi!). NOI, susținem constructiv, cu inima și fapta, Declarația de la Câmpul Românesc – Canada, din 15 iulie 2017! Aderăm la Coaliția pentru Centenarul Unirii a celor 100 de asociații civice dispuse să contribuie la realizarea obiectivelor formulate și transmise de comunitatea românilor din Canada.

Zilnic, NOI consultăm revista presei, întocmită și difuzată de Claudiu Liviu, pentru a fi la curent cu cât mai multe evenimente, legate de unirea Republicii Moldova cu România. Aflăm și ne bucurăm: procesul de înfrățire a localităților de pe ambele maluri ale Prutului continuă; recent, în premieră - trei localități din UTA Găgăuzia, în pofida discursului antiromânesc al bașcanului, s-au înfrățit cu trei localități din România; mulți tineri basarabeni, cu rezultate excelente la bacalaureat, refuză o diplomă de mențiune din partea președintelui Igor Dodon, care le fură identitatea românească; Anatol Șelaru, președintele PUN, lansează un apel către Maia Sandu și Andrei Năstase, liderii opoziției extraparlamentare, rugându-i, din tot sufletul, să i-a atitudine față de manifestările anti-unioniste și anti-românești; liderii politici unioniști Traian Băsescu, Eugen Tomac și Constantin Codreanu, un trio excelent din dreapta Prutului, au găsit limbă comună cu Anatol Șelaru și Ana Guțu, un duo unionist promițător din stânga Prutului; experții consideră că acești lideri unioniști, împreună cu Maia Sandu, ar putea asigura formarea unei coaliții pragmatice și unioniste în viitorul parlament de la Chișinău, după alegerile decisive din 2018.

Personal, în calitatea mea de președinte fondator al CNR - Consiliul Național al Reîntregirii, constituit la 1 decembrie 1991, din inițiativa unui grup de parlamentari de la Chișinău și București, am semnat aderarea la Coaliția pentru Centenar. Și, din lista inițială de măsuri și acțiuni, enumerate în Apelul Pentru Centenar, adresat de Asociația „Unirea – ODIP", Mișcarea Civică Tinerii Moldovei și Platforma Unionistă Acțiunea 2012, tuturor entităților asociative și persoanelor fizice de pe ambele maluri ale Prutului și Diaspora, mi-am asumat următoarele puncte:

Distrugerea monopolului mediatic anti-românesc din Republica Moldova prin susţinerea de posturi de radio şi televiziune, în special, şi alte producţii mediatice, în cadrul proiectului UNIREA TV precum și folosirea corespunzătoare a mediului online ca spațiu informațional comun.

Susţinerea candidaţilor unionişti în contextul alegerilor de la finalul anului 2018 în scopul creării unei majorităţi parlamentare unioniste în Legislativul de la Chişinău,.

Și acum, am să depăn niște crîmpeie din amintirile unui "trădător unionist". Cel care a dat startul denigrării mele a fost Aleksandr Kasatov. Un corespondent special al săptămânalului «Коммерсант» în RSSM. În peisajul mediatic al URSS publicația aceasta, lansată la 9 decembrie 1989, se anunțase ca o premieră în glasnost și obiectivitate. Ziaristul, tânăr, foarte amabil, m-a rugat să imprimăm la dictafon un schimb de opinii. Urma să-l prezinte la redacție sub forma unui interviu. Jurnalistul, un exponent tipic al psihoagresiunii, practicate de Centrul imperial, venise la noul președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM cu o misiune specială. Eu, însă, încercând să lămuresc didactic situația, m-am lansat într-un lung și sincer monolog, care s-a dovedit absolut inutil.

Mă mir și astăzi de credulitatea mea față de acel tânăr jurnalist moscovit care, aparent, susținea perestroika. Afirmația vizând decizia moldovenilor de a continua neabătut reformele democratice a servit drept semnal de atac în mass-media revanșardă de la Moscova. "Kommersant" a interpretat rolul unui scamator: a scos demonstrativ un iepure dintr-o pălărie goală; a creat din mers o "legendă" – "Mircea Druc și moldovenii sunt setoși de sânge!" Minciuna aceasta e vehiculată și astăzi în mass-media rusă și ucraineană. Desigur, n-am crezut niciodată că a fost în joc doar naivitatea tânărului ziarist Kasatov. Peste puțin timp, am înțeles de ce noua publicație centrală, care, chipurile, promova glasnost și economia de piață, a declanșat în presa de la Moscova, Tiraspol și Chișinău o campanie de demonizare a lui "Druc, un acolit al FPM".

Ziarul «Молодежь Молдавии» a reprodus, la 26 iunie 1990, improvizația din "Kommersant", dar nu s-a îndurat să sufle un cuvânt despre prima vizită a noului premier. Numai săptămânalul «Факел», din 13 iunie 1990, a publicat un interviu intitulat "Agenda guvernului Druc". Iată și un citat din spusele "odiosului rusofob" Mircea Druc: "Rezultatul primei mele vizite la Moscova în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM a fost unul pozitiv și totodată de o mare responsabilitate, atât în plan oficial, cât și strict personal. Am resimțit Leningradul și Moscova, ca o patrie adoptivă pentru mine, un fost disident, evadat din Chișinău. Nicăieri în altă parte, nu mi-a fost atât de ușor să studiez și să lucrez. Și chiar să mă bucur de multe momente trăite din plin. Pentru aceasta, am rămas recunoscător Rusiei..."

Ceva mai târziu, EI, aveau să-și expună punctul de vedere. Și acesta, cu timpul, s-a transformat în verdict: "Mircea Druc, ales prim-ministru în mai 1990, un fanatic unionist (adept al reunirii cu România) amenința deschis rusofonii, promițându-le că va transforma republica în Ulster, Nagornîi Karabah, Liban, dacă se vor opune în continuare românizării. În octombrie 1990, asupra Găgăuziei s-au pus în mișcare detașamente de "voluntari", formate din timp, în principal din elevi ai școlilor profesionale-tehnice, studenți, și polițiști înarmați până în dinți. Trecerea lor prin satele din sud era însoțită de maltratarea locuitorilor pașnici, arestări și distrugerea monumentelor istorice. Cu toate acestea, a fost evitată o vărsare de sânge datorită introducerii parașutiștilor Armatei sovietice. Atunci voluntarii și-au îndreptat tot elanul lor neepuizat asupra RMN, care, totuna era predestinată să devină obiectul răzbunării crunte. Despre aceasta vorbește faptul pregătirii de către Chișinău a unei unități speciale de luptă "Tiras-Tighina"... Iată o viziune caracteristică pentru acea epocă, enunțată după evenimentele de la Dubăsari: "La Moscova, pe ajutorul și apărarea căreia am contact cu toții, au judecat, probabil, în alt mod: "Mare lucru, trei morți și șaisprezece răniți. Merită pentru asta să ne stricăm relațiile cu Snegur și Druc. Căci, separatiștii au pus la cale toate astea". De aici și concluzia: trebuie să contăm doar pe noi, pe forțele noastre".

Semnatara acestor evaluări discutabile este un ideolog al separatiștilor - Xenia Grigorievna Mialo, decorată de Igor Smirnov cu medalia «Участнику миротворческой операции в Приднестровье» și «Орден Почёта (ПМР)». Ca istoric, publicist, politolog, culturolog, activistă pe tărâm obștesc, originară din Râbnița, moldoveanca Xenia Mialo a rămas neclintită în convingerile sale. Citez: "Era clar, corpul războiului se formase deja. Chișinăul urma doar să-l însuflețească. Și această punere în practică a proiectului depindea de mișcarea unionistă, o forță care luase avânt în 1991. De planul reunirii cu România se vorbea la cel mai înalt nivel. Astfel, încă în luna mai, Snegur, președintele RM, într-un interviu în "Московские новости" a declarat: " E de înțeles, unde sunt două state suverane, vorbitoare ale aceeași limbi, având aceeași rădăcină, nu poate fi altfel. Procesul a demarat și este ireversibil". Iar în decembrie 91, Mircea Druc a devenit Președinte al "Consiliului Național al Reîntregirii", constituit din parlamentari ai Moldovei și României. Prim-ministru a devenit Valeriu Muravschi, de numele căruia este legată declanșarea unui război de proporții la Nistru".

Iată și o mostră de notă informativă. Un extras dintr-o depeșă către șefii de la Moscova, expediată din Chișinău, prin fax, de corespondentul ziarului «Красная Звезда», locotenent-colonelul Anatolii Iurkin (cred că l-am identificat corect): "Situația rușilor în Moldova s-a deteriorat brusc după declarația lui Elțîn că Rusia îi va primi pe toți refugiații. Aici, ca și în republicile baltice, rușii îl condamnă pe acest fățarnic, care prin semnarea tratatului cu Chișinăul și-a atins obiectivele sale politice în contul petrolului, lemnului și metalului Rusiei. Naționaliștii locali din FPM, care au ocupat pozițiile cheie în Sovietul Suprem și în Guvern, îi cântă ditirambe lui Elțîn. Este lăudat pentru faptul, că echipa sa a impus supremația legilor republicane asupra legislației unionale. Nespus de mulțumit de aceasta se arată Mircea Druc - elev și discipol al lui G.H. Popov. Însă rușii din Moldova declară că Elțîn încă nu înseamnă Rusia."

Timp de peste două decenii, mass-media statalisto-moldovenistă, agențiile de presă ruse și ucrainene, Wikipedia, varianta rusă, mijloacele de comunicare în masă ale "Republicii Moldovenești Nistrene" și ale "Republicii Găgăuze" propagă ostentativ aceleași minciuni. În 1990, priveam TV Centrală a URSS, canal-I. Recunosc, eram încântat de alura Tatianei Mitkova, prezentatoarea principală a știrilor la (ТСН) ЦТ СССР. O față nouă printre jurnaliștii de la programele de știri ale televiziunii sovietice. Mitralia cuvintele precum crainicii din zilele noastre, ceva inedit pentru telespectatorii sovietici. Știam că Tatiana nu este o simplă prezentatoare a știrilor compilate de redactori. Ea selecta materialul și transmitea la știri ceea ce credea oportun. În 1990-1992, Tatiana Mitkova era indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar necruțătoare cu moldovenii. În toamna anului 1990, știrile din Moldova Sovietică începeau cu "Sângerosul premier Mircea Druc..." sau "Călăul Republicii Găgăuze ..." Iar corespondentul CNN la Moscova prelua gratuit aceste știri pentru telespectatorii din lumea întreagă.

Mă aflam la Cimișlia, când un ofițer de poliție, rus de naționalitate, se indigna sincer: "Domnule Prim-ministru! De unde scoate Mitkova informațiile despre noi!? Acestea nu sunt știri, sunt minciuni ordinare! Se vede clar că nu este indiferentă față de dumneavoastră. Mă iertați, dar ce i-ați făcut?" "Dragul meu, nimic nu i-am făcut". Un alt ofițer, aflat în preajma noastră, a replicat șiret: "Poate că de aceea și vă denigrează așa..." Unii presupuneau, că ar fi de pe la noi, din Basarabia, bulgăroaică, găgăuză, evreică. Alții că ar fi sponsorizată de clanul "directorilor roșii" din stânga Nistrului. Altfel cum să-ți explici această atitudine preconcepută față de conducerea de la Chișinău!?

Tatiana Mitkova nu e basarabeancă. S-a născut la Moscova, în familia unui ofițer GRU sau KGB. A absolvit facultatea de jurnalism la MGU. În ianuarie 1991, ea a refuzat să dea citire unui comunicat oficial TASS, despre evenimentele de la Vilnius; peste puțin timp a fost concediată și, ulterior, a colaborat cu ARD, compania germană de televiziune. După eșuarea puciului din august 91, revine la TV Ostankino. În aprilie 2014, a renunțat la medalia comemorativă lituaniană. A făcut-o demonstrativ, în semn de solidaritate cu Dmitri Kiselev, căruia i s-a retras medalia respectivă de către președintele Lituaniei. În 2014, a fost decorată de Putin "pentru elucidarea obiectivă a evenimentelor din Crimeea" (decretul prezidențial nu este public).

Timpul trece rapid și din RSSM am devenit RM. Însă mentalitatea gâştelor colhoznice rămâne neschimbată, ca şi în perioada sovietică. Ziarul „Delovaia gazeta" („DG", 14 decembrie 1995) publicase un interviu cu ex-premierul Mircea Druc. Redacţia l-a intitulat - „Sunt un român din judeţul Bălţi". Imediat, la comandă, un tânăr "patriot moldovean și statalist", dădea replica în ziarul „Pământ şi oameni", organul Partidului democrat-agrar, atunci la putere: „Revelaţiile românului din judeţul Bălţi". Un libel specific pentru perioada când, nomenclatura agrariană revanşardă stigmatiza idealurile unioniste. Autorul semna cu pseudonimul „Dorin Câmpeanu", ortografiat cu „î". Citez:

„De un lucru nu poate fi învinuit fostul premier – de lipsă de consecvenţă. Persoana care a deţinut a doua funcţie ca importanţă în Republica Moldova nu o consideră drept stat şi nu acceptă deloc independenţa şi suveranitatea ei, el vede Moldova numai în calitate de provincie a statului vecin. Scopul activităţii sale, după cum declară el, îl constituie restabilirea României în frontierele anului 1940. El nu s-a schimbat deloc faţă de timpurile în care a avut loc ascensiunea sa spre putere. Declaraţiile lui sunt la fel de categorice, el vădeşte acelaşi spirit aventurier în politică şi aceeaşi deprindere de a arunca, din când în când, o privire cochetă, plină de semnificaţii, în oglinda istoriei. Chiar de fotografiat se fotografiază într-o manieră provincială, numai decât cu o anumită „semnificaţie", având pe fundal harta României. Uneori, în mijloacele de informare în masă, el, probabil, în virtutea inerţiei de gândire, mai este numit şi azi părintele spiritual al naţiunii. În legătură cu aceasta putem spune un singur lucru: dacă e să ai un asemenea „părinte" nu-ţi mai trebuie duşmani. Cât priveşte jocurile geopolitice de-a „România Mare", nu trebuie să uităm următoarele: hărţile îşi schimbă culoarea numai cu sânge. Dar sângele pentru asemenea „personalităţi" ca dl. Druc (şi el a demonstrat acest lucru pe când era Prim-ministru al Moldovei) nu valorează mai mult decât sucul de tomate".

În principiu, accept la adresa mea orice critică, chiar și denigratoare, cu excepţia anonimelor. Însă, pe acest „patriot anonim" îl bag, totuși, în seamă fiindcă poate fi identificat. După stil şi mentalitate, este Valeriu Reniţă sau Lilian Ciubotaru. Doi jurnalişti basarabeni, talentaţi şi fecunzi, aflați prin anii 90 în serviciul deputatului Valeriu Daraban, colonel KGB, antiunionist şi românofob.

Valeriu Reniţă (Stan Horja) „un ilustru reprezentant al moldovenismului de mare viitor" a publicat un articol caustic intitulat "Un ilustru reprezentant al românismului fără viitor" („Moldova Suverană", nr. 14.06.07). Extrase: „Un ilustru reprezentant al românismului fără viitor, ori a românismului orb, a fost şi mai este ex-premierul Moldovei Mircea Druc... „Mircea Snegur, Mircea Druc spre victorie ne duc!" - aclama mulţimea entuziasmată după desemnarea tânărului prim-ministru. N-a trecut mult şi s-a văzut despre ce victorii e vorba şi ce preţ trebuie să plătim pentru acestea. Druc s-a instalat în fruntea unei gloate înarmate cu bâte şi răngi şi a încercat supunerea Găgăuzei nu după reguli liberale şi democratice, ci după năravul guvernării romaneşti în Basarabia. Nu rămânea mult până la o vărsare de sânge. Druc nu dorea să asculte de nimeni, nici de Parlamentul, care l-a ales, nici de tovarăşii lui politici, nici, cu atât mai mult, de raţiune. Conflictul cu Comratul a tensionat relaţiile Chişinăului cu Tiraspolul, care nu erau nici aşa de loc simple. Votul dat pentru Druc a dispersat ţara şi a condus până la urma la războiul sângeros de pe Nistru, urmările căruia se resimt până azi". De reținut: timp de 25 de ani, absolut toți prim-miniștrii care au urmat după debarcarea frauduloasă a lui Druc, au fost selectați de foștii nomenclaturiști ai PCUS, după chipul și asemănarea lor. Moldoveanul statalist Valeriu Reniță i-a servit cu elan și abnegație. Cu ce s-au ales cetățenii Republicii Moldova?

E la nave va... Gâştele colhoznice iritate, chiar alarmate, continuă atacul: „În decurs de două decenii a aşa zisei democraţii, am avut de toate, în afară de voinţă politică, presupunând o ideologie statală şi guvernamentală. Cine, în componenţa guvernelor precedente, a purtat răspunderea pentru această ideologie!? Nimeni! De aceea s-au dus de râpă toate guvernele. Căci, lipsite de voinţă politică, acestea au fost mâncate de rugina românismului, pe care Mircea Druc a depus-o în fiecare structură! Atâta timp cât în guvern vor mai fi părtaşi de-a lui Druc, Ţara Moldovei va naviga în derivă, adică va merge în direcţia nicăieri". (Sursa: Andrei Hropotinski. „Voinţă politică, domnilor cârmuitori!", gazeta „Moldova Mare", nr. 8, marţi, 25 martie 2009).

La ce bun atâta văicăreală pamfletistă!? Respectiva gâscă colhoznică a avut destule şanse. La Chişinău, în februarie 1994, nomenclatura nostalgică a pus din nou mâna pe întreaga putere. Vasile State şi Andrei Hropotinski, doi proeminenţi ideologi ai „moldovenismului", au purces, cu elan bolşevic, la eradicarea „zgurii românismului", acumulată de odiosul Druc. Parlamentul lui Dumitru Moţpan, guvernele Andrei Sangheli şi Ion Ciubuc le-au creat condiţii optime. Le-au dat bani pentru ziarul „Pământ şi oameni" şi alte mijloace mass-media, antiunioniste şi românofobe. În ascensiune, partidul lui Vladimir Voronin le acorda susţinere pe toate căile posibile. Revenind la putere, comuniştii au manifestat o voinţă politică exemplară. Şi, în două mandate consecutive, Mark Tkaciuk, "cardinalul din umbră" al președintelui, ideologul comuniștilor din Republica Moldova, a tradus în viaţă chiar „ideologia statală şi guvernamentală", jinduită de nostalgicele gâştele colhoznice.

Încă un moldovean statalist proeminent! Citez, traduse din rusă, câteva extrase din "evaluările" colonelului Ivan Mahu, publicate la Tiraspol: „În 1989, până la obţinerea Independenţei, au început schimbările în structurile KGB din RSSM. Ofiţerii au prevăzut venirea la putere a naţionaliştilor. Atunci s-au transferat la Moscova 20, iar la Kiev 25 de profesionişti. Unii au ajuns generali ai serviciilor de informaţie. La 9 septembrie 1990, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii de Stat. La scurt timp premierul-unionist Mircea Druc l-a promovat în funcţia de ministru pe Tudor Botnaru. Druc ştia perfect pe cine investeşte. Ei se cunoşteau de foarte mult timp. Încă din timpul proceselor Usatiuc - Ghimpu – Șoltoianu.

Druc avea grijă ca naţionalismul şi românismul să pătrundă în structurile ministerului. De fapt, exact aceasta era misiunea lui principală: să pregătească serviciile speciale ca acestea să renunţe la funcţia de apărare a statului. Să facă în aşa fel ca serviciile de informaţie şi contrainformaţie să nu împiedice românizarea republicii. Însă, colectivul nostru rămânea încă un întreg monolit. De acea speranţele lui Druc, în general vorbind, nu s-au încununat de succes. Şi acest lucru îl datorăm adevăraţilor ofiţeri-patrioţi: Valerii Daraban, Ivan Mezunski, Vasili Sârbu, Valerii Andronic, Victor Leucă, Anatol Furtună, Nicolai Makarov şi alţii. Aceşti oameni au format un zid de apărare contra tendinţelor revanşarde ale României. După debarcarea lui Druc a fost numit un nou ministru - Anatol Plugaru. Dar revenirea serviciilor în făgaşul lor firesc a fost posibilă odată cu numirea în funcţie a generalului Vasili Calmoi. Frontul popular din Moldova, în plan politic, a fost anihilat. Pe timpul lui Calmoi problema naţionaliştilor din „contingentul Druc a fost rezolvată definitiv, în mod practic".

Colonelul Mahu este un profesionist cu o vastă experiență în domeniu: fostul șef al contraspionajului în cadrul SIS s-a ocupat, în mod special, de fabricarea diferitor dosare. Românofob înverșunat, el acuză frecvent diferite persoane că ar fi agenți ai serviciilor secrete din România. Mahu, conform presei, ar fi fost implicat și în pregătirea acțiunilor de destabilizare a situației din republică după alegerile parlamentare din aprilie 2009. Mai are și rude la Ierusalim. Unchiul său este general al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). După ce a ieșit la pensie, unchiul său oferă consultații FSB-ului pe „direcția moldovenească". Nu știu dacă marii „patrioți al Moldovei" au demarat, pentru orice eventualitate, și refacerea infrastructurii unui mini-gulag de tip bolșevic. La o adică, poate că nici nu-i preocupă ce vor face cu "iudele Moldovei". "Trădătorii unioniști", cei care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România, ar putea fi exterminați pe loc. Sau deportați dincolo de Urali. Kremlinul e disponibil oricând să acorde ajutor frățesc.

La 26 decembrie 2010, Tiraspolul insinua: „Fostul ministru al culturii în guvernul Druc a ţinut o cuvântare nazistă de o jumătate de oră la un mare miting din Chişinău. Ion Ungureanu a îndeplinit funcţia de ministru sub comanda ex-premierului Druc, unul din responsabilii pentru declanşarea conflictului armat de la Nistru, care locuieşte acum în România". De ce bietul reporter nu a scris simplu și corect: „Ion Ungureanu, fostul ministru al culturii în guvernele Pascari, Druc şi Sangheli"? Fiindcă așa, minciuna nu ar avea nici un efect. Pentru manipulare e mai bun adevărul sincopat. Lăsăm numai elementul sugestiv: „fost ministru al culturii în guvernul condus de Mircea Druc, care locuieşte în România". Aşa merge! Oricine ar fi ministru al culturii, dar dacă a făcut parte din guvernul celui care "a pornit războiul în Pridnestrovie, iar acum locuieşte în România", nu poate să ţină decât discursuri naziste.

În 2011, portalul de limbă rusă www.enews.md din Chișinău, condus de Iulia Semionova, o mercenară a războiului informațional-psihologic, publica opinia lui Alex, un comentator de serviciu: „După logica acestui porc de câine, Centrul ar fi trebuit să ridice lăbuţele în sus, să capituleze, dându-se pe mâna lui Mircea Druc, fără să întreprindă careva acţiuni întru apărarea unei ţări, ca măreața Uniune Sovietică. Într-adevăr, acest om nu merită pedeapsa cu moartea prin împuşcare, merită să fie executat prin spânzurare". Centrul, bineînțeles, era obligat să întreprindă careva acțiuni pentru a salva Imperiul. Dar Periferiile nu mai puteau să suporte captivitatea. Homo sovieticus, cu logica sa specifică, justifică acțiunile Kremlinului. Dar neagă dreptul Republicii Moldova de a întreprinde ceva pentru a-și menține integritatea teritorială. Citez: "Cine i-a permis odiosului premier să bată câmpii cu Unirea!? Centrul nu putea ceda în fața cutezanței acestui сукин сын!"

Bineînțeles, într-o asemenea abordare a relației "Moscova-Chișinău" am putea admite că Alex, parțial, are dreptate. "Odiosul premier" nu avea dreptul nici măcar să aducă vorba despre o eventuală Reunire a Basarabiei cu România. El trebuia să alerge la Comrat cu buchete de flori ca să felicite "eroii norodului găgăuz" – Topal, Kendighelean și Burgundji - cu proclamarea Republicii Găgăuze. Să fi procedat ca următorii prim miniștri, care au acceptat autonomia pe criterii etnice. Dar situația nu s-a ameliorat nici astăzi, fiindcă liderilor găgăuzi le vine pofta mâncând. Exemplu – politica duplicitară și pro-rusă a bașcanilor Mihail Formuzal și Irina Vlah.

În 1990-1991, aș fi fost un prim ministru agreat de gâștele colhoznice dacă mă duceam la meciurile de fotbal pe stadionul din Tiraspol. Așa cum proceda, peste ani, premierul Filat. Acesta o fi vrut să-l "îmblânzească" pe Igor Smirnov? Sau avea alte interese? Dar iată că Igor Dodon , "împăciuitorul și întregitorul Moldovei", întrece orice măsură. Își cere iertare de la un clan mafiot pentru războiul ruso-român din vara anului 1992. Decorează "pacificatorii" și-i roagă să mai rămână încă un secol, în timp ce guvernul și parlamentul insistă ca ei să plece pe la casele lor. Președintele Snegur nu l-a invitat niciodată pe Lebed la Chișinău. Însă președintele Dodon îl invită pe Rogozin. Acum, când cetățenii adună semnături pentru a-l declara persona non grata în Republica Moldova. Îmi imaginez ce va ieși, într-un final, din sfidările și provocările coloanei a cincea, "dodonistă și socialistă", animată de Kremlinul lui Putin.

Revin la persoana lui Alex. Vedeți cât de ușor el pronunță sentințe capitale!? Mi-a spus cineva de la Chișinău că sub acest pseudonim s-ar ascunde chiar tovarășa Semionova, proprietara/șefa portalului menționat mai sus. Mă întreb: o fi cumva o progenitură de "eliberatori" sau judecători bolșevici din "troicile" NKVD-ului? Misiunea lui "Alex" e să provoace zâzanie între cititorii, să agite spiritele în lumea internauților. Cu scopul de a reaprinde conflictele ideologice, portalul ei, de rând cu anacronica «Комсомольская правда», lansează discuții cu o tematică aparte: războiul de pe Nistru, Moldova Mare, rusa a două limbă oficială în RM, multiculturalism, nefericirea găgăuzilor, lumea rusă în Republica Moldova, pericolul Unirii cu România etc. Apropo, merită urmărită campania contra lui Serghei Ilcenko, jurnalist și politolog, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol. Este un adevărat atac media, declanșat zilele acestea de aceeași Semionova, animatoarea "Asociației jurnaliștilor rusolingvi". Evident, Alex/Semionova, "jurnaliștii rusolingvi", "rușii de profesie" și cei din spatele lor, care îi întrețin financiar, nu-și dau seama că se agită fără rost. Acum un sfert de secol nu exista, ca și în prezent, decât o singură soluție: "Scapă, se descurcă cine și cum poate!" sau "Care pe care?"

Cunoaștem în amănunte care este optica gâştelor de la colhozul nostru, natal şi moldovenesc, de pe ambele maluri ale Nistrului. Cât despre gâştele de la colhozul rusesc şi cel ucrainean... Acestea, cu diverse ocazii, declanşează câte o campanie de denigrare a celor două state româneşti. Neverosimil, dar unii autori tratează subiecte legate de România ca şi cum Războiul al doilea mondial abia s-a terminat. Iar la Bucureşti ar fi în plină desfăşurare procesele ostaşilor români, care au luptat pe frontul de est împotriva comunismului. Un exemplu din avalanşa de românofobie: arhicunoscuta agenţie de informaţii Regnum, cu o tenacitate de robot, inserează „note explicative" referitoare la România şi Republica Moldova. De la înfiinţare şi până astăzi, nu a publicat decât ştiri negative şi analize tendenţioase despre România. Agenţia continuă şi o diversiune contra RSSM, inspirată de Kremlin în ajunul colapsului. O stratagemă de susţinere a separatiştilor de la Tiraspol şi Comrat, coordonată de Anatolii Lukianov, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, și Iurii Blohin, un enigmatic deputat în Sovietul Suprem al URSS din partea RSSM. Mai exact, din partea complexului militar-industrial sovietic. Acest Blohin era omul de legătură cu separatiştii şi conducerea Districtului militar Odessa (Armata a 14-a).

Din ofensiva mediatică a Agenției Regnum, cititorii urmează să reţină doar adevărul Imperiului: forţele de orientare pro-română de la Chişinău au declanşat războiul din Pridnestrovie şi Găgăuzia. (Ştie cineva când a fost război în aşa zisa Găgăuzie!?). Unioniştii, şi nu altcineva, au dezmembrat RSSM, punând bazele tuturor dificultăţilor ei actuale. Agenţia are şi pui pe tot cuprinsul defunctei Uniuni Sovietice, cum ar fi portalul „Imperia" şi recent înfiinţata agenţie de informaţii „Rex". Toţi împreună reprezintă un nucleu dur, cam ocult, de brokeri ai puterii de la Kremlin. Aceştia nu-şi imaginează viitorul Rusiei decât ca Imperiu.

Regnum se referă adesea şi la umila mea persoană titrând invariabil: „Mircea Druc - ex-prim ministru, unionist fanatic şi iniţiator al campaniei găgăuze". Iată o mostră de insinuare, repetată la infinit: „În octombrie 1990, drept reacţie la cursul adoptat de conducerea RSSM de a se uni cu România, autoproclamata Republică Găgăuză a decretat organizarea alegerilor în Sovietul Suprem al Găgăuziei. Aceasta a servit ca pretext pentru a expedia în Găgăuzia coloane de maşini cu activişti ai Frontului Popular din Moldova şi „voluntari" din România, escortaţi de detaşamente ale miliţiei cu scopul de a bloca alegerile şi a suprima Mişcarea găgăuză pentru independenţa naţională. În fruntea „Campaniei găgăuze" s-a postat prim ministrul Moldovei Mircea Druc. Acţiunea s-a soldat cu victime printre populaţia Găgăuziei. Escaladarea conflictului a fost evitată datorită implicării unor structuri ale forţelor armate sovietice".

Adevărul e că generalul Şatalin a intrat în Comrat în fruntea unui batalion al trupelor MAI a URSS la solicitarea preşedintelui RSSM. Şi numai după ce Mircea Snegur îşi coordonase demersul cu preşedintele URSS Mihail Gorbaciov. Am evitat vărsarea de sânge nu datorită, ci în pofida „implicării unor structuri ale forţelor armate sovietice". Ofiţeri ai diviziei aeropurtate din Bolgrad înarmau şi antrenau comandouri găgăuze. Statul major de la Odessa aştepta „un piculeţ de sânge", pretext pentru „a curăţa Chişinăul de naţionalişti moldoveni pro-români".

Pentru cei care am trăit evenimentele din 1990, „nota explicativă" a Agenţiei Regnum nu e decât o minciună mediatică. Nu am avut pierderi de vieţi omeneşti. Nici voluntari din România nu au ajuns la Cimişlia şi Comrat. Cum a fost posibil, ca în octombrie 1990, la Comrat, conflictul să se aplaneze fără victime? Iar în noiembrie 1990, la podul din Dubăsari, trei tineri şi-au pierdut viaţa. La întrebările jurnaliştilor răspundea Constantin Tauşangi, etnic găgăuz, deputat în Sovietul Suprem al RSSM: „Două conflicte, unul la Comrat şi altul la Dubăsari. În primul caz, la Comrat, în fruntea celor două coloane, de ambele părţi, se aflau oameni, care nu vroiau vărsare de sânge şi erau dispuşi să-şi sacrifice propriile vieţi, numai ca să le salveze pe ale celorlalţi. În cel de al doilea caz, la Nistru, situaţia era diametral opusă".

În octombrie 1990, nu știa nimeni de o „mişcare găgăuză pentru independenţă". În afară de mitul „Marele Bugeac", animat de Leonid Dobrov şi Ivan Burgundji, nu exista nici un fel de Găgăuzie. La sudul RSSM, aveam, de iure şi de facto, trei mici raioane sovietice, locuite de cetăţeni sovietici. În paşaportul lor intern (buletinul de identitate sovietic) aveau indicată naţionalitatea: moldovean, găgăuz, bulgar, ucrainean şi altele. Şi, la drept vorbind, independenţă faţă de cine? Când şi-a pierdut aşa zisa Găgăuzie independenţa, pe care dorea să o recapete în 1990? La acea dată, în raioanele respective erau în vigoare Constituţia URSS şi Constituţia RSSM. Până la puciul de la Moscova din august 1991, până la semnarea Actului de la Belovejskaia Puşcia, în decembrie 1991, nimeni nu anulase legislaţia Uniunii Sovietice.

Aceeaşi agenţie publică articolul „Genocidul găgăuzilor şi esenţa ideologiei unioniste a românilor". Autorii Ivan Kirioglo şi Oles Goncear (un frate găgăuz şi altul ucrainean) cer imperativ: „să fie judecat pentru genocid călăul poporului găgăuz Mircea Druc". Ei bine, dacă cineva este capabil să vorbească despre „genocidul găgăuzilor", cauzat de unioniştii basarabeni, sunt dispus să intru în boxa acuzaţilor. Să mă judece cel mai aspru tribunal din lume. Să limpezim odată apele! Să stabilim adevărul, dacă suntem oameni liberi şi nu impostori, fiinţe rătăcite sau provocatori. În iunie 2010, un sincer simpatizant al separatiştilor de la Tiraspol şi Comrat, istoricul rus Andrei Marciukov, explica: „Chiar dacă luăm în consideraţie agresivitatea naţionalismului românesc, să vorbim despre genocid, nu e cazul. Totuşi, n-au existat, probabil, planuri de exterminare în masă a poporului găgăuz. Termenul „genocid" se cere abordat cu acurateţe".

Prin 2011, EI, gâștele colhoznice internaționaliste ne etichetau pe NOI, gâștele sălbatice naționaliste, drept "psihopați, bolnavi "de unire" și lipsiți complet de intelect, care nu permit transformarea fostei Moldove Sovietice într-o comunitate cu adevărat democratică; care nu au altă soluție decât să distrugă, cu ajutorul adolescenților, ideea de Moldovă ca stat independent. Fiecare al șaselea locuitor este convins că viitorul este în România. E mult, dacă luăm în considerație faptul că acești promotori ai "marii uniri" sunt copiii, frații, cumetrii sau prietenii cuiva... Totodată, e prea mare şi evidentă superioritatea intelectuală a elitei din stânga Nistrului, față de cea pro română".

Avem aici şi explicația de ce descendenții "eliberatorilor" sovietici sunt cei mai înverșunați apărători ai statalității moldovenești. Jumătate de secol au fost la putere şi speră că tot ei vor conduce, dacă Basarabia nu se va reuni cu România. În decembrie 1989, după aproape trei decenii de studii şi activitate profesională la Leningrad, Moscova și Cernăuţi, am venit la Chișinău. Cretinismul profesional şi înfumurarea caraghioasă a multor șefi de pe malul stâng al Nistrului mă oripilau. Desigur, unioniștii au și ei păcatele lor, dar acestea nu schimbă datele problemei.

După primele alegeri, relativ libere, din februarie 1990, cei de la Tiraspol nicidecum nu-și găseau locul în noile structuri de putere. Primele simptome de scădere a statutului lor de privilegiați apăruseră încă prin 1989. Aceasta a fost una din cauzele separatismului inițiat de elitele din stânga Nistrului. În consecință, cinci raioane de croială sovietică se declară independente. Astfel, în plin proces de dezagregare a Imperiului, s-a format o mică republică, condusă de un mare clan. Nostalgic, omul sovietic vântură în continuare teza despre "superioritatea intelectuală" a elitei de la Tiraspol. Astfel își alimentează rezervele de vanitate. Acum, însă, pretinsa elită alogenă, separatistă și românofobă, este terfelită zilnic chiar de propriii exponenţi. Liderii de la Tiraspol se devorează reciproc, ca "niște scorpioni într-un borcan", vorba lui Stalin despre troțkiști, din timpul marilor epurări di 1937. Și chiar zilele acestea, în iunie 2017, Evgheni Șevciuk, fostul președinte al autoproclamatei RMN, cercetat penal pentru delapidări, a fugit peste Nistru, la Chișinău, ca să nu fie lichidat de clanul mafiot care a preluat controlul la Tiraspol.

Una dintre cele mai veridice descrieri a situației mele la Chișinău a făcut-o Elena Zamura, în prefața la textele unor convorbiri înregistrate în 1991. Portalul de limbă rusă www.baza.md le-a inserat, în octombrie 2007, sub denumirea «Рассказы нонконфориста» ("Relatările unui nonconformist"). Redau, în traducere, câteva extrase din prefața intitulată «Мирча Друк: «Неизбежна итеграция с Европой...» ("Mircea Druc: Este inevitabilă integrarea cu Europa...").

"Cu Mircea Druc am făcut cunoștință fiind corespondentă la ziarul «Советская Молдавия». Înțelegându-mă în privința unui interviu, nu urmăream careva scopuri speciale, ci doar o simplă curiozitate. Îmi dădeam seama că textul interviului, cel mai probabil, nu-l vor publica. Asta s-a și întâmplat. Nu-mi imaginam, cum să-i comunic primului ministru, fără a induce în eroare colegii. Și am dus articolul la «Молдежь Молдавии», un ziar ceva mai "avansat", unde a și văzut lumina tiparului.

În acele timpuri ale unor perturbări globale, fiecare căuta să înțeleagă ce se petrece în jur. Figura lui Mircea Druc mi se părea semnalizatoare – e de ajuns să înțelegi ce fel de om este și vei pricepe esența schimbărilor... Atitudinea față de Druc reprezenta reflecția unei polarizări extreme a opiniilor. Unii doreau să trăiască în URSS, alții în România. O întruchipare a compromisului părea a fi Moldova independentă. Însă, foarte mulți respingeau și această idee. Unii îl adorau pe Druc, alții îl detestau. Nici până atunci, nici după aceea, nimeni din politicienii noştri n-a fost, şi nu va fi obiectul unei asemenea incandescenţe a spiritelor poporului. Am văzut odată în parc cum o mulțime de oameni l-au înconjurat pe Druc. Apoi l-au "l-au dat ura", cum se spune în Basarabia. Ulterior, mi-a mărturisit: în momentul când oamenii aceia îl aruncau în sus și-l prindeau în brațele lor, l-a cuprins teama...

După apariția interviului cu primul ministru, în ședința de partid la redacția ziarului «Советская Молдавия» m-au numit "acolită a călăilor Druc și Costaș". Aceasta nu este o exagerare, ci un citat exact. Au încetat să se salute cu mine. Eu încercam un sentiment de profundă nedumerire. Nici până acum nu înțeleg de ce jurnaliștii celui mai mare ziar din republică își băgau capul în nisip, încercând să se ascundă de ceea ce se întâmpla. Apropo, aceleași persoane, care nu vroiau atunci să audă nu numai de unitatea românilor, dar nici măcar de independența Moldovei, peste mulți ani își continuă activitatea destul de confortabil la aceeași publicație.

Generația, care s-a aflat în vâltoarea evenimentelor, încerca ulterior să evite orice evocare a zilelor acelea. Acum, discutând cu oamenii, văd că intoleranța agresivă a epocii respective dispare, și atitudinea față de Mircea Druc se schimbă. Mi se pare că unii încearcă chiar un sentiment de culpabilitate. Căci sunt foarte puțini cei care nu au participat, măcar și prin tăcerea lor, la hăituiala indecentă a premierului doborât, care a continuat chiar și după plecarea sa peste Prut. Astăzi mulți vorbesc cu voce tare despre unitatea spirituală a românilor și discută perspectiva fuziunii celor două state românești. Și foarte bine că nu mai există teme interzise, că nu avem "o linie generală". Societatea trebuie să discute deschis despre căile sale de dezvoltare. Atâta timp cât noi vorbim, tunurile tac.

Interviul a fost titrat pe prima pagină a ziarului «Молодежь Молдавии» astfel: «Мирча Друк: «Для меня Румыния всегда была единой». ("Mircea Druc: Pentru mine România a fost întotdeauna unitară"). Și au sărit atâția cu sugestii - "să nu fiu atât de sinceră și directă". Dar, totuși, ce spunea Druc atunci? De ce-l înfierau cu atâta patimă? Citez: "Civilizația occidentală nu are mai puține lacune decât societatea noastră, dar nu le putem compara. Noi nu suntem în stare să asigurăm hrana oamenilor noștri. Și aceasta înseamnă că ne situăm în ciclul zero; abia în primă fază, pe care țările occidentale au depășit-o deja. Însă, și unii și alții trebuie să căutăm baza altei civilizații. Societatea noastră se află mai departe de acest obiectiv. Bolșevicii, cu bunele lor intenții, au pavat drumul spre infern, au mers pe o cale eronată. În proiectul lor, era vorba despre proletariat, ca forță "rațională", care șterge legile naturii și dictează lumii legile sale. Ce a ieșit din asta? Aici avem o dictatură a celor " flămânzi și oropsiți ai sorții", dincolo o dictatură a capitalului. Noi, însă, ne dorim o altă civilizație. Dispunând de o bază tehnico-materială, similară cu cea a americanilor, am putea demara imediat căutarea unei alte lumi ...".

Cu ce ne ce speria Druc cel mai mult în 1991? Cu sinceritatea sa. "Ca să construiești o rampă de lansare, inițial este necesară o rezolvare a problemelor-cheie: eliberarea națională și emanciparea economică. Și, la etapa dată, eu pun problemele mișcării de eliberare națională deasupra celor economice. Deși, s-ar părea că economia este întotdeauna mai importantă. Însă, nu vom putea soluționa problemele economice până când nu ne vom clarifica ceea ce este mai urgent pentru noi... Primordială fiind dorința noastră de a trăi într-un Stat unitar al tuturor românilor. E timpul să vorbim despre aceasta cu voce tare. Și așa va fi. E ceva inevitabil, precum inevitabil a fost tot ce s-a întâmplat până în prezent. Este inevitabilă integrarea cu Europa. Dorim o viață liberă și dreptul la libera circulație a persoanelor. Dacă, de exemplu, cineva ar dori să ia prânzul în România, Franța, în Ucraină, să poată face acest lucru fără impedimente..."

Au trecut mulți ani. Druc a plecat în România. A reușit să lucreze în cercetare și diplomație. Și, pare-se, și-a găsit liniștea și respectul. Nu ne-am mai întâlnit, deși mi-a transmis de câteva ori salutări prin cunoscuți. În patrie primul premier practic este dat uitării. Astăzi tinerii nu prea se interesează de politică și istorie și numele Mircea Druc lor nu le spune nimic. Și acest lucru este la fel de injust ca și faptul că generația în vârstă ține minte "un premier rău", uitând că a ocupat această funcție doar un an și fără să aibă careva prerogative pentru înfăptuirea reformelor preconizate. Druc era considerat un om nebun. În prezent însă repetă cuvintele sale. Poate că e timpul să evaluăm și să reevaluăm aportul primului premier în istorii țării? Anume din aceste considerente ofer cititorilor însemnările făcute cu mulți ani în urmă.

În relatările înregistrate de mine, Mircea Druc apare, mai întâi, ca un om care tinde sincer către obiectivitate și toleranță. Îmi părea atunci, cum, de altfel, îmi pare și în prezent, că pe liberalul anilor 60, care se percepea pe sine drept "un cetățean al lumii", îl deranja nespus stigmatul de naționalist agresiv. Druc căuta împăcarea cu minoritatea rusă. În acest scop a contribuit la crearea unui departament pentru problemele naționale și a ziarelor «Гражданин Молдовы» și «Независимая Молдова». Totodată, ca un nonconformist înnăscut, Druc continua să vorbească despre unitatea spirituală a românilor și necesitatea reunirii teritoriilor românești. Cu părere de rău, nimeni nu a dorit să vadă în premier o personalitate multilaterală și cu mai multe sensuri. Nimeni nu i-a recunoscut dreptul de a avea convingeri, pe care nu le dorea împărtășite de alții în mod obligatoriu. Noi semănăm uneori cu măgarul care zvârle cu copitele un leu mort... După părerea mea, nimeni nu a suferit mai mult ca primul premier. Cu efortul colegilor din clasa politică și, în primul rând din partid, a fost ostracizat și tăiat de pe listă. Poate că însemnările publicate în ziarul nostru vor ajuta cititorii să vadă noi fațete ale personalității Mircea Druc" (Elena Zamura, 2007)

În august 90, cu toată adversitatea gâștelor colhoznice internaționaliste/separatiștilor, am convocat o şedinţă itinerantă pe malul stâng al Nistrului, la Dubăsari. Am mers acolo cu ştiri bune pentru conducătorii de întreprinderi. Obţinusem la Moscova, cu mare greu, permisiunea de a cumpăra pe valută, de la un producător italian, o linie de îmbuteliere performantă. Era destinată fabricii „Buchetul Moldovei" din Dubăsari. Mai aveam cu ce să-i bucurăm și pe cei din industria materialelor de construcţii: două linii tehnologice noi, de fabricaţie sovietică.

Ne aflam în plină şedinţă, în sala de festivităţi a Comitetului executiv orăşenesc. Brusc, dă buzna Natalia Iosifovna Pojidaeva. O activistă din partea locului a STK (Sovietul colectivelor de muncă). Îmi întinde demonstrativ o listă cu revendicările rusofonilor din Dubăsari. După care mă întreabă provocator: "Care-i atitudinea dumneavoastră față de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană?". "Nimeni nu va recunoaște autoproclamata republică". "Dacă-i așa, atunci nici noi nu te recunoaștem!".

Știind că are în sală și afară susținători, cetățeanca s-a ambalat într-o isterie teatralizată. Plăcerea activistei era să-l insulte pe Druc și pe membrii guvernului care îl însoțeau. Convocase în piaţă un miting. Imediat, la îndemnul ei, mulţimea de alogeni, unii aghesmuiţi, au dat jos tricolorul de pe clădirea Sovietului raional. Au arborat în loc drapelul vechi al RSSM. Peste câteva minute a și fost înlocuit cu drapelul URSS. La spectacolul programat din timp, participa și un coleg de parlament, Victor Diukarev, deputat de Dubăsari. La propunerea Natașei, "reprezentații norodului" l-au votat pe loc, în "numele revoluției", drept noul prim-secretar al Comitetului raional al PCM. Nu știu cu ce s-a terminat. Din câte îmi amintesc, Diukarev nu era nici măcar membru al PCUS.

Peste ani, Igor Smirnov avea s-o decoreze pe „Passionaria din Dubăsari" cu cel mai înalt ordin al statului nerecunoscut de nimeni. De fapt, "actele de eroism" ale Natașei Pojidaeva erau niște manifestări "revoluționare" specifice. Niște efecte pato-psihologice ale invaziei matrimoniale sovietice. Unele femei, aduse din fundăturile Imperiului, își etalau ostentativ "spiritul de revoltă" nativ. E vorba de Galina Andreeva, Svetlana Migulea, de toate „amazoanele în dresuri din detaşamentul lui Igor Smirnov". Așa le-a botezat regretatul Constantin Kiroșko, un foarte tânăr și talentat jurnalist rus de la ziarul "Молодежь Молдавии".

De la Dubăsari, mă întorceam la Chișinău înrăit și hurducat. În 1990, prim ministrul Druc nu avea mașini luxoase precum cei care conduc destinele Republicii Moldova de astăzi. Umbla cu o"Tatra" modestă, veche. O preluase de la prim vice-prim ministrul Andrei Sangheli în schimbul unui autoturism nou. O prestigioasă "Volga" nomenclaturistă, de culoare neagră. Atunci, tot drumul, am întreținut un dialog-monolog mental: "Druc, care-i problema? NOI, venim cu tricolorul. EI arborează un drapel cu imaginea monumentului lui Suvorov. NOI, căutăm cu înfrigurare o cale proprie. EI opun o rezistență acerbă față de orice proiect de reformă... Atât comportarea lor, cât și răspunsul tău la întrebarea amazoanei, reflectă o situație reală. NOI, vrem să ieșim din Imperiu. Vrem să ne unim cu Țara-mamă România. Condamnăm acțiunile lor separatiste. Dar nu vrem ruperea raioanelor din stânga Nistrului. EI, însă, nu vor ruperea RSSM de URSS şi au proclamat deja o RSSMN. În fond, și EI și NOI suntem... niște separatiști! Unii "deputați ai poporului" (care popor!?) îi instigă pe rebelii de la Tiraspol, dar pe tine te somează fariseic: "Druc, ești prim-ministru, fă ceva! Ia măsuri! Stabilizează urgent situația social-politică!" Legislativul nostru la Chișinău îi tot dă cu rezoluții! Smirnov, Volkova, Rîleakov, deputați și ei "ai poporului" – inculpați: acțiuni anticonstituționale. Procuratura RSS Moldova le-a deschis dosar penal. Dumitru Postovan, procurorul republicii, cere arestarea lor. Dar Sovietul orășenesc Tiraspol nu-i de acord.

Druc, recent, l-ai însoțit pe Mircea Snegur la Kremlin. Ce v-a zis Mihail Sergheevici? "Suntem în favoarea menținerii integrității republicii în componența Uniunii Statelor Suverane". Dar EI, la Tiraspol și Comrat, nu și nu. Ne calomniază, ne atacă, un război mediatic total. Adoptă rezoluții pe bandă rulantă: "Oamenii muncii susțin RSSMN"; "Nu Armată Națională!"; "Armata URSS să rămână pe teritoriul RSSMN!"; "Susținem Republica Găgăuză!". Astăzi, NOI am organizat o ședință itinerantă a Guvernului RSS Moldova, la Dubăsari, în stânga Nistrului. La ce ne așteptam și ce a ieșit? De fapt, ce se întâmplă cu EI și cu NOI? Fiecare tabără va merge până în pânzele albe, sperând să confirme teza că cealaltă tabără este criminală... Druc, fără iluzii, fără paliative, problema e simplă: – Кто кого?" (Care pe care?).

Controversatul om politic israeliano-francez, Avraham (Avrum) Burg, într-un interviu, publicat în iunie 2007 în cotidianul Hadashot Haaretz, mărturisea: „Timp de mulţi ani, am trăit cu frică: ce vor spune oamenii despre mine? Un moloh m-a condus în direcţii eronate, pe calea marelui abis între Eu-l interior şi Eu-l exterior. Astăzi accept doar propriul adevăr. Sunt împăcat, în armonie cu mine însumi. Mi-am încheiat socotelile cu lumea şi nu voi începe s-o reeduc".

Dar eu, "un trădător unionist", ce pot să mai zic, după un sfert de secol de la ieșirea din Imperiul ideocratic? Eterna întrebare a intelighenției: Ce-i de făcut? Să înregistrăm și să luăm poziție față toate aspectele negative generate de faptul că EI se opun categoric integrării celor două state românești. Își manifestă în continuare adversitatea față de aspirațiile românilor basarabeni și nord-bucovineni. EI, visează restaurarea Imperiului. Fie ţarist, fie sovietic, fie liberal sau religios-pravoslavnic, nu importă, imperiu să fie... NOI, salutăm Etno-resurecția. În fond, aceeași problemă clasică, ca și in 1990- 1991 – "Care pe care?"

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.