SBU, serviciile secrete ucrainiene, au asmuțit naționaliștii ucrainieni împotriva consulatului României din Cernăuți și românilor autohtoni din zonă

Vineri, 29 Septembrie 2017 Cernăuți, Nordul Bucovinei, Ucraina/Romanian Global News
Imprimare

11_nationalistii_ucrainieni
Surse ale Romanian Global News de la Kiev au relevat că în spatele prevederilor discriminatorii, care urmaresc asimilarea a jumătate de milion de români, dar și altor minorități din Ucraina, ar sta o branșă a serviciilor secrete ucrainiene care ar putea fi controlată de serviciile secrete rusești și care ar urmari destabilizarea Ucrainei prin creearea unor zone de conflict nu numai în Estul Ucrainei ci și în Vestul și Sudul Ucrainei.

Faptul că acele prevederi discriminatorii au apărut peste noapte în corpul legii, ele nefiind dezbătute, sprijină acest scenariu halucinant pentru viitorul Ucrainei.

Pentru a destabiliza și mai mult Ucraina, fracțiunea rusească a SBU, a încercat să scoată în stradă pe românii din zona Cernăuți pentru ca mai apoi să asmută pe naționaliștii ucrainieni asupra lor...Ca urmare a faptului că liderii reali și reprezentativi ai românilor din zonă nu au răspuns provocărilor diverselor „cutii de rezonanță" ale serviciilor ucrainiene din cadrul comunității românești, s-a trecut la manifestații provocatoare ale „naționaliștilor" ucrainieni în fața consulatului României la Cernăuți.

Să nu mai gândească deloc politicienii ucrainieni la viitorul Ucrainei și să se lase manipulați prostește de serviciile secrete rusești...Chiar și prin SBU? Au uitat ce a făcut SBU în timp ce Rusia ocupa Peninsula Crimeea?

Iată cum descrie Maria Toacă în Zorile Bucovinei manifestația „naționaliștilor" ucrainieni de la Cernăuți!

"Pentru ce au pichetat naţionaliştii ucraineni Consulatul General al României la Cernăuţi? E o întrebare absolut retorică. Or, echipa diplomaţilor români la Cernăuţi este iniţiatoarea numeroaselor activităţi menite să consolideze rodnica colaborare şi podurile de prietenie în toate domeniile dintre România şi Ucraina. Şi dacă-i să vorbim de-a dreptul, era mai degrabă cazul să pichetăm noi, reprezentanţii comunităţii româneşti, organele puterii ucrainene pentru că n-au răspuns la demersurile societăţilor româneşti privind încălcarea dreptului constituţional la instruirea în limba română.

Însă, cum se întâmplă de obicei în situaţia noastră de minoritari, am văzut-o şi pe asta, exact că-n povestea cu nevasta ceea nu prea cumsecade, delicat vorbind, care a luat prima parul s-o alunge din sat pe o alta cu reputaţia compromisă.

Cu o oră înainte de începerea manifestării de protest, clădirea Consulatului a fost înconjurată de poliţişti şi alte forţe de ordine. Se cuvine să menţionăm numărul impunător şi comportarea corectă a acestora. Apoi şi-au făcut apariţia reprezentanţii mass-media (ucraineni), cu camere video, aparate fotografice etc. Colegi de-ai noştri, de la presa românească, mai ales dintre cei care se grăbesc să posteze pe Facebook şi sunt finanţaţi de România, n-am văzut pe aproape. Un grup de bărbaţi din corul „Dragoş Vodă", deşi erau foarte paşnici, au fost îndepărtaţi de poliţişti, chipurile, pentru a evita vreun conflict. Toţi erau în aşteptarea spectacolului, actorii întârziind să apară. În sfârşit, după ora 17.00, dinspre strada Principală într-o coloană spectaculoasă s-au arătat în marş pitoresc naționaliștii ucraineni din cadrul partidului „Corpul National", strigând „Slava Ukraini!" şi alte slogane naţionaliste.

Din cele ce au urmat, s-a văzut că motivul protestului nu l-a constituit, după cum s-a dat publicităţii, doar „declarațiile organizațiilor șoviniste românești care fac parte din „Alianța pentru Centenar". Din cele ce au vorbit protestatarii se vede clar că principalul motiv suntem noi, românii din regiunea Cernăuţi, care vrem să ne păstrăm limba şi identitatea. Că starea noastră e jalnică ne-o demonstrează şi „cuvântarea" unui „conaţional" din raionul Herţa, participant la pichetare ca membru al „frăţiei luptătorilor voluntari pe frontul de est". Vrând să demonstreze că e român, el a vorbit şi româneşte, spunând printre altele că „a fost în fundul Ucrainei". Nu mai puţin interesantă a fost şi cuvântarea unui tânăr „moldovean" din raionul Noua Suliţa, student la Liceul de cooperaţie. El a condamnat România pentru că-i „discriminează" pe moldoveni. Ceva mai târziu mi-a spus că a absolvit ŞM nr.10 de la Roşa, în limba română. L-am întrebat dacă nu i-a fost greu să înveţe într-o limbă străină ca moldovean ce este. S-a făcut că nu înţelege ce vreau de la el.

„Protestul menit să atragă atenția statului român la acțiunile care vizează escaladarea conflictelor interetnice în regiunea Cernăuți", după cum şi-au motivat protestatarii acţiunea, în realitate, a avut ca scop intimidarea populaţiei româneşti din ţinut. O reprezentată a Direcţiei de învăţământ, Irina Cernega, a vociferat că putem să ne facem şcoli în limba română pe lângă societăţile naţionale şi să vorbim acasă în limba noastră. Un reprezentant al „Maidanului" ne-a amintit că toţi cetăţenii care trăiesc în Ucraina sunt ucraineni, iar dacă ne considerăm români putem merge în România. Combatantului Serhii Kocimanski din Storojineţ nu-i place că aude prin oraşul său şi vorbă românească: „Dacă-i român, să vorbească acasă româneşte, ori să se ducă în România, că noi, ucrainenii nu avem altă ţară".

Iată unde am ajuns, dragi români, cu toleranţa şi omenia noastră proverbială!"

http://www.zorilebucovinei.com/news/show/1947/

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.