SUA construiesc o bază strategică navală lângă Odesa

Email Imprimare PDF


Statele Unite au început să construiască un centru de operațiuni maritime în baza navală Ociakov din Ucraina, au declarat marți, 7 august, Forțele Navale din SUA, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

Ociakov se află aproape de Peninsula Crimeea şi de Centrul de operaţiuni Speciale al Marinei Ucrainene, nr 73.

„Trupele Seabees au organizat o ceremonie de începere a construcției centrului de operațiuni maritime de la baza navală Ociakov, Ucraina, pe 25 iulie", a anunțat marina americană prin intermediul unui comunicat de presă.

Seabees este batalionul de logistică al Marinei Americane, specializat în construcţia de baze militare. Seabees a sosit la Ociakov încă din luna aprilie a anului curent pentru a încheia contracte, a obține autorizații de construcție și pentru a efectua alte sarcini logistice pentru construcția bazei.

Centrul, care este unul dintre cele trei proiecte pe care Seabees le va executa în Ociakov, va servi ca un important centru de planificare și funcționare în timpul viitoarelor exerciții militare găzduite de Ucraina, se mai spune în comunicat.

„Începutul construcției în Ucraina este o realizare semnificativă", a spus ofițerul responsabil de detașamentul din Ucraina, Jason McGee.

Pe lângă acest proiect, Seabees va construi o instalație de întreținere cu barcă și puncte de control de intrare cu garduri perimetrice la Ociakov.

Rusia se opune agresiv planurilor Pentagonului, schiţate în 2008, sub administraţia Bush, la Bucureşti, de a acorda statutul de membru al Alianţei Nord Atlantice unor ţări tradiţional aflate sub influenţa masivă a Rusiei, precum Ucraina şi Georgia.

Iniţiativele de dezlipire ale celor două state de Kremlin au cauzat un război de scurtă durată cu Georgia în 2008, anexarea ilegală a Ucrainei de către Rusia în 2014 și războiul din Donbas. Rusia respinge acuzațiile că i-ar sprijini pe separatiștii din estul Ucrainei. Potrivit Kievului, în autoproclamatele republici Donețk și Lugansk s-ar afla circa 5000 de militari din forțele regulate ruse.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.