Traian Băsescu: „La Chișinău și București vorbim aceeași limbă. La mulți ani, români!”

Email Imprimare PDF


De Ziua Limbii Române, marcată ieri, 31 august, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a remarcat faptul că, de cinci ani, această zi este sărbătorită și în România.

Este Ziua Limbii Române! Este al cincilea an de când onorăm la unison, români de-o parte și de alta a Prutului, dar și de peste tot în lume, Limba Română. Prin Decretul numărul 304 din 13 martie 2013, am promulgat Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române în România. Coincidența face ca în același an, Curtea Constituțională de la Chișinău să facă dreptate limbii române, declarând-o limbă oficială și în R. Moldova. La București și Chișinău vorbim aceeași limbă, împărtășim aceeași cultură, aceeaşi credinţă și ne închinăm înaintașilor aceleiași istorii. Cândva, cu siguranţă, le vom facem pe toate în aceeaşi ţară! Știu că peste Prut, în comunitățile istorice din vecinătatea țării noastre, dar și în Diaspora, păstrarea vie a limbii române presupune eforturi, suferinţe şi chiar riscuri. Acestor români le datorăm respect şi recunoştinţă. De la ei putem învăţa, de exemplu, să preţuim limba română zi de zi, iar astăzi să o cinstim cum se cuvine! La mulţi ani, români ! La multi ani, vorbitori ai limbii române!, a scris Traian Băsescu pe Facebook, preluat de Romanian Global News.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.