Un grup de deputați de la Chișinău inițiază modificarea art. 13 din Constituție: Limba oficială a Republicii Moldova să fie LIMBA ROMÂNĂ!

Email Imprimare PDF


Deputații Partidului Liberal Democrat din Moldova propun modificarea articolului 13 din Constituție prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească, funcționând pe baza grafiei latine" cu sintagma „limba română", transmite www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Liberal-democrații au elaborat deja un proiect de lege care urmează a fi remis Curții Constituționale. În nota informativă a proiectului se precizează că temei pentru elaborarea acestuia a servit Hotărârea Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, care a statuat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează".

„Astfel, pentru restabilirea adevărului istoric este absolut întemeiată inițiativa de revizuire a prevederilor constituționale prin înlocuirea sintagmei „limba moldovenească" cu „limba română". Proiectul de lege elaborat de deputații liberal-democrați vine să restabilească consecvența și forța juridică a prevederilor Constituționale prin excluderea posibilității producerii unor confuzii referitoare la limba oficială a statului Republica Moldova", se arată într-un comunicat de presă al PLDM.

Fracțiunea parlamentară a PLDM face apel către toate fracțiunile din legislativ să semneze acest proiect de lege pentru a fi remis Curții Constituționale spre avizare.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.