Ambasadorul Ucrainei la București a încercat să-i aburească pe parlamentarii români: “Nu se închide nicio școală în Ucraina unde predarea este acum în limba minorităților”

Email Imprimare PDF

13_bankov_o
Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, a dat asigurări marți la Parlament că nu se va închide nicio școală din Ucraina unde predarea este acum în limba minorităților și că nici profesorii nu vor fi dați afară, transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.

O delegație de parlamentari s-a întâlnit marți la Parlament cu ambasadorul Ucrainei, după ce președintele Petro Poroșenko a promulgat noua lege a educației, care limitează predarea în limbile minorităților.

"Nu este vorba aici despre închiderea școlilor. Nu se închide nicio școală în Ucraina unde predarea este acum în limba minorității respective, nu doar a minorității române, ci și a altor minorități prezente pe teritoriul Ucrainei. Nu vorbim de profesori care vor fi dați afară pentru că acum ei predau limba română și nu pot preda limba ucraineană. Se prevede și prin legea respectivă, și prin finanțarea Ministerului Învățământului ca acei profesori care predau acum în limba minorităților să aibă — finanțat de stat — programe de pregătire profesională pentru a preda și în limba ucraineană", a declarat diplomatul ucrainean.

Potrivit acestuia, implementarea legii se va face prin mai multe acte normative, care țin de curricule și de alte aspecte.

El a susținut că legea adoptată pe 5 septembrie de Parlamentul ucrainean și promulgată luni seară de președinte introduce "reformă foarte complexă și globală" a sistemului de învățământ din Ucraina și nu vizează exclusiv minoritățile naționale, care sunt prezente și beneficiază de drepturi prin Constituție.

13_bankov_la_parlament
"Legea vizează sistemul de învățământ din Ucraina în complexitate. Noi, ca țară, și o spun în calitate de ambasador, înțelegem toate îngrijorările din poziția părții române, înțelegem că introducerea reformei respective trebuie discutată și clarificată pentru că, în momentul de față, avem legea adoptată de Parlament și promulgată de președinte, dar încă nu sunt discuții despre reglementarea legii respective. Și acolo trebuie discutate abordări, pe care le vom avea împreună în ceea ce privește și minoritățile naționale. Vorbesc de implementarea ca procedură", a explicat ambasadorul.

El a anunțat că există o perioadă de tranziție după promulgarea legii, timp în care vor trebui elaborate curricula și alte acte normative. Oleksandr Bankov a adăugat că legea introduce învățământul în limba ucraineană începând cu școala secundară — clasa a V-a.

Asimilarea românilor se va face în câtva timp, nu brusc, explică cu tupeu diplomatul ucrainian

"Elevii care beneficiază de învățământul în limba maternă, adică a unei minorități naționale, în școlile din Ucraina care au acea predare în limba maternă nu pot trece brusc la predarea la limba ucraineană și din acest motiv introducerea este graduală, astfel încât vom avea clase cu predare în ambele limbi — una oficială și alta a minorității respective", a mai susținut el.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.