Premierul Mihai Tudose îi va da „puteri mai mari” ministrului Păstîrnac

Luni, 31 Iulie 2017 București, România / Romanian Global News
Imprimare

11_ramiro_fernandez_tudose_pastirnac
Prim-ministrul Mihai Tudose îi va da „puteri mai mari" ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, pentru a putea acţiona astfel încât niciun cetăţean român din străinătate „să nu mai fie discriminat", transmite Romanian Global News.

Șeful Executivului a subliniat că „românii nu sunt cetăţeni de mâna a doua".

În acest context, premierul Tudose ar urma să se întâlnească, luni, cu ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Ramiro Fernandez Bachiller, şi cu ministrul Andreea Păstîrnac,

Decizia lui Mihai Tudose vine după ce, vineri, Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) i-a cerut şefului Executivului intervenţia urgentă „pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate şi sunt abuzaţi".

„După ce la începutul acestei săptămâni Poliţia din Italia a descoperit zeci de români abuzaţi pe plantaţiile din sudul Italiei, ieri autorităţile spaniole au descoperit în provincia Cuenca din centrul Spaniei mai mulţi români care erau exploataţi de către angajatorii spanioli", se arată într-un comunicat al FADERE, remis Agerpres.

Totodată, FADERE a cerut premierului Tudose modificarea misiunii Ministerului pentru Românii de Pretutindeni „dintr-un minister care se ocupă doar de acordarea de subvenţii pentru proiecte culturale în diaspora, într-unul care să aibă ca prim obiectiv protejarea românilor din diaspora".

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.