Petru BOGATU: De ce Putin l-a umilit pe Dodon de 9 mai?

Email Imprimare PDF

31_petru_bogatuPreședintele putinoid al Republicii Moldova își făcea deja bagajele pentru Moscova pentru a urca de 9 mai alături de liderul Kremlinului la tribuna mausoleului Lenin din Piața Roșie, când Kremlinul i-a dat de înțeles s-o lase baltă. Moscova anunțase nitam-nisam că anul acesta Putin va sărbători Ziua Victoriei în singurătate, fără înalți oaspeți de peste hotare, scrie Petru Bogatu în www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

Acces interzis

Bănuiesc că pentru Dodon indicatorul „Acces interzis", pe care rușii i l-au arătat înainte de ziua de 9 mai, a fost ca un duș rece. El spera, pesemne, să i se facă o favoare măcar din recunoștință. N-a fost să fie însă.

Anul trecut, președintele rus, precum se știe, din cauza invaziei în Ucraina, fusese ignorat de toți liderii mondiali. Anterior, unii dintre ei soseau la Moscova de 9 Mai. Însă odată cu răcirea relațiilor Rusiei cu statele occidentale în urma anexării Crimeii, despre așa ceva nici nu poate fi vorba.

Până și Alexandr Lukașenko, președintele Belarusului, a încetat să viziteze Rusia de 9 Mai sub pretextul că dorește să sărbătorească acasă. Celălalt aliat din Uniunea Eurasiatică, președintele kazah Nursultan Nazarbaev, în anul 2016, a anulat în țara sa parada militară de Ziua Victoriei.

Mai pe scurt, de 9 Mai 2017 Putin a rămas singur cuc. Noroc că l-a „salvat" omologul său moldovean care s-a dovedit a fi unicul înalt demnitar străin prezent la parada militară din Piața Roșie.

Se vede însă că asta nu i-a picat prea bine liderului de la Kremlin. Pentru el sărbătorirea Zilei Victoriei în 2017 exclusiv în compania lui Dodon nu a fost un prilej de bucurie. Și nici de consolare măcar. Din contră.

Singurătatea lui Putin

Faptul că a fost însoțit numai de burlescul președinte al Republicii Moldova sublinia nu doar singurătatea lui Putin, ci și ridicolul situației. Toată lumea vedea cât de jos a căzut liderul de la Kremlin în ochii opiniei publice internaționale, de vreme ce a ajuns să se resemneze de 9 Mai cu un personaj insipid, derizoriu și rizibil.

Trebuie că președintele rus a digerat prost de tot această situație penibilă. Nu întâmplător, în loc să-i arate omologului său moldovean că-i este îndatorat, dimpotrivă, în iunie 2017 l-a luat peste picior chiar în prezența premierului indian și a unei săli arhipline cu politicieni, experți și jurnaliști. Fiind întrebat dacă este adevărat că Rusia se amestecă în afacerile interne ale altor state, președintele rus, zâmbind sarcastic, a răspuns persiflant: „Întrebați-l pe Dodon".

Acest gest batjocoritor al liderului de la Kremlin spune multe despre el. Tentația lui impulsivă, pe care nu a socotit de cuviință să și-o stăpânească, de a-l ironiza în fața întregii lumi pe președintele unui stat mic trădează frustrare și nesimțire.

Oricum, Putin n-a dorit să se pomenească în situația jenantă de anul trecut. Intuind că la 9 Mai 2018 riscă să fie boicotat la fel ca acum un an, a anunțat că va sărbători Ziua Victoriei de unul singur.

Astfel, a evitat repetarea episodului comic de la 9 Mai 2017, când a apărut la tribuna mausoleului în compania unui singur oaspete străin – Igor Dodon. Președintelui moldovean i s-a sugerat că nu are ce căuta la Moscova.

O turnură neașteptată

Numai că pe neprins de veste, lucrurile au luat o turnură neașteptată. Datele problemei s-au schimbat brusc, luând prin surprindere până și Kremlinul.

La începutul lunii mai 2018, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat că va sosi la Moscova pe 8 mai pentru negocieri cu Putin și va asista a doua zi la parada militară. A doua surpriză a furnizat-o premierul israelian Benjamin Netanyahu care și-a programat și el o vizită la Moscova de Ziua Victoriei.

Liderul de la Belgrad joacă la două capete, și cu Occidentul, și cu Rusia, asta se știe. Nu e de mirare deci că el, după unele ezitări, a hotărât in extremis să-i facă plezirul lui Putin. Asta era de așteptat.

În ceea ce-l privește pe premierul Israelului, el chiar s-a văzut nevoit să caute de urgență o întrevedere cu președintele rus. Era un caz de forță majoră.

Tzahal tocmai se pregătea să bombardeze masiv bazele Iranului din Siria. Lucrurile s-au complicat mai cu seamă după retragerea SUA din acordul nuclear cu Teheranul. Militarii iranieni din Siria acum câtva timp atacaseră, ce-i drept fără succes, înălțimile Golan. Se impunea o replică israeliană pe măsură.

În aceste condiții, Netanyahu urma să-i convingă pe ruși să nu sară în apărarea ayatolahilor. El a profitat de ocazie și, în stil evreiesc, comemorând împreună cu Putin victoria împotriva nazismului, i-a smuls acestuia asigurarea că Rusia nu se va opune în niciun fel atacurilor israeliene asupra pozițiilor iraniene din Siria.

L-au pus într-o lumină proastă

Orișicum, de bine, de rău, prezența nesperată a doi înalți oaspeți străini în data de 9 mai i-a surâs lui Putin. Deși Kremlinul deja informase întreaga lume că liderul de la Kremlinul va sărbători solitar ziua Victoriei, pentru Aleksandar Vučićv și Benjamin Netanyahu s-a făcut o excepție.

Nu însă și pentru Dodon, bineînțeles, cu toate că acesta aștepta, probabil, cu înfrigurare să fie chemat la Moscova. Bănuiesc că nimeni în administrația prezidențială a Federației Ruse nu și-a adus aminte de el.

În mod normal însă, rușii ar fi trebuit să-și amintească și de președintele Republicii Moldova. Chiar dacă Putin nu dorea inițial să rămână singur cu Dodon ca acum un an, sosirea neașteptată la Moscova a președintelui Serbiei și a primului-ministru israelian permitea să fie deschise porțile Kremlinului și în fața omologului său moldovean.

De ce? Pentru simplul motiv de a nu-l pune pe președintele Republicii Moldova într-o lumină stupidă. Dacă s-a făcut excepție pentru Belgrad și Ierusalim, de ce nu și pentru Chișinău?

Numai că nepăsarea cu care a fost tratat Dodon de ruși dovedește că ei nu dau pe el nicio para chioară. Pentru Putin președintele moldovean nu-i decât un om mic, anodin și grotesc care poate fi tolerat, chiar dezmierdat uneori, nu însă și luat în serios. Întorcându-i spatele de Ziua Victoriei, i-a dat de înțeles că nu merită nici măcar gratitudine, iar respect nici atât.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner

Cele mai citite ştiri


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.