Ziua Emigrantului sărbătorită în Protopopiatul Misionar românesc Sicilia

Email Imprimare PDF


Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, ne-am dat mână cu mână toții cei cu inimă română din Protopopiatul Misionar Sicilia pentru a sărbători "Ziua Emigrantului", scrie Pr. Ion Lupășteanu, preluat de Romanian Gloval News.

După ce credincioșii au participat la Sfânta Liturghie în parohiile din care provin, unde au ascultat mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia acestei sărbători, au plecat spre locul desfășurării evenimentului, care a fost găzduit și organizat de Parohia Alcamo provincia Trapani într-un cadru natural.

Într-o atmosferă de sărbătoare cu bună dispoziție, cântece românești și hore s-au reunit credincioșii din: Alcamo, Messina, Palermo, Ragusa și Siracusa.

Bucuria întâlnirii a dominat atât în inimile celor mari, dar mai ales în inimile celor mici care au socializat în românește și au jucat fotbal.

Cu acest prilej aducem mulțumiri sponsorului "Ramiro", Consiliului și Comitetului parohial din Trapani pentru sprijinul și ajutorul dat în organizarea acestei sărbători . De asemenea mulțumim și tuturor participanților care s-au reunit cu drag la acest moment.

Mulțumim și dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate bucuriile pe care ni le oferă chiar și aici departe de casă.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.