Festivalul „Două state, o literatură” la a III-a ediție

Email Imprimare PDF


Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chișinău, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, organizează, în perioada 21-24 septembrie 2017, festivalul „Două state, o literatură", transmite Romaian Global News.

Ajuns la a III-a ediție, acest festival româno-român reunește pe unii dintre cei mai importanți scriitori români de astăzi din țară și din Republica Moldova. Genericul „Două state, o literatură", sub care se desfășoară festivalul, subliniază unitatea literaturii române de pe cele două maluri al Prutului și ajută la integrarea scriitorilor români de la Chișinău în literatura română. Festivalul cuprinde o serie de activități culturale, printre care lecturi publice în fața studenților și elevilor din Chișinău, întâlniri și dezbateri literare, precum și un maraton de poezie la Cetatea Soroca.

Ziua de 22 septembrie va debuta cu lecturile publice și dialogurile pe care scriitorii invitați la festival le vor purta la Universitatea de Stat, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă", Biblioteca „Onisifor Ghibu" și Liceul Teoretic „Spiru Haret" din Chișinău. În după-masa aceleiași zile, la sediul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, va avea loc colocviul „Spiritul critic în literatura de azi". Cu acest prilej, vor fi prezentate situația revistelor literare și starea criticii de întâmpinare de la București și, respectiv, de la Chișinău.

Pe 23 septembrie, participanții la festival se vor deplasa la Cetatea Soroca, unde se va desfășura concursul „Cea mai frumoasă poezie". În același spațiu, va avea loc și ceremonia de decernare a premiilor Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2016.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.