Banner

Marius Lulea: “De 1 Decembrie, unioniştii sunt la Alba Iulia. Zeci de mii de români vor participa la Marşul Unirii”

Email Imprimare PDF

17_lulea_mPe data de 1 decembrie, atunci când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, unioniştii se vor afla la Alba Iulia, aşa cum au făcut în fiecare an, scrie Marius Lulea pe blogul său de pe www.adevarul.ro, preluat de Romanian Global News.

Începând cu ora 08.00 va începe Marşul Unirii, o manifestaţie la care sunt aşteptate să participe zeci de mii de persoane din toată România dar şi din Republica Moldova.

Evenimentul este inclus în programul oficial al zilei cu plecare de la gara C.F.R., pe traseul bulevardul Ferdinand - Calea Moţilor - Parcul Unirii.

Va fi cel mai mare marş organizat vreodată în România, căci Alba Iulia va fi adevărat neîncăpătoare(cine a căutat cazare ştie deja că până la Sibiu inclusiv toate cazările sunt deja ocupate).

Vor exista restricţii de trafic aşa că nu vă aşteptaţi să ajungeţi cu maşina în centrul oraşului căci acest lucru nu se va putea întâmpla.

Marşul Unirii din acest an este despre ceea ce a fost dar şi despre ceea ce trebuie să se întâmple: despre dreptul românilor de a trăi în acelaşi stat în ciuda intereselor grupurilor mafiote organizate politic şi care conduc la moment Republica Moldova.

La Marşul Unirii nu este despre politică, nu este despre partide, este despre societatea civilă şi toată lumea are loc. Nu este un protest ci este o celebrare a unei mari sărbători şi aşa trebuie să rămână. Aşa că cei interesaţi să vină pentru a îşi îndrepta mesajul împotriva cuiva mai bine să stea acasă şi să se întrebe mai bine ce fac ei pentru România şi nu ceea ce fac alţii pentru Ţară.

Luaţi-vă cu voi steagurile tricolore şi mesajele unioniste căci va fi mai ales despre Unirea dintre România şi Republica Moldova, despre proiectul nostru naţional şi care vizează dreptul nostru de a trăi cu toţii într-un singur stat.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook