Centenarul UNIRII va fi sărbătorit la București și Chișinău. Parlamentele R. Moldova și României urmează să se întrunească, în PREMIERĂ, într-o ȘEDINȚĂ COMUNĂ

Luni, 02 Octombrie 2017 Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
Imprimare

10_centenaarul_unirii_sarbatorit_la_bucuresti
Autoritățile de la Chișinău și București intenționează să organizeze mai multe acțiuni în comun pentru a marca Centenarul Unirii, transmite www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

„Eu nu am fost la București doar pentru ca să-mi cer scuze pentru declarațiile tăioase ale președintelui Igor Dodon la adresa României. Totuși, să blamezi acest stat, cetățenii acestui stat care atât de mult ne ajută, este lipsit de diplomație, chiar lipsit de bun- șimț. Nu există state mai apropiate pe globul pământesc decât România și Republica Moldova. Suntem o familie. De aceea am ținut neapărat să aduc scuze pentru declarațiile care le-a făcut și le face președintele Igor Dodon. Am discutat în România despre avansarea pe proiectele energetice. Noi ne dorim să grăbim proiectul nr. 1 ca importanță. Este vorba de construcția gazoductului Iași-Chișinău. Ne dorim ca acest proiect să fie finalizat cât mai repede, pentru ca în 2019 să fie dat în exploatare. Mai sunt și alte proiecte care se află în elaborare, inclusiv acordarea suportului financiar pentru R. Moldova. S-a discutat despre sincronizarea agendei de integrare, despre implementarea Acordului de Asociere cu UE, despre pregătirea pentru Summit-ul Parteneriatului Estic etc.", a declarat astăzi Candu, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Chișinău, după ce a avut miercuri și joi întrevederi cu președintele Klaus Iohannis, dar și cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Oficialul a dezvăluit că a discutat cu autoritățile de la București despre activitățile care urmează să fie pregătite pentru marcarea Centenarului Unirii de la 1918. „Am discutat în prealabil despre acțiunile privind sărbătorirea Centenarului Unirii (în 2018 - n.r.), așa încât să fie organizate mai multe evenimente pe diferite dimensiuni. Să marcăm importanța istorică a celor întâmplate acum 100 de ani. Merită să intensificăm această colaborare. Urmează să fie pregătită agenda ședințe comune a celor două guverne, care va avea loc la Chișinău în luna noiembrie. Am discutat cu colegii mei din conducerea Camerei Deputaților și Senatului despre organizarea unei ședințe comune a celor două foruri legislative. Vrem, astfel, să dăm un imbold a tot ce înseamnă colaborare bilaterală între R. Moldova și România", a precizat sursa citată.

În același context, Candu a spus că regretă foarte mult că Igor Dodon nu s-a întâlnit până acum cu președinții României și Ucrainei, Klaus Iohannis și Petro Poroșenko. „Regret că șeful statului nu poate avea întrevederi cu vecinii noștri. Acest lucru se întâmplă din cauza că face declarații indezirabile, care nu pot fi acceptate nici pe cale diplomatică și denotă lipsă de educație. Mă refer la educație politică", a conchis spicherul.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.