Ce le-a spus Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu ambasadorilor țărilor UE din România?

Miercuri, 31 Mai 2017 București, România/Romanian Global News
Imprimare

11_tariceanu
Marți, 30 mai 2017, Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a avut o întâlnire informală cu ambasadorii statelor membre UE.Principalele teme abordate în cadrul discuţiilor au vizat progresele înregistrate de România în ultima perioadă în domeniul economic, social, precum și stadiul reformelor din justiție și din administrația publică, transmite Romanian Global News.

Președintele Senatului a subliniat rolul extrem de important pe care Curtea Constituțională îl are ca un factor decisiv de definire a legalității constituționale precum și obligația asumată de Guvern și Parlament de a pune în acord legislația în materie penală cu deciziile Curții Constituționale.

De asemenea, președintele Senatului consideră că economia româneasca a atins un nivel de maturitate considerabil, raportat la celelalte state europene. Orice reformă economică, oricât ar fi de spectaculoasă, își dovedește, în cele din urmă, eficiența prin îmbunătățirea nivelului de trai. Modelul economic românesc trebuie să se bazeze pe motoarele sustenabile ale creșterii economice, adică: investițiile, creșterea productivității muncii și exporturile. Trebuie să renunțăm la a considera România ca fiind o țară care are drept principal avantaj costul redus al forței de muncă."

Un alt subiect dezbătut în cadrul întrevederii a fost cel legat de investițiile străine în România. În continuare, domnul Călin Popescu-Tăriceanu i-a asigurat pe ambasadorii membrilor statelor UE că România rămâne un partener viabil și de încredere pentru continuarea proiectelor începute de partenerii europeni şi că din acest punct de vedere România a fost poate cea mai generoasă dintre toate țările din estul Europei"

O altă temă atinsă în cadrul întâlnirii a fost legată de proiectul Guvernului privind înființarea unui Fond Suveran de Dezvoltare a Investițiilor.

Ambasadorii prezenți la întrevedere s-au arătat interesați de rata absorbției fondurilor europene și și-au arătat disponibilitatea pentru împărtășirea propriei lor experiențe.

În ceea ce privește definiția statului de drept, președintele Senatului a subliniat că "într-un stat de drept nimeni nu este mai presus de lege, iar legea este egală pentru toți. Drepturile şi libertăţile individuale au întotdeauna precedenţă, atât în teorie, cât şi în practică, asupra drepturilor şi atribuţiilor statului, puterilor din stat şi autorităţilor publice iar lupta împotriva corupției nu trebuie să lase victime colaterale.

În ceea ce privește zona Euro, alt subiect atins în cadrul întrevederii, România trebuie să intre în zona euro numai atunci când va fi pregătită. "Discutăm în primul rând de convergenţa nivelului de trai, dar şi de aşa-numita convergenţă structurală, ceea ce presupune un nivel ridicat de competitivitate economică, modernizarea infrastructurilor, creșterea ponderii industriilor purtătoare de progres tehnologic și o mai bună integrare a României în fluxurile economice intra-comunitare" a subliniat președintele Senatului.

La finalul întâlnirii președintele Senatului a mulțumit ambasadorilor statelor membre UE pentru implicare și a exprimat convingerea că împreună, Uniunea Europeana rămâne cel mai puternic şi ambițios proiect politic European.

La întrevedere a participat domnul senator Cristian Dumitrescu, președintele Comisie pentru politică externă a Senatului şi domnul Petru Filip, consilier pentru politică externă al preşedintelui Senatului României.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.