Continuă înfrățirile între frați! Județul Prahova se înfrățește cu raioanele Glodeni și Strășeni din Basarabia

Email Imprimare PDF

21_veci
Consiliul Județean Prahova a votat luni în unanimitate propunerea de înfrățire cu raioanele Glodeni și Strășeni din Republica Moldova. „În acest moment am ajuns la șapte înfrățiri cu raioane din Republica Moldova. Vrem ca acordul cu cele două raioane să fie semnat pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române", a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, citată de InfoPrut.ro, preluat de Romanian Global News.

90% din localitățile din județul Prahova sunt înfrățite cu localități din Republica Moldova.

PIB-ul judeţului Prahova este cât cel al Republicii Moldova, la un număr de locuitori mai mic de trei ori, Prahova clasându-se locul cinci în clasamentul judeţelor din România, în funcţie de PIB, în 2016.

„Dacă la finele 2015, câştigul salarial mediu brut era de peste 2.600 de lei, ceea ce înseamnă aproape 590 de euro, la momentul acela, şi ceea ce situa Prahova pe locul 10 la nivel naţional, la sfârşitul anului trecut câştigul salarial mediu brut a crescut la aproape 615 euro, pe salariat", a menționat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.