Românii plecați în străinătate pot divorța online

Email Imprimare PDF

15_divort_online
Zeci de români plecați în străinătate au divorțat prin metoda divorțului online. După mai bine de 4 ani de existență a „Divorțului Online", majoritatea oamenilor cred că divorțul se poate realiza doar în țara în care locuiesc sau doar acolo unde s-au căsătorit, transmite Romanian Global News.

Însă, nu e așa. Cetățenii români și străini, locuind în afara României, au posibilitatea, în anumite condiții, de a divorța în România, în baza Codului Civil și a Codului de Procedură Civilă.

Toată procedura se desfășoară prin intermediul internetului. Prima dată prin telefon, după aceea prin Skype, însă atragem atenția că medierea pe internet nu este suficientă pentru un divorț oficial. Pentru a fi însușit de judecător actul de video-mediere online, în instanță partea aflată în străinătate trimite pe cineva apropiat, de preferință din familie.

Procedura de divorț în cazul cetățenilor români stabiliți în străinătate sau căsătoriți cu cetățeni străini.

„Cererea de divorț este în competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecatoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecatoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu își are domiciliul în țară, este competența judecatoriei în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul."

Regulamentul nr. 2201/2003 conține dispoziții referitoare la litigiile cu element de extraneitate în relație cu un stat membru și anume competența exclusivă de fond în materie civilă."

Astfel, conform articolului 3 din Regulament sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul, instanțele judecătorșsti din statul membru pe teritoriul căruia se află:

• reședința obisnuită actuală a soților sau

• ultima reședință obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo sau

• reședința obișnuită a pârâtului sau

• în caz de cerere comună reședința obișnuită a unuia dintre soți sau

• resedința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an înaintea introducerii cererii.

Astfel, în baza articolului 3, alineatul 1, litera A, oricare dintre soți poate introduce o cerere de divorț dacă pe teritoriul României se află, fie:

• resedința obișnuită actuală a soților sau

• ultima resedința obișnuită a soților în condițiile în care unul dintre ei încă locuiește acolo sau

• reședința obișnuită a pârâtului sau

• în caz de cerere comună reședința obișnuită a unuia dintre soți sau

• resedința obișnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puțin un an înaintea introducerii cererii.

Pentru românii plecați în străinătate este o variantă foarte bună, la îndemână, mult mai puțin costisitoare și, evident, mult mai rapidă.

Tariful în cazul unui divorț online se stabilește în funcție de complexitatea cazului. În medie, un astfel de divorț costă 400 de euro și durează aproximativ 6 săptămâni.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.