Nicolae Negru: “Rusia își pierde răbdarea”

Email Imprimare PDF

18_n_negruÎn timp ce Dodon escaladează Muntele Sfânt și îi aprovizionează pe monahii pravoslavnici de pe Atos cu „vin pastoral", trupele ruse, aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, exersează forțarea Nistrului și atacarea unor adversari imaginari de pe malul drept („teroriști"), care nu pot fi decât militarii moldoveni, scrie Nicolae Negru pe www.ziarulnational.md, preluat de Romanian Global News.

Organizarea unor exerciții militare în Zona de Securitate, fără autorizația Comisiei Unificate de Control, este interzisă prin acordul moldo-rus din 1992, semnat de Elțin și Snegur, dar acest detaliu este prea neînsemnat pentru Moscova ca să-l ia în seamă, iar Misiunea OSCE, care și-a trimis echipa să monitorizeze acțiunile trupelor ruse, a fost împiedicată în modul cel mai clar să-și facă datoria.

La începutul acestei luni militarii ruși s-au antrenat în forțarea Nistrului împreună cu unitățile paramilitare separatiste, pe care tot Moscova le finanțează și tot ei i se supun. Reacția Chișinăului a lăsat-o rece, ea continuându-și acțiunile „sfidătoare şi inadmisibile".

Își exprimă Rusia în felul acesta supărarea pentru faptul că Chișinăul s-a plâns pe ea la ONU sau pentru că trupele ruse sunt considerate o amenințare în Strategia de Apărare a Republicii Moldova, adoptată recent? Supărarea există, firește, și a fost manifestată chiar de la tribuna ONU, dar activitatea Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) s-a intensificat mai înainte de evenimentele respective, manevre militare s-au organizat și anul trecut, având o altă explicație, mai curând legată de războiul ruso-ucrainean.

În mod evident, în văzul lumii, Rusia își consolidează prezența militară pe Nistru și încearcă să legitimeze aflarea trupelor sale sub coasta Ucrainei, pe teritoriul Republicii Moldova, conferindu-le, unilateral, rolul de „pacificatori", de forțe „antiteroriste" și orice îndemn de a le retrage îi provoacă imediat o isterie „pacifistă", acuzând Chișinăul că ar intenționa să pună în pericol pacea pe care ar asigura-o militarii ruși. Moscova dorește ca Chișinăul și aliații săi să nu mai facă vreo deosebire între batalionul de „pacificatori" și GOTR și unii europeni se conformează de facto acestei dorințe, considerând că suveranitatea și independența noilor state desprinse de Rusia nu pot fi egale cu ale Rusiei.

Deși se numesc diferit, misiunea acestor unități este comună și deloc pașnică: a unei baze militare, ca să marcheze „sfera de influență" pe care Rusia o pretinde în relațiile cu Occidentul (și pe care o parte din Occident pretinde că nu o recunoaște, dar acționează ca și cum sfera respectivă ar exista) și să o recucerească la momentul potrivit, când procesul de „ridicare din genunchi" a Rusiei se va încheia.

Sigur, Moscova va semna cu plăcere orice document de recunoaștere internațională a neutralității Republicii Moldova, doar că nu își va retrage trupele până nu va fi soluționat conflictul transnistrean, iar acesta nu va fi soluționat până nu va dori ea. Rusia de altfel s-a angajat, prin memorandumul de la Budapesta, semnat în 1994, împreună cu SUA și Marea Britanie, să garanteze suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în schimbul renunțării acesteia la armele nucleare. „Garanția" Rusiei a ținut doar douăzeci de ani.

Ucraina, care nu a tras învățăminte din războiul ruso-georgian, a fost atacată în 2014, pierzând Crimeea și o mare parte din Donbas. Dacă nu tragem învățăminte din războiul ruso-ucrainean, următoarea victimă vom fi noi. Intensitatea exercițiilor militare ale Rusiei pe Nistru ar sugera că „respectul" ei pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova se epuizează. Cine crede că o va opri „neutralitatea" noastră este un idiot util sau agent al Moscovei.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.