Reprezentanții românilor din Ucraina au discutat la Kiev despre Legea Educaţiei cu experţii Comisiei de la Veneţia . Ce au discutat?

Joi, 02 Noiembrie 2017 Kiev, Ucraina/Romanian Global News
Imprimare

31_reprezentanti_romanilor_ucraina_kiev
Miercuri, 01 noiembrie 2017, la Kiev a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor minorităţilor naţionale din Ucraina cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei. Experţii europeni s-au aflat timp de două zile la Kiev pentru a clarifica situaţia creată de noua Lege a Educaţiei, adoptată la 5 septembrie curent de Rada Supremă a Ucrainei – informează Agenţia BucPress, preluată de Romanian Global News.

Această controversată lege a creat nemulţumire în rândul minorităţilor naţionale din Ucraina, care consideră că odată cu adoptarea ei, li se restrâng drepturile de a învăţa în limba maternă şi de a-şi păstra cultura şi identitatea naţională.

Din partea comunităţii româneşti la această întâlnire au participat dr. Ion Popescu, preşedintele Comunităţii Româneşti din Ucraina, membru onorific al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina", acad. Vasile Tărâţeanu, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai minorităţilor ungară, greacă, poloneză...

Mai multe detalii despre dialogul minorităţilor naţionale din Ucraina cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia ne-a oferit Aurica Bojescu, membră a delegaţiei comunităţii româneşti. Ea a relatat pentru Radio Cernăuţi că speră foarte mult că experții Consiliului Europei vor lua în calcul nemulțumirea minorităților naționale cauzată de adoptarea noii Legi a Educației.

31_andrii_parubii
BucPress reamintește că experții europeni au avut marţi o întâlnire cu Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Andrii Parubii, care i-a rugat să dea un aviz pozitiv art. 7 al Legii Educaţiei, deoarece va fi destul de greu de a modifica acest articol în Parlamentul de la Kiev.

Interviul audio aici:

http://bucpress.eu/politica/romanii-din-ucraina-au-discutat-5257

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.