Ziua Limbii Române la românii/vlahii din Timoc. Un vicepreședinte al ICR pentru prima oară în Timoc

Email Imprimare PDF

13_valea_timocului
În perioada 29 – 31 august, în Timoc, va avea loc prima vizită a unui reprezentant din conducerea Institutului Cultural Român în Timoc, transmite Romanian Global News.

Vicepreședintele ICR, Mirel Taloș, se va afla pentru prima oară la românii/vlahii din NE Serbiei. Delegația ICR va avea întâlniri la Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis, cu parintele Boian Alexandrovic, vicar administrativ al Timocului, la Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin și Agenția de Presă Timoc Press, cu reprezentanții Partidului Neamului Românesc, ai Asociației pentru cultural românilor/vlahilor "Ariadnae Filum din Bor, precum și cu primarul localității Bolievaț. Reprezentantul ICR are programată și o vizită la Comsplexul Arheologic Felix Romuliana din zonă și la ruinele Mănăstirii de la Lăpușna.

De asemenea, oficialul ICR va participa și la manifestarea organizată cu ocazia Zilei Limbii Române de către Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, la Casa de Cultură din Podgoraţ – comuna Bolievaț, miercuri 30 august 2017, începând cu ora 19.00, respectiv la concertul interpretei de muzică populară Steliana Sima, alături de instrumentiştii săi.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultura Românilor/Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum", Primăria din Podgoraţ şi Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis din Timoc.

Intrarea la concerte este liberă.

Conform asociaţiilor româneşti din Timoc, comunitatea românească este concentrată în special în arealul delimitat de râul Morava (la apus), Dunăre (partea de nord) şi Timoc (partea de sud-est) şi, după surse comunitare, numărul românilor/vlahilor din această zonă este de peste 300.000. Aceştia trăiesc în 154 de localităţi (sate şi comune) compacte din punct de vedere etnic şi în 48 de localităţi cu populaţie mixtă româno-sârbă. Situaţia în cadrul comunităţii româneşti din Serbia de Nord-Est (Timoc) este una dificilă, românii din zonă nefiind recunoscuţi ca minoritate naţională şi, implicit, nebeneficiind de drepturile şi libertăţile aferente. Românii/ vlahii din Timoc sunt consideraţi de autoritățile sârbe „un grup etnic de origine necunoscută", încercându-se acreditarea ideii absurde că ar fi de origine slavă.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.