În perioada 16 – 17 septembrie, 2017 va avea loc prima întâlnire a presei românești din Diasporă organizată în America de Nord

Email Imprimare PDF


Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni (AJRP), cu sediul la Montreal, în Canada, a lansat invitația membrilor de a se reuni în acest frumos oraș nord-american, unde se află și sediul asociației.

Au fost invitați, de asemenea, jurnaliști idependenți și diverși reprezentanți și responsabili ai statului roman care posedă o vastă experiență în relația cu românii de pretutindeni, transmite Romanian Global News.

Sub numele "Cultivând jurnalismul românesc în lume" membrii AJRP, dar și simpatizanții și invitații, își vor împărtăși preocupările și experiențele specifice fiecărei țări și comunități în parte, încercând să găsească soluții și noi idei de colaborare și dezvoltare.

Cele două zile vor conține prezentări și mese rotunde pe diverse teme de actualitate, într-un format interactiv și deschis dialogului.

O mare parte a acestor prezentări și discuții vor fi transmise live pe Livestream și Facebook. De asemenea, va exista și posibilitatea intervențiilor prin Skype, cu condiția înscrierii prealabile prin email la Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

Intenția este de a permanentiza această întâlnire a jurnaliștilor români de pretutindeni și de a parcurge în fiecare an câte un alt loc al lumii cu concentrație românească.

 


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.