Petru BOGATU: Monstrul stupid al republicii prezidențiale

Miercuri, 29 Noiembrie 2017 Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
Imprimare


Înfrângerea socialiștilor în referendumul din Chișinău a provocat un fel de toropeală generală. Pe acest fundal, atenția publicului fu captată de ridicolul sinistru stârnit de conduita inadecvată a președintelui republicii, ceea ce împiedica o reacție pertinentă la elucubrațiile sale pe tema republicii prezidențiale, scrie Petru Bogatu în www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

O bazaconie comică

Dodon bate câmpii. Călcatul prin străchini în care s-a antrenat singur și nesilit pare să fie a doua lui natură. Ifosul cocoșului pe care îl etalează ori de câte ori apare în fața camerelor pentru a-l imita pe Putin este vrednic de râsul găinilor și de batjocura populară. Aproape toate mișcările sale politice se termină, ca într-un spectacol de circ, cu șuturi în fund pe care i le dă ori Curtea Constituțională, ori alegătorul care îi întoarce spatele.

În aceste împrejurări, promisiunea sa de a colecta un milion de semnături în susținerea republicii prezidențiale este luată peste picior până și de liderul comunist Voronin care spune că PSRM, fără să iasă din birou, poate aduna chiar mai multe adeziuni decât există votanți în Republica Moldova. Și cum senzația de bazaconie comică pe care o provoacă șeful statului este întărită de desfătările sale indecente în compania unui dubios deputat rus la reședința de stat, nimeni nu-l mai ia în serios. Nici măcar susținătorii săi. Toate lumea face mișto pe seama lui.

Remarcabile prin sprâncenele ridicate amenințător, vorbirea-i răstită, excesul de patetism și rusofilie, aparițiile sale publice trădează lene mintală și superficialitate. Cu toate acestea, enormitățile debitate de el n-ar trebui neglijate. Bizareriile și drăcoveniile prezidențiale ar fi distractive dacă nu ar ascunde un joc înșelător. O pornire distructivă. O ispită păcătoasă.

Dictatura proștilor

Societatea deschisă, ca și orice lucru scump, este fragilă. Se sparge repede. Poate fi făcută țăndări din neglijență sau ignoranță.

Când oamenii inteligenți, informați și rezonabili cedează în fața aventurierilor, parveniților și megalomanilor de tot felul, democrația degenerează în idiocrație. Cu alte cuvinte, într-o tiranie a stupizilor pentru fraieri, consideră profesorul german Brigitte Witzer. Acum trei ani, ea a publicat cartea Die Diktatur der Dummen (Dictatura proștilor) în care demonstrează că somnul deștepților naște monștrii care pervertesc democrația în numele comodității, confortului, ordinii, protecției sociale și securității individuale.

Idiocrația poate îmbrăca diferite forme. La noi, în virtutea unor sechele sovietice, prostirea oamenilor riscă să conducă la o așa-zisă republică prezidențială.

Grandoman, nesimțit și demagog, președintele Dodon este un negustor de iluzii. Un vânzător fără scrupule al zăpezilor topite acum treizeci de ani. El speculează cu tupeu mentalitatea patriarhală sovietică, nostalgia unora după mâna forte al secretarului general de partid.

Ideea sa, ce-i drept, nu-i nici nouă, nici originală. Aceeași cursă a întins-o vulgului acum două decenii fostul șef al statului Petru Lucinschi. Și el i-a dus pe oameni cu zăhărelul unui președinte total, părinte ocrotitor al celor mulți și obidiți, reîncarnarea blândă a lui Tătuca Stalin care îi va păzi de necazuri și îi va da fiecăruia mură-n gură.

Povestea cu cocoșul roșu

Știind bine că prostirea oamenilor este adesea o afacere electorală profitabilă în condițiile noastre, Dodon caută să-și facă din republica prezidențială un portdrapel al viitoarei sale campanii pentru alegerile parlamentare din 2018. Se erijează în copia autohtonă a lui Putin. Mizează cu neobrăzare pe incertitudinile și rătăcirile oamenilor spălați pe creier.

Or așa-zisa republica prezidențială e un fel de poveste cu cocoșul roșu. O ficțiune politică de doi bani. Un basm pentru nerozi.

Republicile prezidențiale sunt niște fantome. În afară de Belarus, în Europa ele strălucesc prin absență. Nu există nicio țară pe bătrânul continent cu o asemenea formă de guvernământ. Și nu degeaba.

Regimul prezidențial este imprevizibil și riscant, deoarece se situează la limita dintre democrație și autocrație. Tocmai de aceea, îl paște mereu primejdia să degenereze într-un stat polițienesc.

Republica prezidențială modernă s-a născut în SUA ca o piramidă inversată a imperiilor de odinioară. Cu alte cuvinte, președintele era conceput de către părinții fondatori ai Statelor Unite drept un monarh ales democratic. Avea atribuții extinse, dar prerogativele sale fuseseră limitate de Congres, separația puterilor și descentralizarea administrației.

Spiritul puritan și viziunile liberale ale primilor americani au creat treptat o tradiție care a blocat orice derapaj antidemocratic. Ca rezultat, sistemul politic de peste Ocean a generat o democrație model pentru toată lumea.

Nu așa au stat lucrurile în celelalte republici prezidențiale. Acestea s-au format preponderent în America Centrală și de Sud, iar ulterior și în unele țări din Asia și Africa. Toate, fără nicio excepție, s-au degradat de-a lungul anilor, transformându-se în dictaturi personale sau junte militare.

În Brazilia, bunăoară, regimul prezidențial a degenerat în unul polițienesc în anii 1930 – 1951 și 1964 –1985. Dictaturi în secolul al XX-lea au existat în Argentina,Columbia, Chile, Ecuador, Peru, Uruguay, în celelalte state sud-americane. Venezuela ne arată chiar în aceste zile cât de ușor poate luneca o republică prezidențială pe panta autocrației.

Aceleași involuții s-au produs și pe alte continente. În Coreea de Sud republica prezidențială a devenit apanajul dictaturii în repetate rânduri. Regimuri despotice au existat mai mulți ani în Filipine, Indonezia, Zimbabwe, unde comunistul Mugabe a fost silit recent să renunțe la funcția de președinte pe care a deținut-o timp de 37 de ani.

În lipsa unei culturi politice, republica prezidențială se alterează. Tocmai de aceea, toate republicile prezidențiale în spațiul post-sovietic sunt stăpâniri despotice de tip oriental. În Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan, Kazahstan sau Azerbaidjan există dictaturi personale, drepturile omului și libertățile individuale sunt încălcate cu brutalitate.

Vor conaționalii noștri o tiranie absolută ca în Papuasia? Mă îndoiesc. Noi nu avem zăcăminte naturale ca despoții să achite din vânzările de petrol privarea oamenilor de libertate.

Republică prezidențială nu există nici măcar în Rusia. Putin împarte puterea executivă cu guvernul, ceea ce înseamnă că în fosta metropolă e un regim semi-prezidențial.

Statul ca parc de distracții

Pe cine îl imită deci Dodon? Pe Lukașenko care cumpără libertatea conaționalilor cu petrolul furnizat de Rusia la prețuri derizorii? Republica Moldova nu va fi niciodată în această situație. Moscova nouă nu ne face pomeni. A pornit însă împotriva Chișinăului două războaie economice.

Revenind la oile noastre, Dodon exploatează slăbiciunile unor indivizi care trăiesc mai curând din instincte decât din rațiune. Profită de incapacitatea lor de a învăța, de a se informa, de a nu se lăsa manipulați.

Republica sa prezidențială e cireașa otrăvită de pe tortul speranțelor deșarte pe care el o comercializează cu nesăbuință. Apetisantă în aparență, marfa aceasta este ucigătoare, urmărind să transforme un popor de oameni liberi în unul de servitori.

Mai cu seamă că orgiile de la reședința de stat, pe care a transformat-o într-un parc de distracții al familiei sale, arată ce-i în capul lui. Ce model de idiocrație își dorește. Republica prezidențială pentru Dodon e ocazia potrivită de a subordona statul și a-l folosi în interes personal ca pe o cramă-restaurant, unde clericii îi vor cânta imnul Rusiei în beci, iar el va merge într-o veselie cu ATV-ul printre copacii seculari.

 

Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.