Zi de bucurie în Parohia românească Sf. Ap. Andrei din Mississauga, Canada

Email Imprimare PDF

14_parohie_romaneasca_mississauga_canada
Duminică, 20 august 2017, Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, a efectuat o vizită pastorală la Parohia cu hramurile Sf. Ap. Andrei și Adormirea Maicii Domnului din Mississauga, Ontario, Canada, transmite Romanian Global News, citând Episcopia.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile celor două sărbători ale Maicii Domnului – Adormirea Maicii Domnului (15 august) la sfârșit de an bisericesc și cea a Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie) la început de an – ca un întreg pentru înțelegerea ca întreg a dinamicii anului liturgic:

Maica Domnului este chipul Bisericii. Precum Maica Domnului l-a primit în pântece pe Fiul lui Dumnezeu 'împrumutându-I' firea omenească, la fel Biserica ca și comunitate îl primește în sânul Său pe Hristos prin har și prin Sfânta Împărtășanie iar mai apoi Îl împărtășește lumii prin cuvânt și viață tranfigurată prin înviere întregii lumi.

Preasfinția Sa a dat citire mai apoi Cuvântului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la duminica migranților români, explicând totodată semnificația anului 2017 ca an al icoanei și mărturisitorilor credinței ortodoxe:

Mărturisirea tuturor migranților în zonele și țările în care trăiesc este continuarea mărturisirii celor din temnițele comuniste într-o societate liberală și secularizată. Aceasta este experiența întâlnirii aceluiași Dumnezeu și al mărturisirii existenței și dragostei Lui semenilor.

În continuare, ierahul a vorbit despre reușita primei ediții a taberei de tineret din zona Toronto, îndemnându-i pe părinți să trimită copiii în număr și mai mare la cea de-a doua ediție a taberei.

Părintele Paroh Gheorghe Țiu a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita făcută. În continuare, copii de la școala duminicală au susținut un scurt recital de muzică religioasă, după care Preasfințitul Părinte Ioan Casian i-a binecuvântat pe cei prezenți.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.