Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 5 decembrie 2019, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE de la Bratislava, transmite Romanian Global News.
Vineri, 06 Decembrie 2019
București, România / Romanian Global News
România. Final de 2019. Au trecut alegerile prezidențiale. A trecut Ziua Națională. Românii și-au arătat patriotismul. Și la urne, și în stradă, la manifestările organizate de diverse instituții, de la Administrația Prezidențială, la cea mai mică primărie din țară, de 1 Decembrie, scrie Cristi Șelaru pe www.stiripesurse.ro, preluat de Romanian Global News.
Deputatul neafiliat Octavian Țîcu a venit la ședința Parlamentului de astăzi cu un clopot al Unirii, primit cadou pe 1 decembrie de la elevii dintr-un liceu din Capitală. Acesta a îndemnat deputații și pe președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, să contribuie la aprepierea R. Moldova de România, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Congresmanul republican Michael Turner, co-preşedinte al Grupului de prietenie pentru România din legislativul american şi co-preşedinte al Subcomitetului pentru forţe strategice din cadrul Comisiei pentru forţele armate a Camerei Reprezentanţilor, a susţinut la 3 decembrie în faţa Congresului SUA o declaraţie dedicată Zilei Naţionale a României, informează miercuri într-un comunicat Ambasada României în Statele Unite ale Americii.
Fostul șef al Serviciului de Informații Externe discută într-un interviu acordat Europei Libere despre evoluția serviciilor secrete după 1989, cum influențează ele viața politică și dacă există „acoperiți" în presa românească. Un subiect aparte este modul în care s-a raportat politicul din România la evoluția situației din R. Moldova. În ultima perioadă Iar aici acuzațiile sunt grave, transmite Romanian Global News.
Deputatul socialist Andrian Lebedinschi, în ciuda faptului că este cetățean român cu domiciliul peste Prut, a refuzat să voteze în cadrul ședinței Comisiei Parlamentare Educație, Cercetare, Cultură, Mass-Media, Tineret și Sport, pentru înlocuirea sintagmei „limba moldovenească" cu cea de limba română într-un șir de acte normative, conform unui proiect de lege inițiat de către deputații Iurie Reniță, Lilian Carp, Octavian Țîcu și regretatul Serghei Cataranciuc, scrie pe pagina sa de Facebook deputatul neafiliat Octavian Țîcu, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 06 Decembrie 2019
Franța / Romanian Global News
Cincisprezece spioni ruşi au folosit Alpii francezi ca bază pentru operaţiuni în toată Europa, dezvăluie ziarul Le Monde în ediţia sa de joi, 5 decembrie, evocând o operaţiune de urmărire derulată de serviciile de contraspionaj franceze, elveţiene şi britanice, relatează AFP, preluat de Romanian Global News.
Cimitirul Eroilor din Chișinău, unde își au locul de veci peste 1640 de ostași de 18 naționalități, a devenit motiv de manipulare și dezinformare pentru presa afiliată lui Igor Dodon, transmite Romanian Global News.
Cunoscutul naist Nicolae Voiculeț va susţine, pe 17 decembrie, de la ora 18.30, un concert de doine şi colinde în Sala Mare a Teatrului Național "Satiricus. I. L. Caragiale" din Chișinău, transmite un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.
Filmul „Dieser Film ist ein Geschenk / Acest film este un cadou", care prezintă povestea artistului de origine română Daniel Spoerri, forțat să părăsească România după pogromul de la Iași din 1941 în care i-a fost ucis tatăl, va avea premiera austriacă vineri, 6 decembrie 2019, la cinematograful Stadkino im Künstlerhaus din Viena, se arată într-un comunicat de presă preluat de Romanian Global News.
"Artistul din mine" astfel se intitulează spectacolul organizat duminica, 8 decembrie 2019, de la ora 18.00 la Tenuta Nibea din Roma, spectacol in cadrul căruia nouă echipe de profesioniști români nu se aflâ în competiție, ci dincontra sunt prietene, transmite Romanian Global News.
Joi, 05 Decembrie 2019
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
O veste bună pentru etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia, Albania etc. care nu au cetățenie română. Un proiect de lege care îi vizează în mod direct și care le va oferi acces facilitat pe piața forței de muncă, precum și condiții simplificate de dobândire a cetățeniei române în baza criteriului cultural-lingvistic, a fost adoptat tacit de Senat și urmează să fie dezbătut și votat în Camera Deputaților în calitate de cameră decizională, transmite Romanian Global News, citând pe Deputatul Constantin Codreanu.
Toți cei care vorbesc despre Republica Moldova ar trebui să înțeleagă o afirmație simplă: distanța dintre Chișinău și primul soldat rus înarmat este de circa 50 km și nu există nici un obstacol pe drum, scrie George Damian pe www.moldnova.eu, preluat de Romanian Global News.
Joi, 05 Decembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
Maia Sandu ar fi putut să evite situația nefastă în care s-a pomenit dacă punea mai presus interesele naționale ale Republicii Moldova decât propria imagine. A declarat fostul președinte al României, Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Jurnal Tv, preluat de Romanian Global News.
În condițiile în care România se confruntă cu un deficit al forței de muncă, Florin Jianu, președinte al Consiliului Național al Înteprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, a arătat că pentru România o soluție ar fi aducerea de muncitori din țările vecine, transmite B1, preluat de Romanian Global News.
Biroul Federal de Investigații al SUA (FBI) consideră că toate aplicațiile mobile rusești reprezintă „risc de contrainformații", reiese din răspunsul serviciului special remis la cererea liderului democraților din Senatul SUA, Chuck Schumer, relatează Bloomberg, citat de Romanian Global News.
În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 15.00, la „Generaţia Următoare", TVR Internaţional vă aduce poveştile unor începuturi de destin ale copiilor români care trăiesc şi se formează departe de România. De data aceasta, ajungem în Italia şi Germania. Mai precis, în 7 decembrie la Palermo, iar în 8 decembrie la München, transmite TVRI, preluat de Romanian Global News.
O tânără din Chișinău a obținut titlul de „Miss România 2019" la un concurs de frumusețe din România. Este vorba despre Katerina Emelianov, în vârstă de 19 ani. Pe Facebook au fost postate mai multe fotografii de la eveniment, scrie www.infoprut.ro, preluat de Romanian Global News.
Joi, 05 Decembrie 2019
Cernăuți, Ucraina / Romanian Global News
Proiectul Centenarul Filmului Românesc a realizat episodul cu numărul #100, iar prin aceasta, a ajuns la finalul proiectului, așa cum și-au propus organizatorii în februarie 2018, când au lansat proiectul la Iași.
Uniunea Teatrală din Moldova (UNITEM) organizează Concursul Naţional de Dramaturgie ce se va desfăşura în perioada: 23 septembrie 2019 – 24 ianuarie 2020. Obiectivul este dezvoltarea procesului teatral în Republica Moldova, descoperirea noilor piese dramatice ale autorilor autohtoni, promovarea dramaturgiei contemporane. Sunt invitați și dramaturgi din regiunea Cernăuți, potrivit Agenției BucPress, preluat de Romanian Global News.
Joi, 05 Decembrie 2019
Berlin, Germania/Romanian Global News
Maria Balabaş şi Alexander Arpeggio, întâlnirea dintre o cântăreaţă eclectică română și un producător berlinez, va avea loc pe 5 și 6 decembrie, la Arkaoda din Berlin, respectiv la Centrul Cultural Brass din Bruxelles, transmite Romanian Global News.
Joi, 05 Decembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Asociația ACCEPT implementează un proiect finanțat de UE și destinat liceelor din România, în cadrul căruia elevii trebuie să răspundă unui chestionar privind identitatea și experiența lor (homo)sexuală în cadrul școlii.
Joi, 5 decembrie 2019, la ora 19, pentru a celebra 30 de ani de la căderea regimului comunist în România, Accademia di Romania in Roma invită publicul din Roma la un eveniment de neratat, care va avea ca protagonist un producător și regizor român de prestigiu:Lucia Hossu-Longin, autoare a serialului„Memorialul Durerii – O istorie care nu se învață la școală", care a făcut epocă și a marcat generații de telespectatori români. Cu această ocazie va fi prezentat documentarul„21 de fotograme care au intrat în istorie", film care aduce mărturie prin autentice imagini de epocă asupra revoltei din decembrie 1989 la Cluj-Napoca, se arată într-un comunicat de presă preluat de Romanian Global News.
Episcopul Macarie al Europei de Nord a lansat un nou apel la rugăciune pentru situația gravă în care se află medicul român Camelia Smicală și cei doi copii ai ei aflați în custodia statului finlandez, transmite www.basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 04 Decembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă prin care un grup de parlamentari PMP a propus noi reguli pentru reprezentarea românilor din diaspora în Parlament: "În configurarea actuală, Parlamentul nu este reprezentativ pentru diaspora", se arată în expunerea de motive a legii, transmite Agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.
Toată lumea se arăta surprinsă de la un timp încoace de pretinsa schimbare la față a lui Igor Dodon. Ei bine, asta nu a durat mult, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Fostul premier, Maia Sandu, împreună cu alți colegi din PAS, a avut o întrevedere cu un grup de deputați români, membri ai Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova și ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Actorul de la București, Dorian Boguță, a vorbit recent despre ce a înseamnat să fii român la Chișinău în perioada URSS. Actorul a povestit despre copilăria sa și spiritul românesc în care a fost crescut.
Miercuri, 04 Decembrie 2019
Vârșeț, Serbia / Romanian Global News
Proiectul „Caravana teatrului românesc pentru copiii din Voivodina, Serbia", organizat de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice, va avea loc pe 5 și 6 decembrie 2019, cu ocazia Zilei Naționale a României, se arată într-un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 04 Decembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
Volumul „101 Basme Românești" scris de copii cu vârsta între 6 -14 ani, tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, a fost lansat, prima dată, joi, 28 noiembrie, la București, în Sala Mică a Palatului Național al Copiilor și ulterior la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu" din Chişinău, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, în prezența unui public numeros și entuziast, transmite Romanian Global News.
De 101 ani, romanii sunt otraviti zi de zi cu o mare minciuna istorica, aceea ca in Transilvania si Banat, traiau in mare prosperitate in imperiul habsburgic sau in regatul maghiar, iar unirea cu Romania a dus la decaderea celor doua provincii, scrie Petrișor Peiu pe www.ziare.com, preluat de Romanian Global News.
Episcopul Hușilor, Ignatie, critică discursurile transmise de politicieni cu ocazia Zilei Naționale a României, pe care le consideră „o retorică goală", transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.
Se discută aprins, după recepția dată de Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, cu ocazia Zilei Naționale a României, despre „frăția" pe care a descoperit-o brusc Dodon în relațiile cu românii de peste Prut și ce stă în spatele acestei incredibile „schimbări la față", cum de a fost posibilă participarea sa la celebrarea Marii Uniri (acesta e sensul sărbătorii), pentru prima dată în cei trei ani de aflare în funcția de președinte, scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, susține că ceea ce separă încă cele două state este Prutul, însă ceea ce unește este limba, istoria, obiceiurile și felul de a fi.„Ne unește, cred eu, dorința noastră ca împreună să contribuim la o viață mai bună pentru toți cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. Ne unește, sper eu într-o proporție majoritară, dorința noastră comună de a ține Republica Moldova orientată pe calea sa europeană și ne unește dorința de a realiza în acest sens o serie de proiecte cu un pronunțat caracter pragmatic în folosul tuturor cetățenilor", a declarat ambasadorul într-un interviu video, acordat Agenției de Presă IPN, citat de Radio Chișinău, preluat de Romanian Global News.
Românii uniți într-o țară au căpătat o mulțime de drepturi la care nici nu puteau să viseze – printre care dreptul la vot, sau dreptul la deplasare. Unirea de la 1918 și aflarea în componența României Mari a adus pentru locutorii din Basarabia, mai multe beneficii. În noua provincie românească s-a dezvoltat infrastructura, s-au construit spitale, șosele, căi ferate, școli, cămine culturale. Reforma agrară a dat pământ țăranilor să-și facă un rost și o avere, se arată într-un reportaj marcaRadio Chișinău, preluat de Romanian Global News.
În contextul dezbaterilor recente din cadrul conferinței științifice internaționale "Minorități naționale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte", petrecute sâmbăta trecută la Centrul Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuți, considerăm că este foarte necesar și oportun de a alinia la comunicările oferite de către participanți și un articol cu dată mai anterioară, de altfel destul de mediatizat pe atunci, dar păstrând până astăzi o considerabilă doză de ... prospețime (actualitate), pentru ca să completeze subiectele în discuție, ba chiar să aducă, sperăm, și alte unghiuri de vedere asupra temei în cauză. (Autorul), scrie Ștefan BROASCĂ, pentru Agenția BucPress, preluat de Romanian Global News.
Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din cartierul clujean Mănăștur a organizat, de 1 Decembrie, întalnirea intitulată „Ca toți sã fie una" (In. 17,22). La invitația preotului paroh, pr. Dan Cismaș, s-au adunat lângã același potir preoți ortodocși români din Basarabia, Bucovina de Nord și Valea Timocului, scrie https://radiorenasterea.ro, preluat de Romanian Global News.
Marţi, 03 Decembrie 2019
Londra, Marea Britanie / Romanian Global News
Din cele peste 280.000 de aplicații ale românilor din Regatul Unit pentru rămânerea în această țară după Brexit, doar 39% au primit permis de ședere permanent (settled status), cel mai mic procent dintre țările Uniunii Europene, transmite www.ziarulromanesc.net, preluat de Romanian Global News.
Marţi, 03 Decembrie 2019
Roma, Italia / Romanian Global News
Cu ajutorul Domnului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, și în prezența Preasfințitului Părinte Arhiereu-Vicar Atanasie de Bogdania, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la Basilica „Santa Cecilia" din Roma, a avut loc Concertul de colinde și cântece tradiționale românești, organizat de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, în colaborare cu Mănăstirea benedictină „Santa Cecilia" din Roma. Evenimentul artistic a fost prilejuit atât de prăznuirea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României și al Episcopiei noastre, cât și de Ziua Națională a țării noastre, transmite Episcopia Italiei pe site-ul său, preluat de Romanian Global News.
Cu ocazia Zilei Naționale, 1 decembrie 2019, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Gură de Aur" din Carrara a fost gazda celei de-a șasea ediții a concertului de colinde „Colind Sfânt și Bun" la care au participat corurile celor opt parohii ale protopopiatului Toscana 2: Viareggio, Siena, Lucca, Massa, Livorno, Grosseto, Pisa și Carrara, transmite Elena Simona Popescu, preluată de Romanian Global News.
Cei 101 ani de la Marea Unire și Ziua Națională a României au fost marcate la Chișinău printr-un marș unionist. Acesta a pornit din faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi până la Clădirea Sfatului Ţării, acolo unde în 1918 Basarabia proclama reîntregirea cu România, transmite Romanian Global News, citând www.deschide.md.
Luni, 02 Decembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Discursul integral al Ambasadorului Daniel Ioniță, ținut la recepția de Ziua Națională a României, organizată în seara zilei de 29 noiembrie curent, la Chișinău.
Luni, 02 Decembrie 2019
Whashington, Statele Unite ale Americii / Romanian Global News
România este un aliat nepreţuit atât pentru Statele Unite ale Americii, cât şi pentru Alianţa Nord-Atlantică, afirmă preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, în mesajul transmis preşedintelui României, Klaus Iohannism, cu prilejul Zilei Naţionale a României, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.
70 de elevi de la Liceul Mihai Eminescu nu pot să îşi înveţe limba maternă, de mai bine de o lună. Asta după ce profesoara lor a intrat in concediu natal şi, de atunci, conducerea liceului nu a reuşit să angajeze pe nimeni în loc. Aşa că lecţiile de română sunt înlocuite, în general, cu alte materii. Tinerii specialişti spun că nu sunt atraşi de învăţământ din cauza condiţiilor proaste de muncă şi a salariilor mici, transmite TVR Moldova, preluatr de Romanian Global News.
Luni, 02 Decembrie 2019
Alba Iulia, România / Romanian Global News
O nouă entitate juridică va apărea pe buletinele de vot din 2020. Ca rezultat al coagulării forțelor patriotice, pe 1 Decembrie, la Alba Iulia, de Ziua Națională a României, a avut loc primul congres al Alianței pentru Unirea Românilor (prescurtat AUR). Mișcarea politică va avea liste complete pentru consiliile județene, pentru Camera Deputaților și Senatul României și și-a anunțat primii candidați la alegerile de anul viitor. Platforma politică s-a lansat public pe 1 Decembrie, ora 11:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, după ce liderii acestui partid au organizat, conform tradiției, un marș în Capitala Unirii Românilor, scrie www.tomisnews.ro, preluat de Romanian Global News.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat un decret cu prilejul Zilei Naţionale a României, prin care a decorat-o pe scriitoarea Tatiana Ţîbuleac, scrie TVR Moldova, preluat de Romanian Global News.
Pădurile din România au prieteni și la Viena. Asociația AGENT GREEN, împreună cu mii de apărători ai naturii, au organizat un marș pe străzile Vienei și au cerut salvarea pădurilor virgine românești!, transmite Digi24, preluat de Romanian Global News.
Populația rezidentă a României este proiectată să scadă, în varianta de bază, de la 19,5 milioane de locuitori, cât era în anul 2018, până 13,7 milioane de locuitori în anul 2060, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Astfel, potrivit proiecţiei, scăderea între 2018 şi 2060 ar fi de circa 5,8 milioane de locuitori, scrie Edupedu.ro, preluat de Romanian Global News.
Primarul Londrei, Sadiq Khan, s-a întâlnit joi cu membrele fondatoare ale organizaţiei Romanian Women in the UK, Veronica Costache şi Alina Balaţchi, invitate pentru a discuta despre contribuţia pe care organizaţia şi-a adus-o prin proiectele sale la demersul primăriei londoneze de a menţine Londra un oraş deschis, incluziv şi egal în şanse pentru fiecare cetăţean, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.
Luni, 02 Decembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Cu prilejul Zilei Nationale a Romaniei, in semn de apreciere pentru daruirea si profesionalismul cu care s-au ilustrat in domeniile spiritualitatii, culturii, educatiei si al implicarii civice, contribuind, pe aceasta cale, la coeziunea comunitatii romanesti din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, la mentinerea legaturilor cu tara de origine, precum la promovarea valorilor perene romanesti in Occident, Presedintele Romaniei a conferit:
Viorica Săpînţan: „Temelia mea este una „made in Romania". Sunt o luptătoare, o femeie ambiţioasă care nu renunţă uşor, care are aspiraţii spre mai bine şi acestea sunt trăsături tipic româneşti"
Vă invităm la concertul de 8 decembrie, intitulat „Mândru că sunt român", a doua ediție, de la ora 13.30, în Via dello Spezio, nr.43, în sala festivă a Bisericii Valdeze din Palermo», scrie Crina Suceveanu pentru www.gazetaromaneasca.com, preluat de Romanian Global News.
Duminică, 01 Decembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
M-a ispitit astăzi cineva, cu gând ascuns, să spun ce simt pentru România. Am răspuns, senin şi fără patetism, că o iubesc. Şi, slavă Domnului, nu sunt singurul care trăieşte sincer acest sentiment, scrie Vlad Cubreacov pe blogul său https://cubreacovblog.wordpress.com/, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Ziua Națională a României și îmlinirea celor 101 ani de la Marea Unire, vor fi marcate la Chișinău printr-un marș unionist, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Un pluton format din 26 de militari din Republica Moldova va participa la parada militară de la Bucureşti, prilejuită de Ziua Naţională a României, care va fi sărbătorită pe 1 decembrie, scrie TVR Moldova, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Vestea, adusă recent de la Moscova de premierul Ion Chicu și confirmată într-un fel de Dmitri Kozak, că fosta metropolă ar fi dispusă să ofere Republicii Moldova un împrumut de circa 500 de milioane de dolari, a căzut ca un trăsnet. Informația părea atât de neverosimilă încât a lăsat cu gura căscată opinia publică, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Tot mai clar fotografia analitica a vecinatatii Romaniei lasa sa se intrevada dintii colorati in gri hibrid ai unui posibil cleste geopolitic, scrie Dorin Popescu pe www.ziare.com, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
Cernăuți, Nordul Bucovinei, Ucraina / Romanian Global News
Participanții la Conferința Științifică Internațională, „Minorități naționale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte", personalități importante ale comunității românești din Ucraina, cercetători, profesori, scriitori, ziariști, oameni de cultură și oameni politici din Ucraina, Republica Moldova și România, constată cu îngrijorare asaltul statului ucrainean asupra integrității comunității românești, considerând că aceasta este o nouă formă de deznaționalizare, care se realizează prin menținerea dihotomiei identitare român vs moldovean și dihotomiei lingvistice limba română vs limba moldovenească, promovate în Ucraina la nivelul politicii de stat. Ei au adresat un memoriu Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, Președintelui a Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-Ministrului Ion Chicu, pe care Agenția de știri BucPress din Cernăuți, preluat de Romanian Global News, îl publică în continuare:
Deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a interpelat pe prim-ministrul României, Ludovic Orban, pe ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Lucian Aurescu, și pe ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu privire la posibilitatea dispariției Cimitirului românesc din Cernăuţi, unde îşi au locul de veci personalităţi marcante ale neamului românesc – scriitori, pictori, istorici, oameni politici, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție, preluat de Romanian Global News.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
La 1 Decembrie 2013, după o absenţă de 7 ani, Televiziunea Română a revenit în Republica Moldova. În cei 6 ani de la relansarea postului, echipa Studioului TVR din Chişinău a fost permanent prezentă şi a transmis evenimente de anvergură, a realizat ediţii speciale şi campanii de promovare a tradiţiilor, obiceiurilor şi valorilor româneşti şi europene, transmite TVR Moldova, preluat de Romanian Global News.
Capitala României - orașul București, este gazda celui mai amplu eveniment dedicat Bucovinei. Ajuns la cea de-a treia ediție, Festivalul Bucovinei reunește la București peste 300 de artiști din nordul și sudul Bucovinei, colective folclorice, ansambluri populare, profesori de română, primari și lideri de asociații ale românilor din Cernăuți, elevi și studenți, jurnaliști și meșteri populari, potrivit Agenției BucPress, preluat de Romanian Global News.
Numărul de cetățeni români care trăiesc în Regatul Unit a atins un nou record: 457.000, potrivit datelor oficiale oferite de Oficiul Național de Statistică (ONS) de la Londra. Președintele Klaus Iohannis a asigurat, miercuri, că niciun român nu trebuie să aibă emoții în ceea ce privește statutul pe care îl va avea după Brexit.Datele publicate joi de Oficiul Național de Statistică (ONS) acoperă media estimată a populațiilor de o anumită naționalitate pe perioada de un an, 1 iulie 2018 - 30 iunie 2019. Față de perioada de anterioară, 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018, numărul cetățenilor români a crescut cu 10,1% de la 415 mii, iar numărul celor din Londra cu un procent similar, de la 148 mii, scrie www.stiridiaspora.ro, preluat de Romanian Global News.
Echipele României (juniori și seniori) au obținut șase premii la a XI-a ediție a Turneului Internaţional de Informatică Shumen: două medalii de argint și patru medalii de bronz.
Vineri, 29 Noiembrie 2019
Dures, Albania/Romanian Global News
Challapa și Billy, câini utilitari special instruiți, participă în aceste zile la misiunea de căutare și salvare a victimelor cutremurului din Albania.Câinii participă la misiune alături de stăpânii lor, Vlad Popescu și Romică Chințoi, ambii voluntari la Clubul Câinilor Utilitari (CCU) din București. Aceștia au decolat marți seară cu două aeronave Hercules de la Baza aeriană 90 cu destinația Tirana, transmite Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
Bucuresti, Romania / Romanian Global News
Premierul Ludovic Orban a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Bucovinei în care arată că diversitatea culturală, autenticitatea tradițiilor păstrate de generații și bisericile pictate ale Bucovinei sunt "adevărate comori" care trebuie păstrate și respectate, transmite Romanian Global News.
Patriarhia Română anunţă printr-un comunicat de presă omagierea eroilor neamului românesc cu prilejul zilei de 1 Decembrie, transmite Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
București, România/Romanian Global News
În urmă cu 101 de ani, la data 28 noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei - la 27 Martie - şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.
Joi, 28 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi, la Iaşi, că România vrea să sprijine Republica Moldova pentru a avea instituţii puternice. Șeful statului român a mai precizat că nu crede că o anumită persoană, fie şi preşedintele Moldovei, poate să afecteze "fundamental" relaţia dintre cele două state, transmite RFI, preluat de Romanian Global News.
Blocul A al Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi" va fi reparat cu suportul Primăriei Sectorului 1 al municipiului București, România. Costul reparației ajunge la peste 70 de milioane de lei. O decizie privind acceptarea implementării proiectului de renovare a fost votată de către Consiliul municipal Chișinău, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Deputatul Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a solicitat ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu şi ministrului Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, să ia atitudine faţă de acţiunea de vandalizare a monumentului grănicerului Aurelian Mihăilescu ridicat în Republica Moldova, se arată într-un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
România şi Republica Moldova vor găsi modalităţi de dialog pentru că relaţiile au la bază o sumă importantă de valori comune. Aceasta este opinia Excelenţei Sale Daniel Ioniţă, ambasadorului României la Chişinău şii a fost făcută în cadrul emisiunii „Fabrika" de la postul Publika TV, transmite IPN, preluat de Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia)/Romanian Global News
Tendințele ofensive din ultimii ani ale Rusiei de a rescrie, reinterpreta şi folosi în scopuri politice istoria Celui de-al Doile Război Mondial, care a schimbat faţa Europei şi a lumii, devin tot mai evidente. Pentru a promova versiunea sa asupra evenimentelor, regimul de la Moscova a construit o strategie masivă de propagandă, intimidare și manipulare cu un scop precis – "curățarea" URSS de responsabilitatea istorică, scrie Alexandra Bacinschi în https://h1.md, preluat de Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Deputatul liberal Matei Dobrovie susține într-un text postat pe Facebook că Finlanda a încălcat Convenția ONU privind drepturile copilului în cazul copiilor Cameliei Smicală prin mai multe acțiuni și obstrucționări ale statului și anunță că va avea o întrevedere cu ministrul de Externe al României pentru a-i propune câteva măsuri care să vină în sprijinul familiei Smicală, transmite www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după întâlnirea cu președintele ales al Consiliului European Charles Michel, că drepturile românilor din Marea Britanie vor fi protejate în cazul unui Brexit cu acord sau fără, transmite Romanian Global News.
Joi, 28 Noiembrie 2019
Viena, Austria / Romanian Global News
Asociația "Mihai Eminescu" Viena are plăcerea să vă invite la evenimentul cultural, dedicat sărbătorii Zilei Naționale a României, sub genericul "Patria mea: România ! O unică țară, un talentat popor, un grai minunat", la data de 29.11.2019, ora 19.00 - Haus der Begegnung Mariahilf, Königseggasse 10, 1060 Viena.
Joi, 28 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Senatului a adoptat tacit, marţi, proiectul de lege ce prevede reglementarea folosirii canabisului şi derivatelor acestuia în scopuri medicale. Astfel, este înfiinţată o Agenţie care să autorizeze creşterea şi vânzarea canabisului şi a medicamentelor din plantă în farmacii, transmite Mediafax, preluat de Romanian Global News.
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Asociaţia Vocea Românilor din Vasto și Asociația Decebal din San Salvo organizează pe 30 noiembrie 2019 un eveniment dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluția română din 1989. Manifestarea va avea ca invitați pe jurnalistul Giuseppe Tagliente și pe mediatorul cultural Daniela Foșalău, care vor face o incursiune în istoria recentă a României și vor evoca momente din timpul evenimentelor petrecute în decembrie '89, transmite Gazeta Românească, preluat de Romanian Global News.
Sînziana Mircea, una dintre tinerele speranțe ale artei interpretative românești, va susține luni, 2 decembrie 2019, ora 17:30, în sala de concerte a Conservatorului de Muzică "Benedetto Marcello" din Veneția (Palazzo Pisani,Sestiere di San Marco 2810, 30124 Veneția), un recital de pian dedicat Zilei Naționale a României. Recitalul a fost organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, în colaborare cu Consulatul General al României pentru Nord-Estul Italiei și cu Conservatorul "Benedetto Marcello".
Joi, 28 Noiembrie 2019
Paris, Franța / Romanian Global News
Câteva sute de biserici, mănăstiri şi capele din Franţa au fost dezafectate pe parcursul ultimului secol, iar numeroase dintre aceste edificii revin la viaţă după ce sunt reconvertite în săli de spectacole, hoteluri, baruri, cluburi de noapte, crame, aziluri de bătrâni, potrivit bfmtv.com, citat de Mediafax, preluat de Romanian Global News.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, 26 noiembrie, că va avea discuţii cu liderii politici, cu partidele, pentru a creşte numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
"Promisiune făcută, promisiune respectată. Depunem, astăzi (n.red. 26 noiembrie 2019), alături de colegii deputați și senatori de la Partidul Mișcarea Populară, un proiect de lege pentru asigurarea reprezentării corecte a Diasporei în Parlamentul României", a scris pe pagna sa de facebook deputatul Constantin Codreanu, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a anunțat, marți, 26 noiembrie 2019, că există un proiect de lege în Parlament care prevede creşterea numărului de parlamentari care să reprezintă diaspora, de la 6 cât sunt în prezent, la 15. Totodată, el a mai precizat faptul că acest proiect de lege nu va afecta numărul total de parlamentari, urmând să fie refăcută norma de reprezentare, transmite TOMIS NEWS, preluat de Romanian Global News.
Peluza Catalin Hildan-Dinamo, România, face apel către Comitetul Olimpic Român și către Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova pentru a face toate demersurile necesare, ca cele două delegații olimpice să participe împreună la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Tokio, pe 24 iulie 2020, sub un singur drapel, transmite Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
București, România / Romanian Global News
Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, marţi, 26 noiembrie, la Ministerul Afacerilor Externe, în legătură cu o recentă postare de pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice, pe care partea română o califică drept "inacceptabilă".
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Cernăuţi, Ucraina / Romanian Global News
Istoricul Nicolae Iorga spunea că o naţiune care nu-şi respectă trecutul şi obiceiurile creştine este condamnată la pieire. O frântură din istorie este şi în Cimitirul românesc din Cernăuţi. Acolo îşi au locul de veci personalităţi marcante ale neamului - scriitori, pictori, istorici, oameni politici sau membrii ai Academiei, scrie TVR MOLDOVA, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Olănești,România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Monumentul închinat grănicerului român Aurelian Mihăilescu a fost vandalizat, anunță avocatul Iulian Rusanovschi, unul dintre cei care s-au ocupat cu ridicarea edificiului, transmite Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Mircurea Ciuc, România / Romanian Global News
Vă situaţi, domnule profesor şi avocat, printre foarte puţinii din această ţară care mai speră încă în stindardul dreptăţii, care au sesizat uriaşa nedreptate şi inadmisibila situaţie creată de legiuitorii noştri – aceea ca urmaşii foştilor grofi despăgubiţi odată de statul român să poată revendica bunurile imobile din Transilvania. Dar, pentru a ajunge la durerile de azi şi la pricina lor, trebuie pornit de demult, de la reformele agrare. Care este de fapt începutul poveştii, domnule Ioan Sabău Pop?
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Mesajul de felicitare, trimis ieri de către președintele Igor Dodon șefului statului român, Klaus Iohannis, care a câștigat al doilea mandat de președinte al României, este unul „fariseic", consideră expertul în probleme de politică externă de la Chișinău, Victor Chirilă, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Primăria municipiului Chișinău informează că duminică, 1 decembrie 2019, ora 12:00, va avea loc inaugurarea bustului lui Dumitru Matcovschi, în scopul înveșnicirii memoriei poetului-academician. Monumentul este instalat pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt", se arată într-un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Budapesta, Ungaria / Romanian Global News
Europa poate fi salvată doar dacă "se întoarce la sursa adevăratelor sale valori - identitatea creştină", a declarat marţi la Budapesta premierul ungar Viktor Orban, în deschiderea unei conferinţe internaţionale consacrate creştinilor persecutaţi, informează MTI, citat de Agerpres, preluat de Romanian Global News.
Miercuri, 27 Noiembrie 2019
Johannesburg, Africa de Sud / Romanian Global News
Primul lăcaș de cult românesc din Africa, Biserica „Sfântul Apostol Andrei" din Johannesburg, Africa de Sud, va fi sfințit sâmbătă, 30 noiembrie 2019, informează agenția Basilica, preluat de Romanian Global News.
Diaspora reprezintă o clientelă foarte importantă pentru agenţiile de turism din România, întrucât românii din străinătate îşi permit să cumpere, având un salariu mai mare, şi vacanţe un pic mai scumpe, a declarat pentru AGERPRES Alin Burcea, CEO Paralela 45, preluat de Romanian Global News.
Duminică, 1 Decembrie 2019, ora 11.30, Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA din Atena îi invită pe românii din Grecia la Centru Cultural al Primăriei din Atena (ATHINODOROU 61, PETRALONA), unde va avea loc a IV-a ediție a spectacolului "LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!", un eveniment dedicat Zilei Naționale a României, transmite Daniela Popescu din Grecia pentru www.timpromanesc.ro, preluat de Romanian Global News.
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Cel de-al doilea mandat al lui Iohannis va fi mult mai dificil decât primul. Fiindcă, după cum a spus cineva, a obține realegerea e mai simplu decât a rămâne în istorie, scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.
Marţi, 26 Noiembrie 2019
București, România/Romanian Global News
Fostul consilier al primului ministru Radu Vasile și actual analist, Petrișor Peiu. atrage atenția într-o analiză publicată pe Ziare.com, că românii ar trebui să reflecteze serios asupra greșelilor istoriei contemporane, pornind de la două momente catastrofale prin care a trecut România în ultimul secol, numite „nenorociri de noiembrie": bătălia de la cotul Donului în A Doilea Război Mondial și realegerea dictatorului Nicolae Ceaușescu în contextul prăbușirii cortinei de fier. Inadecvarea românească în fața Istoriei pare a avea drept cauze încrederea prea mare față de străini, refuzul de a ne gestiona noi înșine problemele și lipsa de sincronizare cu demersurile vecinilor regionali, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Amestecul Moscovei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România a fost direct și ostentativ. Pentru a influența votul, rușii au pus în mișcare întregul lor arsenal disponibil de înșelăciune, manipulare și spălare a creierului, scrie Petru Bogatu pe www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Marţi, 26 Noiembrie 2019
Chișinău, România de Est (Basarabia) / Romanian Global News
Blocul ACUM nu a reușit nicio dezoligarhizare, ci doar a sprijinit PSRM-ul să preia în mod mafiot sistemul coordonat de Plahotniuc și să ajute Moscova la reocuparea R. Moldova. Declarația îi aparține președintelui executiv al Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru, scrie www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
De 1 decembrie, la Alba Iulia, va avea loc Congresul România Mare în Europa, unde se va anunța obținerea formei juridice a mișcării politice inițiate de George Simion și planurile de viitor ale partidului, transmite Romanian Global News.